Desigur, prima formă de covor – acoperitoare de podea sau pătură – este acea țesătură despre care știm că se face pe războiul de țesut cunoscut de mulți dintre noi din muzee etnografice sau de la bunici drept chilim sau scoarță.
Țesutul – cel mai simplu tip de creație în arta textilă – a evoluat de la împletit. Chiar și astăzi puteți găsi peste tot în lume garduri împletite. Introducerea de crengi mai subțiri între crengile mai groase este considerată o tehnologie identică cu țeserea unei pânze. Acest lucru reprezintă unul dintre fundamentele țeserii și producției de textile orientale. Covoarele țesute în acest fel se numesc chilim.
Atât în Europa, America de Nord și de Sud, cât și în Egipt, Asia Centrală și de Sud-Est sau în China s-au găsit materiale care au fost produse în aceeași tehnică a chilimului. La unele exemple, similaritatea este doar structurală, în altele se extinde la motive și compoziție. Cu toate acestea, termenul de chilim are o nuanța geografică clară, deoarece este folosit exclusiv pentru țesături „plate” fără puf, orientale, care au fost produse în sud-estul Europei, estul Mediteranei și Orientul Mijlociu.
Într-o structură tribală, o societate nomadă sau țărănească, căsătoria joacă un rol economic, social și politic foarte important. Prin urmare, fiecare mireasă și familia ei va încerca să facă cea mai bună zestre în funcție de abilități și mijloace. Aici, chilimul ocupă un loc foarte important. Poziția unei familii în comunitate se poate pune în relație directă cu calitatea zestrei miresei, și calitatiile ei de soție se deduc din această zestre. Fără vreo perspectivă de câștig financiar, întreagă familie își dedică timpul și energia producției de chilimuri. Pregătirea zestrei este considerată un act de iubire, toate visele de fată mare sunt incluse în acest „document” și reprezintă în aceeași măsură iscusința miresei, dar și educația primită de ea.
Să ne uităm deci la câteva piese:
Seneh, chilim persan, 150 de ani vechime
Palas chilim din zona Mării Caspice, a doua jumătate a secolului XIX
Karabagh, chilim armean, 4 x 2 m, a două jumătate a secolului XIX
Chilim românesc din Muntenia, cca 1920
Chilim românesc oltenesc, cca 1880
Chilim de rugăciune turcesc, cca 1850
În mod ciudat, România, cu toate că are o tradite în producția chilimurilor, nu este o piață prea bună, nu este spațiul în care se decorează casele cu aceste țesături ușoare și colorate. Aici se folosesc mai mult covoare tradiționale groase, persane. Asta în mod paradoxal, deoarece chilimul – fie el turcesc, afghan sau persan – este extrem de ușor adaptabil unei amenajări moderne de casă, precum și a uneia clasice.
Vă recomand cartea Living with Kilims a lui Alastair Hull, pe care o puteți cumpăra fie de la Galeria Buhara, fie de pe Amazon. Și câteva poze din interiorul cărții:
Chilimuri ca cele de mai sus și încă multe altele puteți găsi la Galeria Buhara.
Citiţi şi
Tabriz – cel mai frumos covor persan
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
