Filme de văzut cu el

9 March 2015

Marius IacobPentru o-ntâlnire pe vedere, un film poate fi o idee bună, dacă trece testul cafelei. La film ai ocazia să observi dacă ți se confirmă, sau nu,  impresia inițială. N-o să-l duci din prima la unul de dragoste, dacă nu vrei să pari disperată. Mai degrabă s-ar potrivi ceva neutru: ar merge o comedie sau un „film de băieți”, dacă vrei să pice în fund.

Ca reprezentant al genului, confirm că majoritatea specimenelor trebuie ghidate în etapa de curtare, deoarece stilul masculin, orice stil masculin, nu este decât o altă variantă, mai mult sau mai puțin evoluată, a trasului de codițe. Iar la nivel de entertainment, jocurile cu soldăței de plumb și mașinuțe are still on top, indiferent de vârstă. Așa că poți alege fără să dai greș Fury (dacă-ți place Brad Pitt) sau American Sniper (pentru fanele lui Bradley Cooper).

couple watching movie

Fury este un film de război în genul cărților lui Sven Hassel (despre care o să-ți spună el totul la ieșire: ceea ce înseamnă că s-ar putea să fi dat de un tip cult) – transpuse în versiune americană, pentru că istoria aparține învingătorilor. Brad Pitt face un rol bun, în nota lui obișnuită: băiatul rău care nu este chiar așa rău, dacă ajungi să-l cunoști mai bine. Fimul are o scenă de seducție remarcabilă în care Pitt este (doar) inițiatorul. Deh, vrâsta! cum spun bătrânii…

În American Sniper o să revezi un Bradley Cooper mai plinuț decât în Limitless (despre care o să mai povestim) sau Silver Linings Playbook – pentru care a fost nominalizat la Oscar în 2013. Este un film cu incredibil succes de box-office în USA, pentru că a trecut mai întâi prin mâna lui Steven Spielberg, care i-a îmbunătățit scenariul (cu ideea celui de-al doilea lunetist care îl vânează pe Kyle), sporind tensiunea, pentru ca în final să-i revină lui Clint Eastwood. Succes garantat. S-ar putea chiar să-l vezi lăcrimând la ieșire, ceea ce înseamnă că ai dat lovitura: te-ai ales cu un tip sensibil.

Pe Marius îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea

Aceste fotografii, aceste momente în timp…

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Marius / 10 March 2015 13:09

    ideea era ce l-ar atrage pe el, și dacă merită să treci la… next level 🙂

    Reply
  2. Bookish Style / 10 March 2015 10:58

    Mai degraba m-ar atrage “American Sinipper”. “Fury” l-am vazut si nu as spune ca mi-a placut.
    http://www.bookishstyle.ro/

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro