Mi-a scris nevastă-mea, Carmen, o scrisoare! Da, da, scrisoare scrisă cu stiloul pe hârtie.
Cred că se va cam supăra că o public aici. “Mirel, nu mă interesează ce crede și ce spune lumea despre mine și despre viață mea, eu doar ție am vrut să-ți explic ceva, doar tu am vrut să înțelegi ce cred și ce simt eu.” mi-a răspuns la ideea de a-i face publice rândurile.
Mi-a scris ca răspuns, pentru că zilele trecute i-am explicat cum este cu condiția arestatului aflat în custodia statului, arestat ce nu poate alege și decide, spre deosebire de omul aflat în libertate, care poate alege și decide în ce condiții să trăiască.
“Arest în libertate sau și ce dacă pot sa aleg?
Între un serviciu plătit cu 28 de milioane de lei pe lună şi altul plătit cu 28 de milioane de lei pe lună, pe care să-l aleg? L-am ales pe cel care îmi oferă mai multe provocări profesionale, mai multe cazuri frumoase, cum spunem noi doctorii, pe cel din care pot vindeca bube mai multe şi mai grave, adică am ales să fiu medic de spital.
Problema este că acest loc, unde mintea mea nu stă degeaba, era până acum vreo şase luni cam insalubru. Ce înseamnă pentru mine insalubru? Adică, prin faţă cabinetului meu de la subsol mişunau şobolanii. Nu-i puteam bloca cu peturi, pentru că nu ştiam unde să le pun. Veneau de peste tot. Subsolul, subsol fiind, se inunda din când în când şi până venea vidanja, în vreo două-trei zile, mirosea cam urât.
Noaptea, în gărzi, mi se urcau gândacii pe faţă, iar în saloane se urcau pe pacienţi, wc-urile erau împuţite. Chiar am pierdut o sarcină în aproape şapte luni după ce am luat un microb din wc-ul de pe secţie, unde mergeam la comun cu bolnavii, bărbaţi şi femei. M-am dus la wc ca să fac pipi, scuze, dar dacă putem povesti despre sutienele noastre, de ce nu am putea povesti şi despre pipiul nostru. Nu a fost totuşi nevoie de histerectomie.
După ce mi-a trecut depresia, nu am mai putut avea copii. Nu-i nimic, am înfiat. Am mai făcut şi o pielonefrită, tot aşa, cu un microb luat din spital, dar a fost ok. După fiecare gardă, de la câţi pacienţi îmi vorbeau, tuşeau şi oftau în faţă, făceam roşu în gât.
Ba, chiar am făcut de vreo două ori pneumonie şi o dată pleurezie. Meningită, este adevărat, nu am făcut. Medicamentele, analizele, CT-urile, RMN-urile mi le-am plătit singură, din salariul de 28 de milioane de lei. La toate astea, şobolani, gândaci, spital promiscuu, ţevi înfundate cu rahat, mirosuri pestilenţiale, nopţi nedormite, sarcini pierdute, femeie stearpă, salariu mic, peste toate astea, nici foehn nu aveam în cabinet.
Şi pentru că totuşi putem să aleg, mi-am mai luat încă un serviciu!”
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
