S-au umplut naturelurile sensibile de lacrimi de mila încarceraților recenți. E rău la pușcărie, pe bulău cum se zice în mahala, nu sunt condiții, și unde mai pui că aproape toți pungașii cu condamnări penale sunt și foarte, foarte bolnavi, sărăcuții. Mi se frânge inima, îmi curge lacrima pe obraz, cum e posibil să fie oamenii așa de răi?
Așadar, e nasol la pușcărie? Ghinion! Pentru că, ghici ce?, și afară e exact la fel. Mi-a povestit cândva o prietenă o întâmplare din vremea când a dat naștere singurului ei copil. Dădea glas durerilor facerii, când intransigentă a izbucnit o părere din cadrul corpului medical: “Așa, urlă acum, dacă ți-a plăcut să te f*ți!”. Era desigur, o constatare cinică, dar nașterea a decurs, din câte mi s-a spus fără probleme.
Aș înlocui doar puternicul verb final din această expresie, care, de ce să fim nedrepți?, îți rămâne în cap. L-aș înlocui cu “Așa, urlă acum, dacă ți-a plăcut să ne furi!”. Mi-am mai enunțat aici neîncrederea în dreptatea pe care o poate aduce orice formă de justiție gândită și aplicată de oameni. Există dreptate în afara Serviciilor și a Directivelor fraților noștri mai mari? Nu există.
E drept să faci puțină pușcărie, fie și de secol XIX, și să rămâi cu banii furați? Sincer, prefer mai vechea expresie – a fi bătut ca hoții de cai. Care înseamnă chiar asta: că atunci când hoții de cai erau prinși erau bătuți temeinic, uneori până la tragica trecere în neființă. Nu mai e cazul. Societatea noastră a evoluat.
Tâlharii, deși de drumul mare, stau toată ziua pe la televizor, își spun părerile, sunt pupați omenește în dos de înșiși sclavii lor deghizați în ziariști. E altceva. E mai bine. Binefacerile progresului!
E nasol la pușcărie? Ghinion! Căci și afară e nasol. E nasol pentru oamenii ăștia din Ferentari, în casa cărora am fost eu săptămâna trecută. Doișpe oameni într-o celulă. Plus un câine. Locuințe sociale? Nu există. Sunt ocupate de alții, poate știți de cine. Și copiii ăștia merg la școală, și sunt premianți, și societatea le dă o generoasă flegmă în ochi, plus veșnica întrebare către părinți: cine v-a pus să îi faceți? Dar cine sunteți voi, cei care întrebați? Cu ce drept?
E nasol la pușcărie? Ghinion! Căci și afară e nasol. E nasol pentru toți drogații ăștia care bagă heroină la cinșpe lei bila și folosesc toți aceeași seringă și iau HIV-ul de la unul la altul. Și sunt zeci de mii și numărul lor scade la mișto, în statistici. Și credeți că îi pasă cuiva cu adevărat, până la a-și face să zicem slujba, de aceste bombe sociale? Hai sictir, băi, cu drogații voștri! Drogați ne trebuie nouă?
E nasol la pușcărie? Ghinion! Căci și afară e nasol. E nasol pentru femeia aia din Giurgiu pe care am cunoscut-o acum două săptămâni. Culege urzici și le vinde la piață. Câștigă cinci lei pe zi. Și știți voi ce face ea cu acești bani – patruzeci și cinci de lei săptămânali? Îi plătește fiului său transportul de la liceul din București către casă, ca să îl vadă măcar la sfârșit de săptămână. Fiul e la liceu. Liceul ar trebui să fie gratuit în România. Dar dacă te-ai născut în mediul rural și mai ai și neșansa de a fi sărac, atunci… Știți cum arată mâinile unei femei care culege zilnic urzici? De la un anumit moment al durerii încolo, n-o mai simți. Omul se obișnuiește. Cu toate se obișnuiește. Și în România există, dacă îmi permiteți expresia, un teribil rasism de clasă. Ești sărac? Mori, săracule ce ești!
E nasol la pușcărie? Ghinion! Căci și afară e nasol. E nasol să muncești pe puțin prin toată lumea, doar pentru că ai avut norocul pașaportului pe care îl porți ca pe o cruce și pentru că acasă nu a mai rămas, de cele mai multe ori, literalmente nimic.
E nasol la pușcărie? Ghinion! Și afară e nasol. E nasol pentru toate corporatistele astea crescute cu badge-ul de gât, care nu mai fac copii pentru că nu mai au când, pentru că trebuie să muncească, să muncească, să muncească, să ducă în cârcă o mulțime de paraziți, din propria companie, din administrația locală, din administrația centrală, până la cel mai înalt nivel în stat. Și credeți că îi pasă cuiva că fii și fiice, acest tip de viitor, mai au, de acum, doar cei foarte săraci sau cei foarte bogați? Pulimea? Să se descurce! E nasol pentru toate femeile astea cărora viața nu le mai poate oferi decât un sfârșit de săptămână, un animal de companie și niște seriale americane, majoritatea proaste.
E nasol la pușcărie? Ghinion! Și afară e nasol. E nasol pentru toți angajații care sunt hăituiți ca vechii culegători de bumbac, în urma codurilor voastre – codul muncii, codul fiscal și toate celalalte vrăjeli făcute în bătaie de joc. Ce ați zice de codul bunelor maniere?
E nasol la pușcărie? Ghinion! Și afară e nasol. E nasol pentru toți cei care au muncit cinstit și nu au furat un capăt de ață, e nasol pentru cei care cumpără medicamente de zece ori mai scumpe decât în America, America! E nasol pentru bolnavii de cancer care nu au tratamentele cuvenite, e nasol pentru copiii inteligenți cărora nu li se dă nicio altă șansă în afara emigrării, pentru că organigramele marilor societăți de stat gem de mătuși, și amante, și cumetri, plătiți porcește.
E nasol la pușcărie? Ghinion! Căci și afară e nasol. E scumpă gigacaloria, e scumpă mâncarea, e scumpă viața, e scumpă benzina, în ciuda prețului internațional al barilului de petrol, și știți cât de greu se cumpără o casă? Sau chiar o pâine? Era bine pe la galeriile comerciale din marele orașe europene? Era. Era bine când vă ridicau, în genunchi, televiziunile ode, iubiți „băieți deștepți” (repede un „Emetiral”, căci vomit de la insolența acestei expresii!)? Era bine să trăiești din șpagă? Era.
E nasol acum la pușcărie? Ghinion! Căci și afară e nasol. Pentru că o clică de hoți au furat bugetul până la os, iar acum cu mâinile încătușate ridicate hristic mai au și tupeul jegos de a se pretinde victime.
E nasol la pușcărie? Ghinion!
P.S. Despre mine, menționez următoarele: locuiesc într-un cartier țigănesc de la marginea Bucureștiului. Atât am putut eu în viață, după zece ani de muncă zilnică și nu de puține ori silnică. Aici, în cartier, circulă de ceva vreme, la supărare, următoare expresie cetățenească: Vedea-te-aș mort în pușcărie cu tot neamul tău! De unde rezultă că țiganii din cartier au fost, iată, în materie de evoluție a politicii românești, niște cumpliți vizionari.
Citiţi şi
Singura frumusețe care nu dispare niciodată
Orice i s-a întâmplat altuia ni se poate întâmpla și nouă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
