Sper că sunteți la fel de norocoși ca mine și mai aveți bunici în viață. Din acelea care se plâng mereu că le-a uitat Dumnezeu pe acest pământ, iar voi le spuneți că nici nu vreți să-și amintească. Pentru mine, singura bunică în viață, cea din partea mamei, este o sfântă și cea mai frumoasă femeie, deși are 84 de ani. Are cei mai albaștri ochi pe care i-am văzut vreodată, și nu exagerez deloc, iar pentru nuanța de argintiu din păr ar invidia-o și cele mai elegante doamne. Dacă o privești atent, nu știi ce se asortează mai bine: ochii cu părul sau privirea cu cerul de vară.
Bunica mea a trăit toată viața la țară, pe niște coclauri, departe de orice formă de civilizație. Spuneam că e frumoasă, dar nu în atuurile fizice constă neapărat frumusețea sa, ci în lecția de viață pe care o va lăsa la un moment dat în urmă, conștientizarea greutăților prin care a trecut, fără a se da un moment bătută.
Înainte, viața era cu adevărat grea. Părinții și bunicii noștri nu au beneficiat de toată ”tehnologia” de care beneficiem noi acum, care aproape că te spală și la fund. Bunica sau mama Litia, cum îi spunem noi, a rămas văduvă la 25 de ani și a crescut singură doi copii fără a avea un serviciu și fără a se încurca cu un alt bărbat. Ba mai mult, atunci când pământul de sub bojdeucă a luat-o la vale, a părăsit totul și a luat-o de la capăt într-o altă zonă mai stabilă. Și-a făcut o casă în care stă și acum, mergând la săpat cu ziua prin sat, la secerat și la cules de mure. Și-a purtat crucea cum a știut mai bine, singura grijă fiind ca băiatul și fata ei să nu fie în urma altora din sat. A țesut, tricotat, cusut și brodat lucruri pentru tot neamul, ca și cum mâinile nu-i erau suficient de bătătorite. Nici iarna, la țară, în casă, nu-i timp de pierdut.
Acum e slabă și firavă, dar nu uită să țină niciun post și nicio pomană pe care trebuie s-o facă. De câte ori ne plângem de probleme, noi, cei de la oraș, crescuți în vârf de bloc, ne dă cea mai valabilă asigurare de viață: ”Cât timp oi trăi eu, nu o să pățiți niciunul nimic, pentru că eu mă rog zi și noapte”.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
