Pe 4 decembrie 1987, la Sibiu, pleca la Domnul un mare român: ConstantinNoica – filosof, poet, eseist, publicist și scriitor român, membru post-mortem al Academiei Române – și el victimă a regimului criminal comunist, închis între 1958 și 1964, după ce 10 ani avusese domiciliu obligatoriu la Câmpulung Muscel.
Este înmormântat la Schitul Păltiniș, lângă Sibiu.
Mai jos, câteva dintre cugetările lui Noica:
“Sfântul Antonie cel Mare spunea că semnele după care se cunoaște un suflet rațional și virtuos sunt privirea, mersul, glasul, râsul, ocupațiile și întâlnirile cu oamenii. Așa trebuie să fie. Dar noi mai simțim că sufletul e una cu trupul așa cum e una călărețul cu calul. Iar dumneavoastră s-ar putea să nu redați decât calul, nu și călărețul. Căci există un galop al calului cu călăreț cu tot. Dar, pe deasupra sa, este galopul călărețului către ținta lui nevăzută.”
…
„Prietene, nu ești mediocru. Sau, dacă ești, nu interesează. Nu te gândi la ce au făcut alții. Gândește-te doar că viața dumitale este, în felul ei, un prilej unic.
Dacă te-am întrebat la început ce crezi despre dumneata, n-a fost spre a răspunde: cred bine sau cred rău, ci pentru a-ți aminti, în măsura în care am dreptul s-o fac, că trebuie să te războiești nițel mai mult cu dumneata.
Că în dumneata doarme ceva: un om mai interesant decât bănuiai, sau un creștin mai bun decât o arăți, sau poate un erou; și în orice caz doarme un om adevărat pur și simplu.
Vezi, nu-l lăsa să doarmă prea mult.”
…
„Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături.”
„Când mă laudă cineva, mă cuprinde panica: dacă ar afla tot ce nu ştiu, tot ce nu sunt? Când mă condamnă, mă simt liniştit: sunt totuşi mai bun decât atât.”
„Creştinismul este pentru cele ale sufletului, nu pentru cele ale minții.”
„Nimic nu e bun, dacă nu are în el infinitatea, partea lui Dumnezeu.”
„Când un tânăr creşte frumos, iese parcă din strâmbătate o întreagă lume.”
„În viaţă trebuie să alergi şi după mingile pe care nu eşti sigur că le prinzi.”
„O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el e o absurditate.”
„În actul de învăţare, nu se ştie cine dă şi cine primeşte.”
„Am văzut ceva neaşteptat: un om milos care mulţumea cerşetorului pentru că-i primise dania. În fond, avea dreptate s-o facă. Fiindcă binefăcătorul există prin cel care primeşte. Cât de recunoscător trebuie să fie medicul bolnavului pe care l-a vindecat! Nu se ştie cine dă şi cine primeşte.”
„Îmi plac curbele căilor ferate. Sunt îndeajuns de plecate pentru ca un tren în viteză să nu cadă în afară, dar şi îndeajuns de puţin plecate pentru ca un tren fără viteză să nu cadă înăuntru. Coexistenţa contrariilor. Ştiu şi inginerii ceva. Dar tot mai mult ştie viaţa.”
„Mulţumeşte-i şi zilei care nu ţi-a dat nimic!”
„Este suficient un surâs al vieţii pentru ca totul să recapete sens.”
…
Tot ce-i adevărat pe lume nu se vede…
…
Cine vrea să fie om adevărat trebuie să încerce a deveni din viață o umbră. Dumneavoastră nu aveți ce face cu umbrele.
…
Împreună cu toată lumea de astăzi lucrați asupra contextului, nu a textului. Nici nu ne dăm seama cât de mult întârzie lumea modernă asupra contextului. Vrem să creăm pentru toți condițiile potrivite spre a…, vrem să pregătim apariția a nu știm bine ce, antrenăm perfect cai pentru galopuri spre ținte nedeslușite. Iar mijloacele și banul, mai ales banul, într-o bună parte a lumii și-n atâtea inimi, reprezintă contextul prin excelență.
…
Ce bucurie non-posesiunea! Una din încântările vieții este să ai proprietate fără posesiune.
