Scriu.
Nu ştiu exact motivul pentru care o fac – nu primesc bani pentru asta, nu îmi pasă prea mult de o eventuală notorietate şi nu cred că, în momentul morţii, doar pentru că am scris sau nu ceva demn sau nu de amintire, voi simţi sufocarea mai plăcut.
Nu am scris dintotdeauna. Am pierdut mult timp din viaţă nescriind, timp care nu mai poate fi recuperat.
Nu scriu pentru că sunt singur, sunt înconjurat de mulţi oameni plăcuţi, începând cu nevasta mea actuală şi cu fiica mea perenă.
Nu scriu ca să conving. Am trăit destul cât să înţeleg că, peste o anumită vârstă (şi nu vorbesc de o vârstă avansată aici) oamenii îşi schimbă convingerile mai greu decât şi-ar schimba elefantul trompa.
Nu cred nici măcar că scriu deosebit de bine. Îmi lipsesc prea multe elemente de formare, răbdarea de a medita şi perseverenţa de a elabora.
Scriu însă, cu plăcerea cu care fac dragoste, cu plăcerea cu care respir şi cu bucuria că încă mă ţin mâinile să biciuiesc tastatura şi ochii să văd rândurile şi imaginaţia ca să aud râsetele care ar putea însoţi uneori cuvintele mele.
Pentru că, până la urmă, subiectul primordial pe care îl abordez este comic.
Acum patru ani am fost poftit afară din lumea imaginară, formală, aşezată şi fără sens în care trăiam şi trimis să cunosc, recunosc, admir şi înţeleg lumea înconjurătoare… fascinanta, neostenita şi perpetua comedie umană.
Practic nu există prea multe subiecte, oameni, relaţii, sentimente sau situaţii care să nu aibă umorul lor, fie el sarcasm, cinism, epatare, paradox, comparaţie insolită sau transformare imaginativă.
Şi este bine că este aşa. Consider asta un noroc.
Zilele mele triste sunt strict acel zile în care, prin câte un renghi al soartei, un element sau altul al existenţei (război, rasism, bigotism, abuz) îşi arată, pentru o clipă faţa tristă şi lipsită de umor.
Din fericire pentru mine şi atunci scriu.
Din fericire pentru mine scriu uşor ca şi cum aş cânta.
Sper că sunetul scrisului meu este vesel şi îmi cer scuze, în acest moment de introspecţie, celor pe care umorul, sau mai bine zis modul meu superficial şi amuzat de a privi viaţa, îi deranjează.
Să ştiţi că încerc să compensez asta punând un zâmbet, dacă pot, pe faţa voastră.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Cum am ajuns să înghițim cele mai scandaloase minciuni, cele mai tâmpite intrigi și conspirații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
