Iveta Maria are 35 de ani și mătură străzile de la 16 ani. Atunci a început să lucreze cu gândul să-și ajute mama care venea stoarsă de putere acasă, cu mâinile uscate și ochii umezi. Câte o lacrimă refuza să se usuce, iar Maria îi ștergea obrazul mamei, cu degetele ei firave de copil.
Iveta Maria a simțit că povara mamei este prea mare. Aveau nevoie de patru pâini în fiecare zi, frățiorii priveau nerăbdători biscuiții care cădeau din sacoșă direct pe patul vechi și atât de mic încât uneori mai dormeau cu rândul pe podea. Ațipeau așa chiar și în nopțile în care crivățul bătea în ferestre și cenușa din sobă amenința să devină una cu amintirea căldurii. Iveta Maria a renunțat să meargă la școală și s-a împrietenit cu străzile. De atunci, e mult, nici nu mai știe cât a trecut, cu fața aproape ascunsă în broboadă, femeia adună gunoaiele de pe străzi, iar iernile mânuiește lopata cu o putere inexplicabilă. Zăpada îi dă întotdeauna de furcă, dar ea știe că trebuie să-și termine lucrul, chiar dacă o mai lasă puterile. În orașul aproape fără nume pentru zbaterea întregii omeniri Iveta Maria trăiește din măturatul, deratizatul parcurilor și o face ca și cum aceasta ar fi una dintre cele mai nobile meserii. Uneori trecătorii o privesc de sus dar femeia le înțelege prejudecata. Umilința e firul care o ține strâns de îndurarea lui Dumnezeu. E haina brodată cu fir de aur care îi luminează chipul. Umilința e averea pe care a strâns-o și pe care doar cei aleși o dobândesc.
În casa Ivetei Maria e astăzi atât de curat încât nici nu știi unde să te așezi. Te îmbie cu o ciorbă savuroasă de legume, într-o farfurie cu margini aurii, îți așază ștergar alb pe braț și te roagă s-o ierți dacă pâinea prăjită e prea crocantă. Perdelele au miros de busuioc și zeama are gustul îmbietor, amintind de mâinile bunicii și de mângâierea caldă a mamei. Acasă la ea, Iveta Maria e o prințesă delicată. Sus, pe noptiera de deasupra oglinzii stă cartea “Adela” de Garabet Ibrăileanu. “A, mai citesc un rând când duminicile sunt prea lungi ori când nopțile mă împovărează cu gânduri”, spune femeia. Aproape că nu-ți vine să mai pleci și când ieși în stradă te izbește imaginea doamnelor mândre, elegante, îmbrăcate în ținute office , grăbite, alergând spre nicăieri. Acestea sunt uneori domnițele care merg să cumpere mâncare “de-a gata”. Hainele lor sunt frumoase, dar parcă ar fi zdrențe. Mâine Iveta Maria va mătura cu răbdare pe urmele pașilor lor…
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
