După toate probabilităţile, un nou mall se va deschide în Bucureşti. Un mall totalizând o investiţie de o sută şi ceva de milioane dolari, la care au lucrat 1.500 de oameni, au fost utilizate 15 macarale etc. Mass-media exultă şi amplifică importanţa mega-construcţiei prin oferirea unor detalii de tipul celor pe care le ofereau istoricii când vorbeau despre construcţia piramidelor: s-au utilizat atâtea milioane de metri cubi de piatră, atâţia zeci de mii de sclavi etc. Totul e redus la cifre, în interiorul cărora omul îşi pierde orice semnificaţie, deşi scopul investiţiei e, fără îndoială, tocmai de a-l servi pe el.
Ce mă intrigă este că aceste centre de distracţie sunt invers proporţionale cu nivelul de trai al românului şi direct proporţionale cu fudulia lui. Cu cât românul are mai puţini bani, cu atât va petrece mai mult timp într-un mall şi, în legătură directă, cu cât va sărăci mai mult, cu atât fondurile de investiţii se vor strădui să creeze mai multe mall-uri. Pare o absurditate în toată regula dar, dacă te gândeşti la bătrânii care-şi rup din pensia lor infimă sume consistente ca să se pună bine cu Eternitatea, înţelegi că dileala asta are rădăcini mult mai adânci.
Există de câțiva ani o asemenea epidemie de mall-uri (920.000 m²) că, dacă ritmul se va menţine, în scurt timp se va deschide în Bucureşti un mall mai mare decât Bucureştiul, un fel de centru opac al tuturor existenţelor zburătăcite de metropolă, ce va concentra în el toată acea lume de posibilități dătătoare de iluzii deșarte şi de zâmbete inflamante evocate în reclame, instant reduse la neant îndată ce ieşi afară din el. Nu va fi exclus ca, într-un viitor oarecare, oamenii să ajungă să trăiască 24 de ore din 24 într-un astfel de gigantic mall, Grădina Botanică şi Cişmigiul să fie incluse pe un culoar oarecare al acestuia, Casa Poporului să fie doar una din anexe, iar la intrare, grandioasă, Catedrala Mântuirii Neamului în Româneşte să fie străjuită, de o parte şi de alta, de Starbucks, Sephora, Flanco şi Zara. Nu va fi exclus ca inclusiv ministerele să se găsească rătăcite pe unul din etaje, în imediata apropiere a aeroportului internaţional, ce va constitui singura modalitate prin care românii vor putea observa cerul…
Primul mall, 1990
În fiecare an, Bucureştiul îşi adaugă la salba de cutii aseptice, înzorzonate cu magazine, şi bănci, şi fast-food-uri, şi săli de cinema, şi cafenele, încă o măgăoaie aseptică cu magazine, şi baruri, şi săli de cinema, şi SPA, şi apoi încă o cutie… unde oamenii să se poată plimba ca nişte titirezi, rotindu-se hipnotizaţi de sclipiciul orbitor! Dar nu e ca şi cum s-ar plimba o dată şi data viitoare ar fi peste două luni, nu, aceste ieşiri sunt percepute ca nişte evadări binevenite, din categoria şi azi e o zi bună să ies în mall.
Nu-i însă mare scofală să realizezi că, în acelaşi mod în care numărul crescând de biserici e un indiciu al vacuităţii crescânde a ideii de Dumnezeu, tot astfel, numărul crescând de mall-uri e un semn al vidului interior ce domină viaţa locuitorilor marilor aglomerări urbane. Descinderile în mall sunt precum ieşirile la biserică ale septuagenarilor ce intuiesc că, în curând, se vor încuscri cu veşnicia: un eveniment social în toată regula. Singura diferenţa e că, la mall, veşnicia cu care vrei să te afli în relaţii amiabile e, de fapt, plictiseala. Dar rezultatele sunt slabe. Pentru că, întocmai cum mulţi dintre cei care păşesc în clădirile închinate credinţei o fac cu speranţa zadarnică că vor găsi un principiu superior pe palierul metafizic care să le susţină sensul vieţii, la fel, oamenii ce păşesc în clădirile închinate distracţiei merg acolo fără a găsi relaxarea la care speră. Ci doar o evadare din plictiseală.
Şi mă refer aici la plictiseala care te ia în primire încă de la prima oră a dimineţii, când observi ivindu-se, ca un abur, o altă glorioasă zi de weekend în care vei fi iar plictisit(ă) de moarte! Şi cum ai putea scăpa de ea? Stai, îţi aminteşti tu de îndată, că tocmai s-a deschis un nou mall la mama dracu’! Ia să-mi sun câteva prietene şi să dăm împreună o tură ! Hi hi hi, ce idee funny am! Oare cum o fi mall-ul ăsta? Cum să fie? La fel ca mall-u’ din cartierul tău, numai că H&M se află la etajul întâi şi nu la parter, în loc de Carrefour găseşti Cora, magazinul Media Galaxy e ceva mai mare şi, de data asta, pentru a vedea un blockbuster, nu ai la dispoziţie 10 săli de cinema semigoale, ci, ţine-te bine, 15 săli semigoale !
E curios cum femeile care se plictisesc uşor într-un anumit loc şi ţopăie îmbujorate, alergând cu sacoşele cu bluziţe dintr-un mall în altul, sunt foarte agasate când un bărbat procedează la fel cu o femeie. Mi se va reproşa că paralela nu e valabilă, dar eu cred că este. În toate mall-urile găseşti aceleaşi chestii, diferă doar amenajarea interioară a magazinelor, mărimea şi faţada lor exterioară. Dar aceeaşi cafea o bei la oricare Starbucks şi aceleaşi rochii le găseşti în oricare reprezentanţă Zara. Cu toate astea, când apare alt mall, automat atenţia le e bolnăvicios direcţionată către acesta. Parcă n-au stare până nu văd despre ce e vorba şi îl controbăie de sus până jos. Însă, când un bărbat procedează identic cu o femeie, se simt înşelate, deşi mecanismul psihologic ce prevalează în ambele situaţii e oarecum identic. Şi la o femeie găseşti ceea ce ai putea găsi la oricare altă femeie. Dar, după o perioadă, când apare alta, unii bărbaţi renunţă şi zboară spre noua apariţie.
De ce atâta supărare? 🙂
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
