Din 20 în 20 de metri răsar din apă un cap de el și un profil de ea, ca o pereche de butoni de cămașă desprinși și căzuți pe covorul de la piciorul patului. El și ea și apoi el și iar ea și încă o dată el și ea. Plutesc în albastrul-albicios al mării, de ochi acoperit de cataractă, plutesc repetați la nesfârșit, aceeași pereche de el și de ea, coasta si posesorul coastei, îmbăindu-se tineri sau bătrâni, grași sau slabi, albi sau negri sau maro în apa albastru-albicios a mării, insulele unor relații inundate.
Perechi-perechi ies din apă, cuminți se șterg, se dau cu cremă sau se trântesc pe prosoape, unul lângă altul se așază, ca perechile de la cărțile de Păcălici, el și ea din Suedia, el și ea din Germania, el și ea din România. Se înșiră pe nisipul alb și tac.
Întotdeauna m-a minunat forța puterilor telepatice afișate nonșalant de perechile de cetățeni în vârstă, veniți să se bucure de atmosfera estivală din Bulgaria sau Grecia sau Turcia sau …El și ea, 65 de ani, poate 70 dar bine întreținuți, piele roșie și unsă vârtos cu loțiune cu aloe vera, cămașă albă, păr proaspăt spălat, miros de șampon ca în lifturile din blocurile curvelor de italieni din București. El tace privind oamenii care trec pe strasse. Ea tace privind marea. Se tace cu orele. Se contemplă. În mijlocul agitației de bazar, adidași cu leduri, râgâieli și ocări, ai vrea să te pui în intersecția căilor lor de comunicare și să stai acolo, singur, ca un polițist pe o autostradă în Cuba. Sanatoriu.
Cum arată iubirea după 45 de ani de căsătorie? O dioramă cu doi nemți bătrâni la masă, într-o stațiune din Thailanda. Rumeni pe dinafară, deghizați mincinos în culoarea pasiunii, a nervilor întinși și a strigătelor înfundate. Albaștri pe dinăuntru, criogenizați în frigiderul sentimentelor gustate acum 20 de ani, scufundați în amintiri așa cum s-au scufundat în apa oceanului azi. Tăcuți ca niște pești. Poate și peștii sunt telepați.
Ce să-ți mai spui după 45 de ani de relație amoroasă? După ce ai frecat mărgica iubirii voastre atât de mult, ca pe-o mătanie numărată și paranumărată, adunată și împărțită, pentru numele lui Dumnezeu, ce tare te iubesc! Zilnic timp de un an. Apoi încă unul. Când s-au făcut 6 și când 19? Ce să-ți mai spun după 38 de ani de căsătorie?
Când trăsăturile idolului s-au șters de atâta frecuș, de atâtea mâini care l-au atins, cum să îți mai amintești cum arăta la început? Și ce contează?
Soarele apune ca într-o carpetă tătărască, am văzut eu una în Eforie acum 10 ani. Așa apune soarele, portocaliul ăla de gălbenuș de ou de rață, pantone nesimțit pe care te aștepți să-l aleagă cocalarii din Piatra Neamț atunci când își vopsesc vilele cu geamuri mici. Apa s-a retras, acum e indigo și pe plaja albă a fost ridicat un mic altar învelit în atlas lucios. Două fetițe îmbrăcate în tutu-uri se zbenguie desculțe în jurul unei mese pe care sunt patru pahare cu șampanie. Fotograful aleargă tinerii însurăței. El e cefos și ars de soare, nu s-a dat cu cremă cu factor mare de protecție, așa cum i-a spus ea, un prim motiv de scandal. Acum, ca să nu arate ca un rac opărit, trebuie ca fotografu să lucreze poza în fotoshop. Bani în plus. Fotograful o asigură că e o nimica toată. Amintirile contează. Să fie amintiri frumoase.
Ea dă din capul blond, ușor îngrijorată. De sub rochia de dantelă albă străbate culoarea ciclam a costumului de baie care îi dă un aer tineresc, exotic. Fotograful strigă într-o engleză stricată să se apropie, să se ia de mână, să cheme fetițele cu tutu-uri să împrăștie flori pe plajă, să se întoarcă amândoi cu spatele la aparat și să privească marea, unindu-și capetele în mimată contemplare. Și, în final, ea trebuie să dea vreo cinci metri înapoi, să își ia vânt și să se arunce în brațele lui, mișcarea din Dirty Dancing. Cine nu ar fi vrut să fie Baby, nimeni nu o pune la colț pe Baby, Baby care dansa cu Patrick Swayze și nu înțelegeai cum de ajungea Patrick, care arăta într-un fel, să-și rupă capul după oaia aia mică și anostă care îi sărea ca un somon în brațe. Baby.
Cei doi ruși, căci da, sunt ruși, execută atent și cuminți indicațiile fotografului tailandez. El e serios, ea e pătrunsă. Un singur moment, când ea pornește ca o iapă nărăvașă, răvășind nisipul, îi scapă un râs nechezat, dar apoi se concentrează la săritura de olimpică și cefosul o prinde în brațe cu o grimasă, nu că ar fi grea ea, ci că îl dor pe el brațele de la arsura solară. Și amândoi încremenesc într-un grup statuar, ăla la care se vor gândi peste 45 de ani când vor sta pe terasă în Muntenegru și când vor tăcea, el cu ochii la oameni, ea cu ochii la mare.
Pe Raluca o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
