Șase motive să dormi în pielea goală

25 March 2015

Constantin CucuCitesc un articol extrem de bine scris (font, bold, paragrafe) în prestigioasa publicație online ”Vocea Transilvaniei”, un articol care încearcă să convingă femeile de pretutindeni de ceva ce eu nu am reușit să conving pe nici una din cele trei neveste avute – să doarmă dezbrăcate.

Femeia zilelor noastre, ca și femeile secolelor trecute, obișnuiește să se înfofolească, spre disperarea partenerului, noapte de noapte cu pijamale, cămăși de noapte, maiouri, budigăi, pilote și păturici. Pretextele enumerate (frig, curent, cefalee, oboseală sau lipsă de chef) nu au convins și nu conving pe nimeni și sunt în general rezistente inclusiv la aborduri nuanțate, pe bază de flori, bărbierit nocturn și priviri semnificative.

Iată însă că, pogorât pe calea internetului din inima Ardealului, se arată tuturor dârlăilor cu limba scoasă din Regat tipul de abord necesar în atingerea acestei Arcadii a intimității, respectiv abordul științific.

Acolo unde farmecul masculin, insistența, rugămintea sau morocăneala au dat greș, filozofii transilvăneni propun un abord inovator, adresat unei zone în care mintea feminină a fost întotdeauna întrucâtva fragilă, respectiv zona sfaturilor de îngrijire personală din revistele dedicate.

Evidențiind faptul îngrijorător că, în ciuda progreselor științei și cunoașterii umane, numai 10% din persoane (majoritatea bărbați) dorm dezbrăcate, autorii articolului trec în revistă șase motive, în opinia mea argumente irefutabile, pentru care femeia ar trebui să doarmă, noapte de noapte în cu*ul gol.

dormit nude

Un prim motiv, ușor surprinzător, ar fi aerisirea zonelor intime. Setea de aer a vaginului este, aparent, nesocotită de orice femeie care se bagă în pijamale, ca și dorința firească a partenerului de a ajuta cu evantaiul. Conform viziunii autorilor acestui fabulos articol există un risc de dezvoltare a germenilor expuși la căldură pe care numai aerul rece al nopții, eventual efectul de bătucire a cuiva de nădejde l-ar putea cât de cât atenua.

În al doilea rând, cercetătorii demontează cu prisosință mitul că somnul ar fi mai odihnitor la căldurică chiar dacă se admite că mai există derutate capabile de a se înveli aberant peste noapte la temperaturi de sub 10 grade. În opinia lor doctă însă, doar frigul și răcoreala pot conferi un somn cu adevărat relaxant, asemănător cu ceea ce, în limbaj de specialitate, s-ar numi somnul laponului.

Naturopatul grupului de cercetare, una din fondatoarele naturopatiei mondiale, doamna Natasha Turner, merge mai departe cu analiza și știința arătând că, în lipsa hainelor, femeia va arăta (sau măcar va părea) mai sexy și mai fierbinte celor din jur, fierbințeală nedatorată chiar întotdeauna pneumoniei.

Și dacă toate aceste motive nu au convins (ceea ce ar cam fi de mirare) motivul 4 este cu adevărat devastator, respectiv scăderea în greutate, mai ales la nivelul taliei. Ca om cu preocupări în domeniu pot confirma că aici prestigioșii oameni de știință au atins Holly Grail ul dintotdeauna al femeilor de pretutindeni, respectiv capacitatea de a pierde din greutate prin somn și nemișcare astfel că tot ce mai pot spera din acest moment ar fi să nu apară, măcar până m-oi pensiona sau măcar până voi ieși din serviciul de gardă, saloane dedicate acestui tip de terapie pentru femeile grase tratabile în Institutul Parhon.

Al cincilea motiv invocat de viitorii laureați ai premiului Nobel este de natură psihologică și se referă la creșterea încrederii în forțele proprii pe care numai o femeie dezbrăcată, preferabil epilată, o poate cu adevărat resimți.

În fine, în ceea ce se poate dovedi o revoluție în domeniu, o schimbare de paradigmă și una din cele mai incredibile descoperiri a ultimelor secole, cercetătorii citați riscă ipoteza îndrăzneață că „Dormitul in pielea goala încurajeaza sexul”. Acolo unde atât de multe femei ignorante ar încerca cu cojoace, șube și halate de molton iată că, după câteva mii de ani de evoluție gnoseologică, un pâlc de minți aparent fermentate reușesc să stabilească în fine o legătură între nuditate și sex.

Mă bucur de conexiunea la internet zi de zi, dar în zilele ca acestea, în care găsesc un astfel de articol bucuria mea este atât de exponențială că prelungesc automat contractul cu furnizorul.

Și dacă micul meu comentariu va reuși să clintească măcar o bretea la o doamnă, cuvintele mele nu au fost în zadar.

Și tu poți scrie pe Catchy!  :)   Trimite-ne textul pe office@catchy.ro. 



