Aţă de mătase, foarfece din titan, ace fine cu gămălie preţioasă, cretă fină pentru trasarea liniilor ce urmează a fi tăiate, toate se regăsesc în atelierul unui couturier, aşezate cu grijă pe o masă de lucru pe care maestrul întinde cu mişcări delicate, dar precise, materialul ce se va transforma dupa un timp în poveste.
Cunoscut în accepţiunea generală ca denumire dată unor obiecte vestimentare extravagante, imposibil de purtat în viaţa de zi cu zi, adecvate mai cu seamă scenei şi lumii spectacolului, termenul de Haute Couture (pronuntat oht koo toor) reprezintă crearea unor articole de îmbrăcăminte individualizate, al căror proces de fabricaţie implică muncă manuală de durată, precizie în execuţie şi inovaţie a croiului. Materialele utilizate sunt deosebite (caşmir, mătase sau catifea, brocart ţesut cu fir de aur, voal cu inserţii metalice), iar preţul lor este ridicat, de la câteva sute până la chiar 4000 de dolari pe metru. Acest cost se datorează fie procedeului tehnologic complicat de obţinere, în cazul pielii laminate de iguana, o extravaganţa folosită de Armani Privé, fie calităţii excepţionale a ţesăturii, cum este lâna rară de la patrupedul Vicuna, o rudă a lamei.
Astfel, couture devine o formă de artă, iar hainele care poartă această pecete se transformă în obiect al dorinţei, de cele mai multe ori neîmplinite, a femeii. Şi deşi ustensilele enumerate mai sus fac parte din tolba oricărui croitor, un couturier va depaşi stadiul de simplu executant al unui produs, implicând în partea laborioasă şi o latură creativă distinctă, care nu se regăseşte în croitoria standard.
De la croitor, la maestru
Neoficial, titlul de couturieri se putea acorda chiar croitorilor de elita ai caselor regale din secolele XV-XVIII, dar croitorul care a ramas în analele modei ca primul couturier adevărat este considerat englezul Charles Frederick Worth, cel care a reuşit în secolul XIX să treacă graniţa dintre executie şi artă prin tehnica utilizata în fabricarea hainelor. Worth a fost un deschizator de drumuri la vremea lui, îndepărtând inutilul din aspectul general al unei rochii, pastrând materialele aparte, care favorizau silueta femeii, dar simplificând liniile. Worth a fost un pionier şi în ceea ce priveşte punerea pe roate a unei afaceri în acest domeniu, prin inaugurarea în 1858 a unei croitorii, şi s-a putut mândri şi cu faptul că până la el nimeni nu a mai avut iniţiativa de a-şi eticheta hainele. După Worth, alţi couturieri şi-au pus amprenta asupra modei, iar astăzi creaţiile semnate de Gaultier, Poiret, Callot Soeurs, Ungaro, Patou, Vionnet, Fortuny, Nina Ricci, Chanel, Schiaparelli, Balenciaga, Dior, Yves Saint Laurent, Lanvin, Cardin, Courrèges, Hanae Mori, Lacroix, Mainbocher și Mugler sunt adevărate opere de artă.
Locuri limitate în clubul HC
Nu oricine poate fi, însă, couturier. Termenul sună pompos şi îţi conferă o aură de superioritate în raport cu alţi confraţi din breaslă, dar pentru a beneficia cu adevărat de această titulatură trebuie să întruneşti mai multe condiţii, stabilite încă din anul 1945 de Camera de Comerţ şi Industrie din Paris. Printre acestea se numară lucrul într-un atelier din capitala Franţei, în care să muncească în permanenţă cel puţin 15 angajaţi. Se mai adaugă prezentarea de două ori pe an pentru presa franceză a unor colecţii care să conţină cel puţin 35 de piese şi execuţia de articole individuale, la care clientul sa facă una sau mai multe probe. Condiţiile sunt verificate periodic, astfel încât, dacă nu mai sunt întrunite, deţinătorul titlului de couturier poate să fie „dezmoştenit” de titulatură, lăsând locul altor case care îşi aşteaptă nerăbdătoare rândul. Cum aceste criterii sunt prea puţin cunoscute de publicul larg, un designer mai „zelos” va profita de lipsa circulaţiei informaţiilor şi se va grăbi să-şi atribuie cu de la sine putere acest rang, alegând varianta de a deveni mai popular în detrimentul corectitudinii.
Astăzi, numarul couturierilor a ajuns la 37, dintre care 10 sunt membri oficiali (Adeline André, Anne Valérie Hash, Chanel, Christian Dior, Dominique Sirop, Franck Sorbier, Givenchy, Jean Paul Gaultier, Maurizio Galante, Stéphane Rolland), 4 sunt membri corespondenţi (Elie Saab, Giorgio Armani, Maison Martin Margiela, Valentino), 12 sunt membri invitaţi (Adam Jones, Alexandre Matthieu, Alexis Mabille, Atelier Gustavo Lins, Christophe Josse, Felipe Oliveira Baptista, Jean-Paul Knott, Josep Font, Josephus Thimister, Lefranc Ferrant, Maison Rabih Kayrouz, Marc Le Bihan), iar 7 ocupă nişa bijuteriilor (Boucheron, Cartier, Chanel Joaillerie, Chaumet, Dior Joaillerie, Mellerio Dits Meller, Van Cleef & Arpels) şi 4 a accesoriilor (Loulou de la Falaise, Maison Michel, Massaro, On Aura Tout Vu).
Munca lor este extrem de preţuită, şi la propriu şi la figurat, suma cu care se vinde un articol de acest fel pornind de la 15.000 de dolari. Deși este o pasiune extrem de costisitoare, iubitorii de couture mai patimaşi s-au asociat în invidiatul Haute Couture Club, un grup exclusivist care include în jur de 200 de membri, adevaraţi colecţionari ai acestor piese unicat. Cele mai puternice nume din club sunt filantroapele Carroll Petrie si Betsy Bloomingdale, dar şi Becca Cason Thrash, soţia unui milionar texan, şi Daphne Guinness, moştenitoarea imperiului financiar omonim.
Chiar şi cu această formă de coalizare a fanilor sai, Haute Couture ramâne în continuare o zonă intangibilă, deopotrivă fascinantă, care are un mare, mare defect: acela de a ne face să visăm etern la ceva ce nu va fi niciodată al nostru.
Citiţi şi
Idei de cadouri pentru femeile care apreciază rafinamentul
Lăcrămioara DIOR – noroc și eleganță
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
