O cunoşti, o placi rău, apoi cazi pe gânduri zile întregi: „Uau, ce fată minunată am cunoscut!” O mai întâlneşti de câteva ori tremurând şi realizezi că, iremediabil, te va lua flama. Şi se întâmplă. Flama te ia! Tare, tare de tot. Şi apoi începi.
Începi să îi scrii sms-uri, emailuri, chiar şi scrisori de mână, să îi duci flori, să-i faci mici cadouri, să aniversezi fiecare săptămână de când v-aţi cunoscut. Trei flori pentru trei săptămâni, şapte fructe pentru şapte săptămâni. Vă uitaţi la filme, povestiţi despre tot şi toate, beţi vin, mâncaţi, râdeţi, vă exploraţi unul pe altul, descoperiţi melodii scrise parcă special pentru voi doi.
Apoi faci pasul cel mare: îi dai cheile de la casă, deşi ştii că nu le vei primi la schimb pe ale ei. Stai cu inima în gât să vezi dacă le ia. După o noapte de gândire, le ia! A doua zi te scurgi pe duşumea de bucurie când o auzi băgând cheia în uşă. E prima dată când intră în casă fără să-i deschizi tu. De acum înainte nu mai vine ‘la tine’, ci vine ‘acasă’!
Scaunul tău din bucătărie este acum al ei, la fel şi locul de pe fotoliu. Îi faci loc pentru lucruşoare în baie, pentru haine în dormitor, te bucuri să vezi cum îţi poartă tricourile, împărţiţi toate experienţele, faceţi planuri de vacanţă. Te bucuri când vine, te usuci ca o plantă neudată când pleacă. Şi o întrebi tot mai des „Are you real?”
Dar, în inima-ţi inundată de ea, începe să ţi se furişeze perfid, ca un şarpe veninos, o îndoială. După câteva ezitări, opreşti inima şi porneşti creierul: răspunde la un email din 10, uneori neglijează florile pe care pe primeşte, alteori parcă nu te aude sau se poartă de parcă n-ai fi lângă ea, spune mai mereu ‘eu’ şi niciodată ‘noi’, pleacă atunci când vrea ea, pare indispusă în prezenţa prietenilor tăi, te simţi uneori ca o păpuşă cu care se joacă doar când are chef.
Devii martorul unic al unui dublu miracol, al naşterii a două întrebări siameze. „Oare ea mă iubeşte?” şi „Oare mă crede când îi spun că o iubesc?” îţi răsar simultan în minte. Dar, pentru a merge mai departe, inima trebuie să se confrunte doar cu una din ele! Două ar fi prea mult. Ah, ce alegere oribilă! Îţi asculţi instinctul, te gândeşti, cântăreşti, dai cu banul, tragi aer adânc în piept şi, în cele din urmă, alegi firesc să o cari sisifian pe cea de-a doua.
Apoi te aşezi nemângâiat pe propriile-ţi gânduri, ca un câine credincios, şi aştepţi răbdător să afli cândva răspunsul.
Pe Lucian îl găsiți, tot, aici.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
