Era o sâmbătă toridă. Acea zi când nu ai nimic programat, când căldura dogoritoare te obligă să-ţi faci planuri doar pentru seri lungi şi răcoroase. Nu poţi încheia mai frumos o asemenea zi decât la o terasă cu scaune comode şi oameni frumoşi în jur, când povestioarele libere și vesele dau aroma sauvignon-ului blanc. Dacă la discuţii participă şi fete frumoase, pline de viaţă şi haioase, inevitabil se ajunge la suflet. Cu limba dezlegată de vinul rece, sensibilitatea şi inocenţa unei femei străluceşte prin toţi porii ei.
Atunci am auzit despre sufletul mănuşă. Sintagma “suflet pereche” este uzitată atât de des şi de superficial, încât a devenit un clişeu. Ea era tunsă scurt, roşcată, cu ochii verzi şi mari, bronzată frumos şi foarte vie. Un râs colorat, vocea ei răsuna cald şi când vorbea mai tare. Era lejer îmbracată: o rochie lungă și înflorată din in, teniși albi în picioare. Probabil am asociat eu discuţia şi cu zâmbetul ei curat şi larg, de m-am simţit atât de pătruns de acea seara.
Și de-atunci tot probez mănuşi.
Sufletul mănuşă. Da, există, şi îl simţi când ţi se potriveşte. O manuşă care te încălzeşte şi protejează trebuie să fie mărimea perfectă a mâinii tale. Nici mai mare, nici mai mică. Aşa şi cu sufletul. Vei vedea la primul “viscol” cât de cald îţi ţine.
Am încercat felurite, din materiale diferite, culori diferite.
Am fost în toate felurile:
– am fost pălăria ta de paie. Te-am protejat vara de soare, iarna mă ascundeai în dulap, lângă alte pălării uitate;
– am fost pantoful tău. Te strângeam puţin, dar îţi făceam atât de frumos piciorul;
– am fost rimelul tău. Negru. Mă stergeai de fiecare dată când simţeai că ai plâns destul;
– am fost ţigara ta mentolată. Mă strângeai între buze, apoi mă stingeai obosită.
Ai fost şi tu toate plăcerile şi viciile la un loc. Gheaţa din paharul meu, dar te-ai topit şi te-ai amestecat cu băutura. Ai fost lama de ras, îmi lăsai faţa curată de fiecare dată, dar la un moment dat nu mai tăiai şi a trebuit să-mi iau alta. Ai fost un vis, o speranţă, o dorinţă, o lume, o viaţă…
Ai fost şi gând, am fost o poveste. Ai fost soare, am fost lună. Am fost noapte, ai fost zi. Nu ne-am întalnit niciodată. Sau nu suficient.
Acum cred.
Ştiu că o bunică simpatică tocmai s-a apucat să croşeteze mănuşile noastre. Mănuşile care ne vor încălzi toată viaţa. Sunt mănuşile care au viaţă în ele, pentru că sunt făcute cu toată dragostea şi din tot sufletul.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
