Dintre toate reacţiile stârnite la articolul Femeia imaginii, şi au fost câteva, una singură mi-a atras atenţia. Nu am nimic cu persoana, mereu e vorba de idei! Cică, domne, dacă am şti noi cât de singure sunt de fapt femeile astea de pozează excesiv în fundul gol, poate că ne-am canaliza raţiunea spre lucruri mai măreţe şi am înţelege de fapt cum e cu deşertăciunea umană. Draga mea, singuri suntem când mergem pe stradă, când stăm pe Facebook, când ne ţinem de mână în relaţii corozive, când ne minţim cu brio că nu suntem singuri! Să nu mai vorbim că, în faţa morţii, suntem „destul” de singuri! Ori, cum spunea Wittgenstein, durerea de dinţi nu o poţi da cu împrumut! Deci, despre ce vorbim?
Lamentările sunt frumoase, ştiu, dar nu ar fi mai frumos să facem şi ceva mai mult decât joc de glezne? Păi, dacă eşti singură, rezultă cumva că trebuie să-ţi expui sânii pe stradă? Ori pe Facebook? Dacă eşti singură, asta înseamnă că nu mai există valori morale? E ca şi cum singurătatea asta ar şterge cu buretele un întreg car axiologic şi ne-ar spune că totul este un soi de nihilism suprem. Păi, chiar miza singurătăţii presupune un apel la valorizare! Victimizarea, la fel! Şi atunci dacă nu există valori morale, tu ceri compasiune? E fix ca logica de pe Facebook, întâi îţi arăt cu*ul, pe urmă îmi vezi sufletul – pentru că am mai auzit şi inepţia asta.
Mai important este să înţelegem că singurătatea nu este o boală, este un fel de a fi, chiar primordial; nu este soră cu dracul, nu are nici coarne, ci ne scoate în Mall la cumpărături de fiecare dată când ne plictisim. În esenţă, dacă vreţi, plictisul e găunos, natura umană, singurătate? – e pionul central care te ajută să te priveşti în oglindă, este prilejul de a ajunge la deşert, de a da de goliciunea ta, de a privi în adâncime. Ştiu, e greu, mai ales acum, mai ales când iubirea e ca la raft, e al dracului de greu, dar nu e frumos?
Cât despre goliciune? Închei cu un gând mai vechi. Am observat că femeile sunt goale pe Facebook direct proporţional cu cât sunt de nemăritate. Cu cât sunt mai aproape, cu cât încep să pună mâna pe unul, cu atât încep să mai pună un maiou, un sacou, un ceva cât să le acopere ruşinea. Iar bărbaţii? Ăştia sunt la fel. Oricum nu mă interesează!
Pe George îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
