Doamnele de la curte vin la pachet cu curtezanele

26 January 2015

Mirela 2Mi s-a părut foarte simpatic un domn care m-a numit cândva “regina internetului”. Iar când o coroniţă a venit să certifice acest titlu, chiar am început să mă simt aşa. N-am realizat atunci că nu e deloc uşor să fii regină peste un regat. În scurta mea domnie, noul regat mi-a arătat o realitate pe care nu o intuiam. Atunci am înțeles mai bine cum stă treaba cu ceea ce credem noi privind din afară că înseamnă „regina” într-un cuplu.

Cunosc câteva femei pe care le-am crezut toată viaţa regine peste relaţiile lor. Atitudinea lor suverană îi făcea pe ceilalţi să îngheţe şi toată lumea pleca uşor capul atunci când treceau prin dreptul lor. N-am conştientizat atunci un aspect foarte important: o regină nu deţine doar palate şi slujitori, ci are tot regatul, cu nobili, cu ţărani, cu doamne de curte şi curtezane. Din afară, ai senzaţia că regina are de-a face doar cu doamnele de la curte, cu rochiile de bal şi cu menestrelii răspândiţii pe aleile din parcul castelului. Nici vorbă! O regină are de-a face şi cu scandalurile de budoar, şi cu toate curtezanele care trec prin patul regelui şi care pot să se comporte conform cu statutul lor, adică exact ca ceea ce sunt – nişte curtezane. Pot să-şi pună poalele în cap, pot să facă dezordine, gălăgie, lumea nu se aşteaptă de la ele la prea multe, drept urmare plaja în care se pot manifesta e foarte clară. Regina trebuie să rămână acolo, pe tron, cu spatele drept, cu gâtul arcuit, dar cu coroana bine fixată pe cap. Ea trebuie să zâmbească superior şi înţelegătoare chiar şi atunci când restul curtenilor sunt deranjaţi de zgomotul curtezanelor sau de debandada făcută de bufoni. Cel mult, dacă nu mai poate şi nu mai poate, cu un simplu semn din cap le semnează condamnarea la moarte. Sau le închide în turn. Dar nu prea se oboseşte să ducă astfel de bătălii, are războaie mult mai importante.

regină

Femeile își propun să fie iubite și ajung, vrând-nevrând, regine peste viețile iubiților lor. Se trezesc cu acest regat şi cu tot ce e în el. Și-atunci trebuie să se aşeze, să adune oamenii de încredere şi să vadă ce legi fac. Legi care sa le ajute să poată trăi în regatul lor în pace şi linişte.

Şi, apropo de curtezane, nu înțeleg de ce reginele nu le declară „activitate în afara legii”. Sau a regatului.

Pe Mirela o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Spune-mi DA

Eseu despre trezire

Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro