Despicăm firele legăturii clandestine. Lungile noastre discuţii sunt ca o bucată veche de tricot pe care o deşirăm şi încercăm din firul încă rezistent să împletim ceva nou. Ştim paşii, ştim cum se iau pe andrea ochiurile, ne pipăim prin tremurul vocii, ne ascultăm trăirile prin instinct. Stranie şi frumoasă legătura pe care mi-o povestesc minutele şi secundele de pe contorul telefonului.
Două voci care iubesc să se audă, două suflete care par să se atingă pe o fâşie de cer dintre două oraşe. Atât de departe şi atât de aproape unul de celălalt. E o dureroasă obsesie. Unul trăieşte în celălalt, dar care respiră şi simte mai mult într-unul? Amândoi la pândă, amândoi vânători, amândoi cu vieţi separate, amândoi căsătoriţi. Fiecare cu flirturile lui care să-i confirme că e „marketat”, fiecare cu prietenii lui. Dar amândoi unul când se aud. El, obişnuit pentru ceilalţi, frumos pentru ea. Neinteresant pentru alte femei, al ei dintotdeauna. Nici inteligent, nici bogat, nici singur. Dar atât de drag. Ea, deşteaptă, dar atât de naivă. Atât de geloasă, dar atât de dispusă la iertare. Puternică, dar atât de slabă. Sigură pe ea, dar atât de nesigură de el.
Prietena mea mi-a spus că doi oameni care se iubesc trebuie să se vadă. Des şi sănătos. Să facă sex, să se îmbrăţişeze. El să-i spună că o iubeşte, ea să aştepte mereu mai mult. El să-i spună că o vrea, ea să leşine cu buzele rupte de atâta sărutat. E un verdict! Altfel, legătura nu există, e doar o închipuire, e ceva bolnăvicios. Un apendice al unei imaginaţii chinuite de singurătate. „ Nu poate să-ţi fie dor de cineva pe care l-ai văzut câteva ore, come on! Nu ai cum să fii îndrăgostită de cineva care nu e aici, jeez. Pe care nici nu-l cunoşti bine. Eventual, eşti îndrăgostită de imaginea pe care ţi-ai creat-o, dar care, poate, nici măcar nu corespunde cu realitatea. Dacă te vrea, vine să te vadă, îşi face timp, străbate munţii, nu contează distanţa, face orice”.
Face orice? Orice poate să însemne şi să nu rupă legătura cu tine? Să vrea să-ţi audă vocea când simte că a lăsat prea mult timp între voi? Să încerce în infantilismul şi timiditatea lui să vină să te vadă? Să eşueze, să-i pară rău, să se gândească un minut pe zi la tine? Ce înseamnă „face orice”? Şi de ce ea nu face nimic ca să-l vadă? De ce nu urcă în tren şi să coboare pe peronul lui? De ce legătura dintre doi oameni trebuie să se alinieze unor reguli? De ce nu poţi să-ţi croieşti propria poveste? Oricât de ciudată li s-ar părea celorlalţi. Nu face rău nimănui. Eventual, doar ţie. De ce nu poţi să aştepţi cu răbdare secunda când îţi bate la uşă? Poate, undeva, stă scrisă întâlnirea dintre voi.
„Nu există aşa ceva, îmi spune prietena mea. Chestia aia cu sufletele pereche sau cu predestinarea sunt aşa nişte prostii în care bărbaţii nu cred deloc. Bărbaţii nu sunt ca noi. Ei nu-şi pun atât de multe întrebări. Şi nici nu le place să-i întrebi.”
Cine e ea ca să știe ce le place bărbaților și ce nu?
Citiţi şi
Vedere din trafic: cum arată o societate cu nervii la pământ
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
