Scrisoare de la o fostă către o actuală

6 April 2015

…Și o să ai și tu momentele tale de glorie și momentele tale de cădere. Și tu o să te simți aleasa aleselor pentru ca la puțin timp să crezi că nu ai noroc la bărbați. Și pe tine o să te facă să te simți specială, o să-ți arate puțin din lumea lui, atât cât să crezi că faci parte din ea, pentru ca într-o zi să-ți trântească ușa în nas și să te lase umflată de plâns dincolo de ea. Bucură-te că astăzi e doar al tău, pentru că mâine sigur te va înșela.

scris

Cum se unde știu? Pot să fiu chiar eu aceea. Noi ne-am despărțit, dar am rămas prieteni. Și relația noastră s-a bazat pe pasiuni comune. Și ele nu au dispărut. Știi cum e… dintr-o pasiune în alta ajungem pasionali. Depinde doar de mine să mai vreau. Și eu sunt destul de liberă. Așa că bucură-te repede și nu pierde timpul să-mi demonstrezi mie și lumii întregi ce relație minunată aveți.

Dacă nu e scris în stele că ești cea care îi va marca destinul, dacă viața voastră nu va fi legată pe vecie printr-un copil care să-l țină legat de tine și pe obligații nu numai pe pasiuni, atunci și tu vei fi într-o zi una dintre ele. Vei îngroșa batalionul fostelor care știu întotdeauna mai mult decât actualele. Nu ești mai bună sau mai rea decât mine. Ești doar alta. Îți doresc să nu am dreptate și te rog să nu-mi mai trimiți mesaje și să nu mă mai cauți, pentru că mă determini să-ți demonstrez că am. Nu fi arogantă. Nu cu mine. Eu îi cunosc căderile. Și spaimele și fanteziile. Îi știu secretele și dorurile. L-am auzit formulându-și visele. Îi știu datoriile și viciul. Știu exact la brațul cui ești.

Fragment din cartea “La revedere, iubire “, în curs de editare.

Pe Mirela Retegan o găsiți cu totul aici. Citiți răspunsul actualei aici



Citiţi şi

Soacră-mea

Alegeri de înger

My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Jaqueline / 5 March 2016 19:44

    Aroganta unei sotii inveninate, care stie ca a pierdut si a carei singura satisfactie ramasa e razbunarea. Tu si altele ca tine, va imbatati singure cu apa rece ca mai reprezentati ceva pentru barbatul care v-a parasit. Iluzii! N-am intalnit, inca, nici un barbat (am spus barbat, nu papagal) care sa se intoarca la fosta si sa-i acorde ceva mai mult decat pensia alimentara, si aceasta smulsa “legal, printr-o jenanta si deplorabila tactica femeiasca de a-l mai tine agatat.

    Reply
  2. Xulescu / 1 February 2016 0:20

    fis! apoi muierea roasta a zis totul… deci nu e cu iubire, e cu legatura nene, si nu orice fel de legatura, baga un plod ca sa fie treaba curata! vai de capul vostru, mai sunteti si asa de proaste ca va dati de gol… deci d-aia face muierea proasta copil… ca sa aiba p*** in batatura, nu ca ar da doi bani pe p** lui, doar cat sa insamanteze si sa care galeata cu apa. baaai, nu mai scapati de mentalitatile astea de bovine, ca dragostea nu se lega, este sau nu este, si cand nu mai este posibil sa nu fi fost niciodata, doar spaima, lasitate, necesitate, disperare, deci lasati dragostea libera, ca ” legat” nu sta nimeni, ce mandre sunteti cu gandirea asta de babe inapoiate!
    faci copil sa tii barbatul legat? esti o vita!

    Reply
  3. Adina / 29 April 2015 14:43

    frumos…din pacate sau fericire si adevarat…abia am trecut prin asta::|

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro