Aceasta nu este o scrisoare de dragoste, ci, probabil, dragostea pusă-ntr-o scrisoare. Are un defect, major: nu e scrisă de mână. Însă fiecare literă a fost atinsă de mine, nu doar cu degetele, ci şi cu ochii, cu inima, cu raţiunea şi cu conştiinţa că este doar o sticlă aruncată în mare. Ca orice scrisoare de dragoste, se pretează mai mult decât orice artefact la spusele lui Cehov: sensul şi înţelesul se află nu în cuvinte, ci printre sau chiar dincolo. În aceste spaţii albe care pot însemna totul şi nimic, în funcţie de cine le citeşte.
Åžtiu că, probabil, încă nu ai fost inventat, pentru mine. Åžtiu că, foarte sigur, citindu-mă, ai să-Å£i spui că sunt doar vorbe-n vânt…Toate vorbele sunt vorbe-n vânt, într-un fel, le legitimăm doar atunci când recitindu-le, memorizându-le, aplicându-le, le dăm fiinţă, eternitate.
Află, Tu, oricine ai fi, oriunde ai fi, că oricât de împlinită crezi că aş fi, fără tine sunt doar un om ciuntit. Căruia îi lipseşte o mână. O bucată din ceea ce ar face împlinirea ei, cu adevărat. Căci împlinirea nu constă în evidenţe materiale, în realităţi fizice, ci în sens. Oamenii care au totul foarte des nu au nimic. Sunt goi. Psihic, fizic, neajutoraţi şi stingheri. Rătăcind ca acei zombi din filmele de groază.
Tu… trebuie să ÅŸtii, atunci când vei veni, că femeia nu e un obiect ÅŸi nu e un obiect sexual. Eu nu pot face dragoste cu tine, dacă nu te iubesc. Pentru că, simplu, nu mi se scoală. Logic, nu? Nu pot să te sărut sau să îţi zâmbesc, dacă m-ai certat, insultat sau neglijat, înainte. ÃŽmi place, da, să fac sex cu tine, cum spui în “Dragă femeie“, oriunde ÅŸi oricum, dar pentru că aÅŸa simt ÅŸi eu nevoia, nu din obligaÅ£ie sau ritmicitate. A face dragoste nu e un sport, a face sex, cum îi spui tu, nu este un pontaj într-o uzină de carne.
Ador la tine momentele când înainte de ce vrei tu pui ce doresc eu, căci pentru mine a iubi înseamnă a privi cu ochii celuilalt. Îmi place să dormi doar cu mine şi să-mi preferi răsuflarea liniştită, în pace, câteodată, oricăror urlete de extaz.
Să nu-mi ceri să joc teatru, să mimez orgasme sau să mă prefac că sunt ceea ce nu sunt: dragostea nu este un joc pe o scenă în care Tu ceri, ca să fii satisfăcut, iar eu fac, pentru a te împiedica să pleci. Dragostea este un drum pe care mergem, senini, împreună, iar atingerea noastră este un consens şi un instinct normal.
Mai lasă-mă în pace şi cu sufocatul acesta zilnic, cu zecile de sărutări şi de strângeri în braţe. Nu-mi place să fiu protejată peste măsură, dragă Tu, dar ador să ştiu că pot conta pe tine atunci când am nevoie. Că sărutările tale sunt parte a Odiseei noastre, nu parte a unui program lipicios de păstrare cu orice preţ a obiectului de lângă tine. Uneori, vreau să-mi spui te iubesc cu privirea, nu cu buzele, nici cu corpul. La fel cum uneori este necesar să-mi faci curte, ca la începuturi, pentru simplul fapt că, fir-ar să fie!, un cuplu, căsătorit sau nu, este doar un alt drum, în doi, în care fiecare trebuie să avem grijă de altul pentru a nu ne pierde.
Nu mă deranjează să mă înjuri, atâta timp cât o faci cu iubire, cu tandreţe, cât înţelegi că şi eu am voie să o fac. Probabil că de multe ori vorbesc prea mult, şi adeseori când tu nu ai chef, dar, darling, şi tu îmi vorbeşti uneori exact când nu sunt disponibilă. Este suficient, în asemenea cazuri, în loc să-ţi dai ochii peste cap, să-mi închizi gura cu un sărut.
Noi nu suntem doar corpuri, ci şi suflete, şi minţi, şi deci aş vrea să fii lângă mine, să mă ajuţi să creez, să-mi împărtăşeşti pasiunile, iar dacă nu sunt şi ale tale, acceptă să le cunoşti, căci ele fac parte din mine.
Noi, ca şi cuplu, suntem diferiţi, dar diferenţa noastră ne adună. Nu sunt doar bucătăreasa ta, ci şi partenerul tău de ambarcaţiune în această lume de rahat. Vreau ca şi tu să-ţi petreci timp în bucătărie, să realizezi că locul în care trăim nu este doar un spaţiu cu un stăpân şi un sclav la treburi zilnice, sau copii, ci un imaginar cotidian în care rolurile noastre se schimbă, se completează, se suplimentează şi devin patos.
A mă iubi, Tu, înseamnă a mă lăsa să plec ÅŸi a avea încredere în mine. A-mi accepta ÅŸi lacrimile ÅŸi tăcerea, durerea sau nervii, ÅŸi a nu mă lăsa să-mi desfăşor demonii. Ci a-i potoli, pentru că, dacă eÅŸti aici, înseamnă că Tu eÅŸti alesul, că am investit în tine ÅŸi că nu are nicio importanţă dacă eÅŸti bogat sau sărac, tânăr sau bătrân, atâta timp cât îmi dai ploaia liniÅŸtitoare care ne face să creÅŸtem. Privirea care spune “eÅŸti a mea, sunt al tău”, ÅŸi acum, ÅŸi peste 40 de ani. Privirea care spune nu “vreau să trăiesc lângă tine”, ci “vreau ca moartea să mă găsească lângă tine”. Pacea. Ultima. Nu pasiunea care distruge.
Tu, al meu Tu, ai răbdare cu mine, cu demonii mei, acceptă că pentru mine rănile trecute au făcut ca imaginea bărbaţilor să fie una diabolică, a unor fiinţe care fac rău, şi că, chiar dacă şi tu ai fost rănit de mai multe femei, doar una singură te va înţelege, te va ajuta să creşti, să-ţi realizezi visele, una singură, şi, în ipoteza că aş putea fi eu, nu mă distruge, nu mă călca în picioare pentru a te răzbuna pe toate celelalte.
Dă-ne o ÅŸansă…
PS. Toate acestea sunt valabile ÅŸi pentru mine.
Pe Iulia o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Obsesia perfecÈ›iunii – The American (Joika)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
