De la începutul acestui an asistăm la o forfotă care nu pare a mai lua sfârșit. În urma atentatelor teroriste de la Paris, întreaga lume s-a împărțit între Je suis Charlie – Je ne suis pas Charlie, iar subiectele și specula au curs fără încetare.
Nu putem contesta dreptul la libertate, la exprimare, la cunoaștere, la fericire, însă nici nu putem eticheta semenii din rea credință sau în virtutea unui creștinism prost asimilat, neînțeles și cu nepricepere interpretat. Idea de bază a întregului context este de fapt Dumnezeu, luarea în derâdere și nesocotirea Lui. Din punctul meu de vedere mesajul este foarte simplu. Respectă pe Dumnezeu, nu lua numele Său în deșert. Respectă-L pe al tău și pe al semenilor tăi, indiferent cărei religii aparțin ei.
Te-ai născut într-o credință, ai niște rădăcini, niște convingeri, crezi într-o forță creatoare, superioară, păi atunci respectă ceea ce ai.
Ești un creștin practicant la religiei tale?
Foarte bine! Aprofundează, întărește-te în credința ta. E bine să ai o așezare, o noblețe, să nu trăiești strict trupesc. Silește-te să afli un sens deasupra relativismului celor lumești, încearcă să vezi și cu ochii inimii, caută fericirea dincolo de situații și de bunuri materiale, caută fericirea care te face să te simți liber, împăcat, înălțat. Credința ta este până la urmă modul în care-ți trăiești viață și am convingerea că toate religiile îndeamnă omul la a deveni superior condiției sale, îndeamnă la o creștere pe verticală.
Nu zice nimeni să cazi în extremă ajungând la o habotnicie tipicară sau la un fanatism fundamentalist. Ar fi o calamitate odioasă și nu e de dorit.
Lumea în care trăim arată că relațiile interumane pot fi o adevărată piatră de încercare în lipsa dragostei și a prieteniei între frați, când iubirea este înlocuită de concurență, iar bucuria e redusă doar la plăcere. Adesea suntem intoleranți și ne purtăm animalic cu cei care nu au aceleași convingeri în credința. Cel mai grav este că facem aceasta în mod gratuit, fără măcar să ne gândim o clipă la consecințe. Afișăm un cinism vulgar și desființăm pe oricine în jurul nostru dacă nu se închină aceluiași Dumnezeu. Nu știm nimic despre religia lor, despre tradițiile și convingerile lor și nici nu ne interesează. Dacă nu sunt ca noi suntem în stare să-i eliminăm imediat din context. Uităm să fim în primul rând oameni. Iubirea și respectul sunt elemente fără de care relațiile dintre oameni devin tensionate, iar tensiunea aduce panică, neliniște, teroare. În activitățile noastre zilnice, prin intermediul serviciului sau în călătoriile pe care le facem, ajungem adesea față în față cu persoane de altă religie. E bine să știm să ne comportăm civilizat și cu respect, pentru a evita situații neplăcute. Nu ne este permis să râdem în batjocură de Dumnezeul celuilalt. Nu putem lua la mișto credința lui. Așa cum nu mă duc să fac baie în Nil, căci s-ar putea să mă mănânce crocodilii, așa cum nu m-aș zbengui prin savana sub privirile devoratoare ale leului, tot așa trebuie să respect obiceiurile celor cu care întru în contact, cutumele locurilor în care călătoresc, tradiția și vibrația contextului în care mă găsesc. Dacă văd că unii stau în genunchi în numele credinței lor, ar fi de dorit să nu deranjez. Dacă vizitez o moschee și văd că toți se descalță la intrare, mă descalț și eu. Ajung în locul în care budiștii meditează în liniște și armonie perfectă, dacă nu mă apuc să meditez, măcar păstrez liniștea și nu deranjez. Este un minim de bun simț și de respect care se impune în diferite situații și pe care am datoria să-l acord.