…
Când iubești nu te întrebi ce este pe lume. Dar iubirea este pentru un text, nu pentru un context. Iar textele nu se văd. Sunt ale celor ce au devenit din viață umbre. Cred că nu încape ordine în lume, în suflete și chiar în cunoștere, decât atunci când ne găsim fiecare textul, devenind și vâzând în jurul nostru bune umbre. De altfel ce suntem, ce e-n viață, decât mijlocitori între umbrele care nu mai sunt și cele care nu sunt încă. Altundeva decât în lumea care poate fi prinsă pe pelicule se desfășoară petrecerea lumii.
Cineva care a vrut să petreacă în lumea aceasta și nu doar să treacă vă urează petrecere bună!
Se pare că aceasta ar fi singura înregistrare video cu Constantin Noica.
Eseu
Nu e un miracol faptul că poți învăța ceva din romane? Le citești fără să vrei, aproape. Le citești pentru că e vorba de o dragoste, acolo, pentru că, deși ai mai citit cărți de dragoste, te intreseaza foarte mult dragostea asta; le citești așa, fiindcă te fură ele, te cheamă ele să-ti spună povestea pe care o au pe suflet.
Și pe urmă, toate astea se consumă. Iar din cartea pe care ai citit-o îți rămâne doar câte un aspect social sau numele unei străzi din Londra – lucruri pentru care n-ai citit cartea, care nu existau pe când o citeai și care rămân acum cu tine, vitale; în timp ce restul acela, insistent altă dată, s-a îngropat undeva pentru totdeauna.
Pentru ce se citește, de pildă, Forsyte Saga? Pentru că e o frescă a societății engleze din secolul al XIX-lea și contemporane? Asta o vei crede după ce vei fi sfârșit volumele. Dar, când le citeșți, o faci pentru că în volumul întâi e dragostea lui Bosinney cu Irene, în volumul al doilea dragostea lui Jolyon cu aceeași Irene, iar celelalte volume le citești pentru Fleur și pentru Jon, pentru dragostea lor, deschisă la început, înăbușită apoi declanșată, la urmă, în acea frenetică și dureroasă poveste de Swan Song.
O frescă a societății engleză? Bineînțeles. O familie întreagă, cu graficul ei, întemeindu-se, pe la începutul veacului al XIX-lea, prim tipul acela rural, Jolyon Forsyte; împânzindu-se apoi în Londra și constituind expresia perfectă a burgheziei engleze din epoca victoriană; evaporându-se, apoi, odată redusă la Jolyon Forsyte, strănepotul primului Jolyon, tip la care caracterele familiei abia mai sunt perceptibile; – toate astea le întâlnești, fără să vrei, în romanul lui John Galsworthy. Și nu adâncesti, tot fără să vrei, prefacerile unei societăți întregi, cascada ei de moravuri și mentalități, până la mentalitatea timpului nostru? Dar lecția solidă despre evoluția orașului Londra? Dar înmormântarea reginei Victoria? Dar cursele de cai și doctrinele sociale, și modele în artă? Lista poate continua încă mult. Și toate astea venite așa, pe deasupra: accesorii la niște întâmplări cu dragoste…
Căci atâta tot sunt romanele. Dar viața – este ea mai mult decât atât? O întâmplare de dragoste, dacă vreți și una cu foame, cu sete, cu sport și cu somn. O trăim direct, fără nici un calcul, prinși de intriga ei care e intriga noastră, consumând-o până la capăt cu poftă, citind-o febril și zilnic, pe ea, romanul nostru de toate zilele.
Doamne, dă-ne romanul nostru cel de toate zilele – ca să putem trăi.
Iar târziu, când îmbătrânesti în câte o experiență, îți dai seama că ai învățat ceva: cu totul altceva decât făcuseși. Din niște simple întâmplări cu dragostea sau cu sete, ai învățat – prin ce superbă alchimie? – că oamenii nu trebuie să fie răi unii cu alții, că societățile se schimbă și că nu e bine să bei apă rece când ești încălzit…
E ceva neașteptat în spatele fiecărui lucru. E “restul” lui. Nimeni nu trăiește pentru el. Dar târziu, când arderea lucrurilor s-a sfârșit, el rămâne lângă tine intact, ca un dar nesperat al vieții acesteia miliardare. Constantin NOICA – Întâmplări cu dragoste
Constantin Noica – Eseuri de duminică – Ed. Humanitas, 1992.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
