1 Mai 2015. Nimic schimbat

Monica NistorescuOare de ce, de unii, nu se prinde neam prostia asta cu grătarele, micii și berea de 1 Mai, pe când alții se încrustează definitiv în ea?

Copil fiind, am îngroșat și eu, împreună cu familia, rândurile boborului care ieșea la “iarbă verde”. Locuiam “la bloc”, într-un apartament meschin, cu camere precum cuburile, cu baie minusculă acaparată în proporție covârșitoare de mașina de spălat. Ieșirea în natură era, egal, alienantă… o pajiște cu un fir de apă alături, pe care răsăreau, ca ciupercile după ploaie, zeci de Dacii identice, din care se revărsau, prin portierele deschise, muzici felurite, cu bărbați eficienți, care montau grătare, femei ușor supraponderale care, la un moment dat, își scoteau bluzele și rămâneau în sutiene obosite care tăiau, nemilos, carnea…

Aceleași veșnice grătare, mici și cârnăciori, salata de roșii cu ceapă preparată în castroane de plastic, berile și vinurile puse la rece în găoacele apei, din loc în loc, ca tot atâtea cuiburi, mormanele de pâine albă, paharele de plastic, muștarul inconturnabil și, pe final, glume deocheate spuse cu subînțeles, cu limbi dezlegate de alcool…

alice-3

Așa era pe-atunci, și o revoltă tăcută mi se ridica în gât, dar eram copil, mergeam unde eram dusă. În fond, aceste ieșiri erau considerate foarte reușite – aer curat, iarbă verde, bărbații își spălau mașinile în râu, femeile spălau în aceeași apă farfuriile și tacâmurile de plastic și toată lumea se întorcea, obosită dar fericită, acasă…

1 Mai 2015. Nimic schimbat, nici un pas înainte. Câteva cluburi “de fițe” în plus și mult mai multă slobozeală la vulgaritate, excese, “iarbă” și ciocolată la desert…

Lewis Carroll zicea, prin gura faimoasei sale Alice, că trebuie să alergi foarte repede pe tabla de șah ca să rămâi pe loc, și să alergi de trei ori mai repede ca să treci în următorul pătrat. Noi nu părem să fi făcut nici una, nici alta.



Citiţi şi

“Mă iubești?””Nu, nu te iubesc.”

Am cunoscut-o pe cea mai nefericită femeie fericită

Lăcrămioara DIOR – noroc și eleganță

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Adina Banea / 2 May 2015 1:11

    1 Mai e un eveniment.
    Evenimentul anului,chiar. Cu mici sau bere, cu sampanie sau vodka, e 1 Mai.
    Cu frig, ploaie sau soare.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro