Dragă, calmează-te. Te-a chemat la o cafea, nu să îți prezinte viitoarea mamă soacră. Nu începe să îl bombardezi cu întrebări, citate spumoase și filozofii de viață răsuflate, pline de sens și esență. Nu o să îl dai pe spate. Plictis. Atât. Și dorința de a fugi cât mai departe.
Nu e superficial. Nici dezinteresat. E doar reprezentantul acelei specii care face exact ce ar trebui să facem cu toții: să ne bucurăm pur și simplu de ceea ce ni se întâmplă, fără să (ne) punem prea multe întrebări.
Fii sigură că nu te-a invitat la o cafea pentru a afla ce a mai spus Neal (da, Walsch) și nici să îi faci profilul psihologic al lui Ivan Karamazov. Omul vrea să se bucure de aroma cafelei proaspete în compania unei muze, grații sau iele. Vrea un moment de relaxare și frumos. Lasă mina serioasă și oftatul prelung atunci când vine vorba de relații. Zâmbește-i, fii cochetă, flirtează cu el, învârte-l pe gene. Fii femeia frumoasă pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pământ ca să dea savoare vieții.
Vai, și nu îl întreba ce zodie e. Parcă ai fi o domnișoară bătrână care trebuie să își angajeze un majordom și e musai să afle totul. De prin stele și vecini. Pe cuvântul meu de femeie scoasă la mii de cafele că nu contează zodia. E doar un alt obstacol creat de femeile frustrate și temătoare în calea relațiilor fericite. Decât să afli dacă e zodie de apă sau foc, mai bine întreabă-l cum îi place cafeau, ciorba de burtă sau sarmalele. Zic și eu, pentru că îmi e foame. Povestiți despre filme, muzică ori cărți. Lejer. Fără fraze pompoase și termeni elevați. Că nu sunteți la un curs de fizică atomică sau literatură comparată. Și ascultă-l. Lasă-l să vorbească. Doar ăsta e rostul întâlnirilor. Să îl cunoști. Iar asta nu se va întâmpla dacă tu îi vei povesti ore în șir cât de frântă îți e inima, deși ești minunată, gospodină, doamnă și curvă la momentul și în locul potrivit. Fii veselă. Dinamică. Optimistă. Plină de nerv și viață. Tu nu preferi ca dimineața, la cafea, să vezi un om zâmbitor și plin de voie bună? Și ei vor același lucru. Oameni suntem cu toții.
Fii misterioasă. Nu da tot din casă la prima întâlnire. Lasă-l să simtă aroma parfumului tău, dar să nu știe cu siguranță de e Chanel sau Lancôme. Doar să se bucure de el. Deși au uitat, bărbaților le place misterul. Întotdeauna vor prefera o pălărie și o pereche de mănuși din dantelă unui decolteu adânc. Vorbim de bărbații adevărați, dragă, nu de surogatele (ră)suflate. Asta nu înseamnă să bați des din gene la fiecare întrebare pe care ți-o pune și să zâmbești în colțul gurii. Răspunde. Sincer și din tot sufletul. Dar uneori fă-o pe jumătate în glumă, să nu știe cu siguranță de spui adevărul au ba.
Dacă începe să facă aluzii sexuale de la prima ori a doua întâlnire, zâmbește-i, urează-i masturbare plăcută, ia-ți pălăria si du-te legănându-ți languros șoldurile minunate. Ca să crape de ciudă. Asta în cazul tu ai chef de schimburi mai profunde decât de cele de celule și fluide. Și chiar dacă îți țâțâie curul și ai chef de o partidă bună de sex, adu-ți aminte că vrei să fie bună. Iar un bărbat care sare pe tine de la a doua întâlnire e bădăran și grăbit. Iar nouă ne place pe îndelete, nu? Și cu clasă.
În rest, ce să îți mai zic? Nu există rețete. Fii naturală și nu încerca să impresionezi. Trebuie să te placă exact așa cum ești. Și cel mai mult dimineața, nemachiată, fără chef de vorbă, dar cu sufletul lui în ochi, închis bine, ca nu cumva să pierzi vreo fărâmă din el.
Pe Ioana o găsiți toată aici.
Citiţi şi
Idei de cadouri pentru femeile care apreciază rafinamentul
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.