Și chiar dacă să zicem ești ateu. Nu ai un Dumnezeu, nu aparții, nu cunoști și nu ți-ai însușit nici o deprindere religioasă, nici măcar acesta nu-ți dă dreptul să judeci și să desconsideri pe alții. Eu am avut o colegă de serviciu atee. O față conștiincioasă, muncitoare, mereu binevoitoare, dar fără credință. Am făcut ochii mari când mi-a spus într-o discuție:
– Pentru voi, cei care credeți în Dumnezeu, este mult mai ușoară viață.
Am simțit nevoia să o contrazic. I-am explicat că un creștin practicant ține post mai mult de jumătate din zilele unui an, că se înfrânează de la foarte multe lucruri și porniri, că nu lenevește Duminica în pat până la ora zece, deoarece se trezește la șapte pentru a merge la Biserică, că are un program de rugăciune zilnic, că merge în pelerinaje sau stă ore în șir în soare sau în ploaie la cozi interminabile pentru a cinsti moaștele unui sfânt, că-și petrece timpul citind literatură patristică și că adesea are vânătăi în genunchi.
Eu, spre exemplu, fac anumite lucruri din convingeri proprii, nu mă obligă nimeni. Eu am ales așa și sunt liberă oricând să renunț, dar nu vreau. Așa am înțeles eu că trebuie trăită viața și o trăiesc așa cu bucurie, dar nu este ușor.
– Da, mi-a spus ea, dar tu îl ai pe Dumnezeu. Îți pui nădejdea în El, dai vina pe El, zici ca El, faci ca El. Dacă nu-ți iese ceva zici: Nu a vrut Dumnezeu. M-a ferit Dumnezeu etc.
Tu pui capul liniștită seară pe pernă și lași toate în voia lui Dumnezeu. Pe când eu, mă lupt doar cu mine, trag de mine, mie-mi reproșez toate, eu le duc pe toate.
Și i-am dat dreptate. Doamne, câtă dreptate.
Omul care îl are pe Dumnezeu alături devine mai puternic. Doarme pe pat de crini deoarece a transferat toate Atotcreatorului și are nădejdea tare că nu va fi lăsat la greu. Ateul se are doar pe sine. E mândru în împliniri și singur în necazuri și frământări. Se luptă între șovăieli și îngustimi, nu se poate înălţa, nu se desprinde de lumea de jos.
Da, i-am dat dreptate. E trist și greu să n-ai un Dumnezeu.
Nici ateul nu trebuie desconsiderat. E punctul lui de vedere. Până la urmă soarele răsare în mod egal pentru toți.
Un exemplu de conduită și atitudine cu privire la modului în care ar trebui să ne comportăm față de credința celuilalt a dat zilele acestea însuși Președintele României, Domnul Klaus Werner Iohannis.
Domnul Iohannis, care este creștin practicant de altă confesiune, a participat la Sfânta Liturghie Ortodoxă oficiată în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, arătând respect față de religia noastră, față de oamenii pe care s-a angajat să-i conducă cu responsabilitate și devotament. Ca președinte al unei țări cu populație ortodoxă într-un procent de peste 86%, consider că este foarte important să respecți valorile oamenilor și cultura lor religioasă. Nu poți înțelege nevoile unei țări, dacă nu-i cunoști oamenii și nu-i respecți instituțiile.
Este o lecție pe care fiecare președinte de țară ar trebui să și-o însușească. Oamenii au privit cu admirație și încredere gestul acesta.
Nicolae Steinhardt scriitor român, de origine evreiască, convertit la religia creștină ortodoxă, descria relația sa cu țara noastră ca pe o poveste de dragoste: „O dublă îndrăgostire de Biserica creștină și de neamul românesc”.
Sper, Domnule Președinte, ca la finalul mandatului pe care tocmai l-ați început să puteți afirma și Dumneavoastră cu toată convingerea același lucru.
Pe Bianca o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