Citiţi şi

Tulburările de somn în perioada Sărbătorilor. De ce apar și cum pot fi gestionate? Sfaturile specialistului somnolog

Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști

De ce ești singură, Iulia?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Manea / 27 December 2024 2:42

    Eu dorm numai în pielea goală(complet gol), indiferent de anotimp.
    Consider că acesta este somnul normal. În acest fel am reușit să-mi mai întăresc puțin sistemul imunitar, să nu mai tremur de frig, în plus evit să adorm în timpul zilei.
    Important e să am corpul şi picioarele acoperite.
    Vara, oricât de toridă ar fi noaptea, nu deschid niciodată fereastra, şi nici nu folosesc aer condiționat sau ventilator. Obligatoriu, trebuie să am corpul acoperit cu un cearceaf sau o pătură subțire. Dezvelit, e nenorocire.
    Din păcate, sunt predispus răcelilor destul de des, iar răcelile astea la mine durează până la 2-3 săptămâni, majoritatea transformându-se în bronşite. Cu toate astea nu renunț la acest obicei, şi datorită dormitului gol am căpătat mai multă imunitate.
    Chiar mă simt foarte bine şi relaxat dimineața.

    Reply
  2. Carmen / 25 March 2017 14:37

    Buna,
    recunosc acest articol chiar nu l-am citit si nici nu il voi citi, pe motiv ca eu chiar nu inteleg cum puteti sa dormiti imbracati, eu de cand ma stiu dorm dezbracata…macar incercati 😉

    Reply
  3. Andreea / 25 March 2017 14:31

    Greu dom’le.Trei sotii si pe nici una, nu ai reusit s-o convingi? De asta le-ai schimbat!

    Reply
  4. Andra / 10 June 2015 15:54

    Buna eu sunt deacord cu dormitul dezbracata ,chiar si aseara am dormit asa,dar nu inteleg de ce partenerul meu se infofoleste el in locul meu….nu a dormit niciodata dezbracat cu mine .Cred ca sunt eu barbatul in relatia asta si el femeia . 😀

    Reply
  5. Moi / 9 June 2015 23:35

    Sa-i dadaceasca ma-sa daca sunt copii. Eu nu mi-am luat copil.. Imi ajung doi.. Ce gandire de secolul trecut ..

    Reply
  6. dina / 8 April 2015 17:18

    ..este minunat sa dormi dezbracata…comod si relaxant..
    daca nu poti complet goala…cu hainute cat mai sumare…
    greu e inceputul..corpul se adapteaza si isi regleaza temperatura natural..
    indiferent de anotimp sau temperatura din camera…
    incercati..este tare bine.

    Reply
  7. cris / 27 March 2015 17:29

    Coreeect!!! De acord! Cu mici amendamente: si noi am vrea langa noi (goale) in pat un barbat: preferabil intre 35 si 40 de ani, preferabil fara burta, preferabil epilat in zonele esentiale si preferabil bun la pat.

    Reply
  8. Alexandra / 26 March 2015 20:21

    Buna ziua. Dragi mei, eu sunt in general o friguroasa si mereu am grija sa nu imi fie frig, dar nici nu exagerez cu hainele. nu imi place sa fiu infofolita deoarece transpir si asa racesc mai repede. Mentionez ca am rinichi si overele sensibili, dar de 3 ani de cand locuim impreuna dorm doar goala…si nu as schimba acest lucru. Abia astept noptiile in care sa ma “cuibaresc” in bratele iubitului, sa ii simt caldura si mirosul pielii care ma imbata de fericire. Sa ma simt protejata in bratele lui, sa simt cum ma invadeaza euforia cand ma saruta patimaas pe gat, pe sani , cand ne iubim cu pasiune….

    Ps: Doamnelor de orice vasta, va sfatuiesc sa vaa oferiti sansa de a visa alaturi de barbatul iubit, de a va trai intens dragoste, de a va da sansa sa fiti libera, tanara, jucausa, iubitoare….femeie in adevaratul sens al cuvantului.
    Multe femei nu se simt iubite, simt ca sotiii lor nu le mai privesc ca pe niste femei sau ca ei se iuta dupa alte femei, dar voi va oferiti lor total? Va oferiti si le oferiti bucuria de a va simti noapte de noapte trupul cald, iubitor si flamand de iubire?

    Reply
  9. Belle dImagination / 26 March 2015 9:10

    Şi ce te faci dacă eşti friguroasă? Subsemnata a intrat de vreo 3-4 ori în hipotermie (învineţit, rigiditate, tremurat crunt, clănţănit de dinţi) la 30 grade.
    Sau în crucea verii nasul e mai rece decât perna…

    Reply
  10. helen / 25 March 2015 22:41

    Eu sunt de acord cu tine 🙂 şi chiar mă simţeam minunat în braţele iubitului meu “goală puşcă”! Faptul că sunt o femeie friguroasă mă făcea să mă cuibăresc mai abitir în “sufletul” lui :). De când o avem pe pitică e mai dificil să păstrăm acest ritual care creează o intimitate aparte între parteneri. Duc dorul acelor vremuri

    Reply
    • Ramona / 26 March 2015 7:53

      Fa ceva in sensul reintoarcerii acelor vremuri ! Altfel vei ajunge sa ingrosi randul sotiilor mame al caror sot va ajunge frustrat de concurenta copilului. Si ei, in definitiv, sunt niste copii mai mari, ce reclama atentie continua, dar au nevoie de un alt tip de educatie.

      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro