Era singură de multă vreme, când un client de la serviciu, pe care îl văzuse în treacăt de câteva ori, o invită în oraş într-o seară. Se hotărî pe loc să meargă, se sălbăticise… Nu mai ieşise (altfel decât cu prietenii) cu un bărbat de nu mai ştia când. Căzuseră de acord să o ia de la birou după program.
Îl găsi în faţă clădirii unde lucra, proţăpit pe scaunul din faţă al unui taxi, jumătate ieşit pe geam, făcându-i semne de nerăbdare şi zbierând ceva despre staţionarea interzisă, suficient cât jumătate de stradă să întoarcă privirea sprea ea… Se precipită spre maşină (atât cât îi permitea fustiţă strâmtă de la costum şi pantofii cu toc), imaginându-și că poate şoferul de taxi îi ţine aţintit spre tâmplă un pistol şi îl somează “Urcă-ţi mai repede femeia în maşină, dacă nu vrei să se lase cu sânge”… Se aşeză cuminte în spatele lui, gândindu-se că nu are cum să fie aşa de rău…
Ajunseră la restaurant, unde omul, lovit brusc de un atac de politeţe, îi deschise uşa, lăsând-o pe ea să între prima… deşi regulile de politeţe…pfff… iar eşti pricinoasă, o să rămâi singură, chinuind şi nişte biete pisicuţe fără vină. La masă, ea îşi comandă o salată, iar el… o ceva… cu de toate, doar era bărbat, muncise toată ziua, avea nevoie de energie… turuia el fără încetare…ar trebui să iei şi tu ceva mai consistent, ca să te mai împlineşti … să aibă omul pe ce pune mâna… spuse el ridicând o sprânceană şi rânjind cunoscător şi dizgraţios, gen “dacă înţelegi ce vreau să spun..” Înţelesese şi se înecă brusc cu gură de apă, îngăimând ceva despre suficienţa salatei…
A mâncat acompaniată de poveştile lui despre muncă, fraţi, veri, colegi şi întâmplări hazlii (în optica lui), despre persoane cu mult alcool în organism, implicate în istorioare de-a dreptul… pfff…potoleşte-te!! Fiecare cu poveştile lui. Se făcuse cald… îşi scoase sacoul şi-l puse pe marginea scaunului.
Câteva momente de linişte, în care el se străduia să bată recordul la câţi cartofi prăjiţi poţi înţepa cu o singură furculiţă… şi în timp ce-i îndesa abuziv pe toți în gură (ea puse un pariu scurt în minte că nu are cum şi pierdu în secunda doi) îşi ridică privirea spre ea. O privire scurtă către faţă şi apoi ochii îi căzură pe cămăşuţa albă de mătase. Probabil că jumătatea din porţia de “french fries” pe care o îndesase în gură formase un dop şi-i blocase căile respiratorii, căci se învineţi brusc la faţă şi ea îşi retrase şi mai brusc paharul, fiind convinsă că ochii lui, bulbucaţi deodată peste măsură, îi vor sări direct în paharul de apă plata cu lămâie. Îngrijorată, totuşi, îşi făcu repede un plan în minte: făcuse un curs de prim ajutor unde învăţase manevra Heimlich, pentru câteva palme nu-ţi trebuia facultate… trebuie să fie suficient până ce vine salvarea… El încă mesteca cu ochii aţintiţi spre bluza ei, când brusc, cu un rânjet idiot, îi spuse: “nu ai sutien!”.
Faţa ei ajunse pe loc la culoarea buzelor date cu un roșu aprins şi o frunză de salată era cât pe ce să-i sară din gură odată la un nou acces de tuse. Pentru că el nu-şi dezlipea ochii de pe bluza ei şi zâmbetul devenea din ce în ce mai obraznic, se făcu din stacojie… verde. Aşa de verde, încât chelnerul se îndepărtă rapid ca după o întâlnire de gradul 2 sau 3 (nici nu mai conta în acest moment de răscruce din viaţă lui) despre care credea că există doar în filme. Își reveni imediat, în definitiv, aşa e – nu avea sutien! Ce atâta sensibilitate? Omul era atent la detalii, iar reacţia lui de mai devreme fusese probabil genul lui de compliment.
Brusc, simţi nevoia să bea ceva, când, tot brusc, el o întrebă dacă vrea să meargă să bea ceva. Avea nişte prieteni ieşiţi într-un club. Nu se mai gândi la nimic şi acceptă pe loc. Ieşiră din restaurant, dracu’ mai ştie în ce ordine, căci ea merse cei câţiva paşi cu ochii în pământ, de teamă să nu o vadă vreun cunoscut. Orice asociere cu personajul cu care era îi producea frisoane de gradul 7.5 pe o scară pe care se măsoară frisoanele. Clubul nu o deranja, era întuneric, aveau alcool…era fix ce-i trebuia în acel moment.
Mai puțin ce-a urmat. În secunda în care intrară pe uşa localului, două dudui roşcate ţipară isteric: a veniiiiiiiiiiiiiit Nicuuuu!!! Doamne apară şi păzeşte, sfinte Sisoe şi Marie făcătoare de minuni (altora!!)… ieşise cu un bărbat pe care îl chema Nicu. Îşi făcu rapid în minte o scurtă listă cu păcatele recente şi încerca din răsputeri să îşi reamintească păcatele din vieţile trecute… fără succes. Nu i se păreau aşa de grave, dar cine era ea să-şi dea cu părerea…
Dizeuzele, căci le bănuia având veleităţi din moment ce încercau să acopere muzica din club cu zbieretele lor şi fără să ştie cuvintele, îşi rotunjeau buzele de răţuşte bosumflate și dansau lângă Nicu un dans al ploii dezlânat și pseudo-lasciv. Iar Nicu, flatat de atenţia celor două pantere în călduri (poate ar trebui să-mi iau şi eu colanţi cu animal print şi aproape că îi sări băutură din pahar de râs), începu se se mişte într-un fel care pe ea o duse cu gândul la un şoc anafilactic, posibil de la ceva-ul cu de toate de mai devreme. Fu sigură că nu mai e mult până să pice lat, cu spume-n colţurile gurii şi ochii daţi peste cap, aşa că se retrase la bar, speriată că, dacă idiotul sucombă, va sta pe la poliţie dând declaraţii. Se aşeză pe un scaun şi comandă o băutură. Îşi scoase o ţigară din pachet şi în timp ce îşi căuta în poşetă bricheta cineva o întrebă : “îmi permiteţi?” şi îi oferi un foc.
Îşi aprinse ţigara fără să ridice ochii. “Nu păreţi a fi în apele dumneavoastră, pot să ajut?” Făcu scurt semn din cap că nu. Fusese o seară lungă… Ce avesese în cap, oare? Ar fi dat oricât să fie acasă, cu o carte în mână. Simţea în continuare prezenţa bărbatului care-i aprinsese ţigara. Ridică privirea. El o privea liniştit, zâmbind calm… Avea ceva foarte dulce în privire şi în zâmbetul cuminte. Ea îl privi absentă. “Cu riscul de-a mă repeta, vă pot ajuta cu ceva?”
“Aş vrea să merg acasă. Îmi puteţi chema un taxi,va rog ?” “Sigur, imediat” spuse bărbatul şi dispăru spre ieşire cu un mers elegant şi degajat. În câteva minute îl auzi. “Un taxi va aşteaptă în faţă, domnişoară!” Nici nu-l văzuse venind. “Vă pot conduce?” Ridică din umeri într-un gest scurt şi impersonal… O conduse până la taxi, îi deschise uşa şi o ajută să urce. Ea spuse scurt adresa şi se întoarse să închidă portiera. El era tot acolo, zâmbind. “Credeţi că e posibil să…?” Ridică ochii spre el şi cu o mişcare obosită îi lua mâna de pe portieră și o închise fără să audă sfârşitul întrebării. Începuse să plouă uşor. Se uita la străzile pustii, epuizată şi tristă… Închise ochii încercând să înlăture amintirea ultimelor câteva ore și un gând nu-i dădea pace “Eu de ce naiba nu pot să cunosc un bărbat bun?”
Citește și episodul 2 aici. 🙂
Pe Mihaela o găsiți aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
