Ce te tot plângi?

14 January 2015

M-ai sunat să-mi spui că nu mai poți, nu mai suporți. Că viața ta este un faliment. Căsnicia, copiii, munca, nimic nu pare a fi așa cum ți-ai dorit.

Căsnicia ți se destramă pe zi ce trece. Te-ai căsătorit cu-n Făt Frumos, atât de frumos încât ai uitat să-i verifici cei șapte ani de acasă. Ai uitat să-l întrebi cât de mult îi place băutura și câte femei i-ar fi de-ajuns. Te-ai aruncat în căsnicie ca o virgină grăbită, fără a te uita-napoi. Acum suporți, smerită, toate calitățile lui, deloc puține.

Copiii, doi la număr, trag de tine până la epuizare. Citisei multe cărți de parenting, erai convinsă că nimic nu-i mai ușor decât educația unui copil. Ai aflat, foarte devreme, prăpastia dintre teorie și practică. De altfel, cum să educi un copil când tu însăți nu dai exemplu? Tu, el. Mai mult el, cu sticla de bere mereu în mână, tolănit pe canapea și lătrând la tine. Că mâncarea nu e bună, că nu ții casa cum trebuie, că ești un tocător de bani, că ești neîngrijită, ștearsă. Copiii, pe urmele lui.

Pietro Rotari

Pietro Rotari

Munca! Te plângi, de fapt, că nu există. Că ai vrea și tu un loc de muncă. Dacă ar fi ca al meu, n-ai putea să ceri mai mult. Ți-ar plăcea mult să faci pe cucoana de birou. Să te îmbraci numai la patru ace, să fii mereu în ordine. Să ai plăcerea de a savura o cafea dimineața, în liniște, în lumina rece de la birou. Să te eliberezi de țipetele necontenite ale copiilor, să iei distanță de jucăriile veșnic împrăștiate. Să ai banii tăi, să nu mai fii nevoită să-i ceri lui, să nu mai trebuiască să te rogi de el pentru o pereche de ciorapi. Da, ar fi ceva.

Acum te plângi și nu te mai suport. Îți vorbesc de mine, de puterea de a mă ridica. Îți povestesc de cum mi-am alungat fostul, fiu de soacrǎ-cloșcă și cu patima alcoolului. Zici că mi-a fost mai ușor, că aveam un loc de muncă și o siguranță. Da, draga mea. Aveam un loc de muncă pe o perioadă de șase luni și nicio siguranță. O casă închiriată, mobilată cu lucruri ieftine și o mașină de achitat. Aveam o diplomă în buzunar, asta-i adevărat. Sau nu, diploma avea să vină un an mai târziu. Pe vremea aia luptam să împac un loc de muncă de opt ore cu cărțile care mă așteptau dușmănoase pe birou. Tu bântuiai prin cluburi, noapte de noapte. Eu îmi juleam coatele pe cǎrţi, de vineri seara până luni dimineața. În autobuz. În tren. În pauza de prânz. Când tu erai la mici și bere, de la început de primăvară până toamna târziu, eu mă bronzam la lumina veiozei din casă. Pe vremea aceea te sunam eu, să mă plâng. Mă sfătuiai să las totul baltă, că oricum nu o să-mi folosească la nimic. Ce rost avea să mă chinui, eram tânără și frumoasă, atâția bărbați mă așteptau tocmai pe mine.

N-am renunțat. Te-am îndemnat cândva să te înscrii la un curs, alături de mine. Ai zis că oricum tu știi mai multe ca ei și că nu avea rost să te trezești la ora 7, timp de trei săptămâni, doar pentru un amărât de curs. După acel curs am fost chemată la primul meu interviu de muncă, au urmat alte două. Am primit două telefoane, fusesem acceptată. Am avut de unde alege. Tu…te-ai măritat! A trecut timpul, viața mea începea să între cât de cât pe un făgaș normal. Banii nu mai erau o problemă, viața socială căpăta amploare, mi-am cunoscut și eu perechea. Căsnicia ta mergea din ce în ce mai prost.

Îți spuneam că ar fi bine să reîncepi să investești în tine, să faci ceva. Orice, chiar să divorțezi. De terapie de cuplu nici nu se punea problema, n-ai fi avut cu cine. Ai rămas însărcinată, te-ai bucurat crezând că așa se va schimba ceva, în bine. N-a fost să fie.

Spui că te judec, că sunt dură. Sunt dură, nu numai cu tine. Sunt dură și cu mine, nu uita. Mă doare inima să-ți spun că nu te mai suport. Ce te tot plângi? De ce nu faci ceva, orice! Viața-i a ta, nu pot pune eu mâna pe ea. Trezește-te acum, nu mai spera. Nu mai spera că el, ca prin magie, va deveni ce nu a fost vreodată. Copiii cresc, ce-i drept, cu-n tată. La ce folos și cu ce preț?

Guest post by D. Umi 

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Un bărbat, două femei și mai mulți copii

A tăcut ani la rând

Roata destinului

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Cornelia Miclea / 19 January 2015 0:14

    Ufff! De ce trebuie sa interpreteze unii “ad literam”?? Nu este un articol de ziar! Cine vrea, cine poate, poate citi printre randuri, printre ganduri…

    Reply
  2. Cristi R / 15 January 2015 0:24

    Nu vreau sa par misogin dar in opinia mea e vai si amar si de femeia casatorita si cu doi copii si de cea cu diploma.
    Cea casatorita nu stie sa se bucure de copii si sa-si incarce sufletul din iubirea pentru copii.
    Cea cu diploma traieste cu iluzia ca ii este mai bine nerealizand faptul ca a scris acest text pentru ca tanjeste la ceva ce nu are momentan, si anume, o viata de familie, cu copii, o viata pe care crede ea ca o va gestiona mai bine decat prietena ei.
    Eu unul sunt sceptic in aceasta privinta.
    Ea si-a gasit o pereche nu un iubit. E mare diferenta intre cei doi.

    Reply
  3. Flori / 14 January 2015 16:05

    Bine scris! Multumesc!

    Reply
  4. skeptic / 14 January 2015 14:07

    De ce am impresia ca e o situatie de viata inventata tocmai pentru ca autoarea sa-si poata pune in lumina multiplele calitati si capacitatile ei extraordinare de se descurca? Admitand ca nu este inventat, textul este slab si nu face decat sa transmita o lipsa de empatie si, pe alocuri, obsesia cea de pe urma a romanului, anume ca toata lumea il invidiaza (persoana despre care vorbeste autoarea isi doreste fix un loc de munca similar!). Ntz, ntz!

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro