O întrebare despre Paris

11 January 2015

Tudor ZarojanuAm stat departe de discuţiile despre atentatele de la Paris pentru simplul motiv că n-am prea ştiut ce să spun. Nu mă pricep la orice. O crimă este o crimă – iată ceva care mi se pare un adevăr absolut, dar dincolo de el nu prea ştiu ce ar trebui adăugat.

Am urmărit, în schimb, foarte atent ceea ce s-a spus despre acest subiect. Până la ora la care scriu aceste rânduri, cred că poziţia cea mai corectă, mai coerentă şi mai curajoasă totodată îi aparţine lui Cristian Câmpeanu.

Totuşi, mi se pare că din întreaga dezbatere, inclusiv din excelentul articol al dlui Câmpeanu, lipseşte o întrebare ne-neglijabilă: Care e miza? Sigur că dreptul de a glumi despre orice, chiar şi cu prost gust, cum bine spune autorul, face parte dintr-o libertate de exprimare adevărată şi completă. N-am nimic de obiectat aici. Îmi aduc aminte foarte bine cum după 4 martie 1977 apăruseră nenumărate bancuri cu cutremurul şi tatăl meu a exclamat ceva de genul „Dacă o să încerce să le oprească, sunt nişte idioţi!” Muriseră foarte mulţi oameni nevinovaţi. Bancuri despre morţi!? Da. Bancuri despre o tragedie!? Da. N-o să mă apuc să psihanalizez fenomenul pentru a demonstra că umorul negru are o funcţie benefică în depăşirea momentelor dramatice. Nu e nevoie. Îmi este suficient să afirm că libertatea de exprimare implică şi libertatea de a glumi despre orice.

Despre orice? Da, despre orice. Cred în Dumnezeu şi mă consider un bun creştin. Cu toate acestea, de-a lungul vieţii am receptat şi am transmis mai departe sute de bancuri implicându-l pe Dumnezeu, Iisus, Fecioara Maria, Raiul, Sfinţii, preoţii, Biserica – toate lucrurile sfinte. Cu mult înainte de a auzi şi spune primul banc despre Mohamed, râsesem la nenumărate glume cu Iisus. Fără să consider asta o blasfemie. Pentru că nu cred într-un Dumnezeu care ne-ar vrea ursuzi, trişti şi solemni. Şi nu cred într-o religie care poate fi afectată, în orice fel, de o glumă.

ACEASTA este, după părerea mea, diferenţa esenţială dintre cultura occidentală şi cea islamică. Ca să accepte dreptul nostru de a glumi despre Mahomed, musulmanii ar trebui mai întâi să înţeleagă libertatea noastră de a glumi despre Iisus! Or, asta nu se va întâmpla prea curând şi, în acelaşi timp, asta nu-i implică doar pe teroriştii care se revendică de la un Coran care NU propovăduieşte violenţa – asta este valabil, probabil, pentru covârşitoarea majoritate a credincioşilor întru Allah.

În discuţiile de pe Facebook, un prieten amintea că şi creştinii au comis crime abominabile, în numele credinţei, pe vremea Inchiziţiei, acum şase sute de ani. I-am răspuns, fără nicio intenţie polemică: „Păi, se pare că tocmai asta este diferenţa, 600 de ani, nu?”

Ok, astfel văzând eu lucrurile, nu pot totuşi să nu-mi pun întrebarea care e miza? Dacă aş fi trăit acum şase sute de ani şi aş fi ştiut că o glumă despre Marele Inchizitor ar putea să-mi aducă arderea pe rug – şi nu numai mie, ci şi familiei mele – care ar fi fost miza ca să ţin morţiş să fac, public, respectiva glumă? Pentru a-mi afirma libertatea de exprimare? Pentru a demonstra că am curajul să lupt cu o entitate malefică, cu o concepţie abuzivă, greşită? „Pentru că există”, cum şi-a explicat Edmund Hillary pornirea de a urca munţii?

Indiferent de orice? Indiferent de consecinţele posibile, ba chiar probabile, repet, nu doar asupra mea, care mi-am asumat această alegere, dar şi a altor oameni, dintre care unii sigur nu sunt de aceeaşi părere cu Marele Inchizitor, dar poate nici cu mine?

mars paris

Nu sunt întrebări retorice. Chiar nu ştiu răspunsurile.

Pe de altă parte, sunt conştient că o persoană care nu gândeşte fără limite şi nu acţionează conform principiilor sale – ori ale societăţii din care face parte – indiferent de urmările previzibile, riscă să fie acuzată de conformism, dacă nu chiar de laşitate. „Unde ne-am afla azi dacă nimeni n-ar fi riscat nimic niciodată?” – e o întrebare legitimă. Istoria medicinei este plină de doctori care au riscat sănătatea şi viaţa pacienţilor pentru ca medicina să poată progresa – pentru a rămâne în paradigma riscului (şi) pe pielea altora. Putem să ne facem că nu ştim asta, dar aşa s-a întâmplat.

Corect. Numai că nu reuşesc să compar miza unui doctor cu aceea a unui umorist, în situaţia în care şi unul, şi celălalt, riscă viaţa cuiva.

Pe scurt:

1. Consider că civilizaţia occidentală nu trebuie să facă niciun pas înapoi sub presiunea ameninţărilor extremist-teroriste. Ne-am croit un drum, bun, rău, e drumul nostru şi cui nu-i place nu e nicicum obligat să meargă pe el.

2. Cred că orice om, înainte de-a face un gest cu potenţial dramatic, trebuie să evalueze cu atenţie dacă merită riscul.

3. Nu socotesc că există nicio contradicţie între cele două.



Citiţi şi

De obicei, 1 decembrie e despre România

Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!

Pisica neagră-i vinovată!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Ana Armanca Ardeleanu / 12 January 2015 9:53

    1. Nu cred că cei care cu adevărat trăiesc în religie pot ridica sabia (mitraliera) împotriva celor care fac glume, fie ele și proaste.Dacă Dumnezeu îi dă unui om dreptul să calce în toate străchinile, cine sunt eu, un credincios, să mă duc și să îi iau viața?! Și Dumnezeu și Mohamed pot să rezolve singuri această problemă, dacă vor.Și tu, dacă ai suficientă credință, știi asta. Cu mitralierele în mână nu vorbesc cei care trăiesc cu adevărat într-o credință.
    2. Căutați miza numai în credință, religie.Dar de câte ori credința nu a fost folosită pentru ocuparea unor teritorii?…. Dacă imamii islamici se vor delimita clar de acest islamism care ucide vieți, atunci miza nu este religioasă, dar profită din plin de religii.De pasajele din cărțile sfinte care nu sunt suficient înțelese, fiind simbolice. Și vă dau un singur exemplu aici, scrie în Biblie Fericiți cei săraci cu duhul,căci a lor va fi împărăția cerurilor. Și oamenii înterpretează sărăcia de duh, drept limitare mentală, dar duh în limba aramaică înseamnă și minte, fericiți cei cu mintea goală de gânduri, pentru că în mintea goală de gânduri se rostește Dumnezeu.
    3. Cine are de câștigat de pe urma acestor confilcte religioase, aduse acum în Europa? Căci de pierdut vom pierde toți…
    4. Dumneavoastră vă întrebați unde ne-am afla acum dacă nimeni nu ar fi riscat nimeni, niciodată. Eu mă întreb unde este limita cerută de cei cu mitraliere în mâini, în numele credinței lor, chiar dacă acceptăm să nu mai glumim…

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro