An de an, după Crăciun, simt pe umeri toată povara anului care-a trecut. Fizic. Pare că deodată ființa mea contabilizează tot ce nu i-a priit – toată oboseala, toată furia, tot ce a durut-o, toate pierderile, toate irosirile, toate neîmplinirile! Dacă o cameră ascunsă m-ar filma în perioada asta, în slow motion, jur că s-ar vedea cum îmbătrânesc. Mă tot gândesc cum să fac să adorm după Crăciun și să mă mai trezesc după Revelion – probabil aș descoperi tinerețea fără bătrânețe!
În restul anului reușesc cumva să fentez timpul – gonesc neîncetat și n-am timp de el, nu poate să mă prindă! Dar acum m-ajunge, mi se așază în cârcă tot, și-mi urlă în oase – cu oasele aud eu cel mai bine timpul. Îmi urlă dureri de care n-am unde m-ascunde – unde te poți ascunde de tine însuți? – și pentru care, vai, medicina n-a inventat niciun calmant măcar. Nici carapacele mele multe, din ce în ce mai multe și mai antrenate să reziste la toate poverile lumii, nu-mi sunt de ajutor. Și mă simt așa o țestoasă bătrână și obosită și inutilă, că m-aș întinde pe jos să mor puțin – dar nici asta nu pot, că mai am niște treabă pe-aici. Uneori, când e foarte rău, adun cu efort aproape de supranatural ce a mai rămas din mine și ies în aerul tare, îmi umplu plămânii cu Decembrie, adânc, până mă dor, și încep să alerg. Întâi ușor, apoi din ce în ce mai repede, și mai repede – însuși Usain Bolt s-ar simți amenințat de timpii mei în cursele astea. 🙂 Alerg până în pragul morții, până îmi vine să vărs, până tot trupul devine durere. Numai așa pot să nu mai aud timpul urlându-mi în oase reproșuri și neputințe.
Tot încerc să-mi dau seama când și cum a început această apucătură. Caut în copilaria mea momentul declanșator și nu-l găsesc neam. Toate bubele mele din cap își au originea în copilărie, numai asta nu?! Și-atunci unde? O fi vreo genă rătăcindă de la mama – expert contabil, de meserie – care învăța de zor pentru facultate, cu mine în pântec?! Mda… Contabilii se îndeletnicesc cu bilanțurile la sfârșit de an… Și cu alergatul, de unde?! De la tata, pesemne, că a fost mare sportiv. Hm… Cred totuși că tot de la bunicul mi se trage. Mi-amintesc că-mi spunea, când mă tem de ceva să alerg cât mă țin picioarele, că numai așa n-o să mă prindă. Pe atunci mă temeam de Întunecatul – pe care tot el mi-l bagase în cap, în încercarea disperată de a mă convinge să dorm (venea cu lumânarea pe la geam „Uuu, uuu! Sunt Întunecatul! Dacă nu dormi, îi tai un deget bunicului!”). Funcționa întotdeauna – bine, leșinam de spaimă, dar se punea că am adormit. Când am aflat-o pe-asta cu alergatul, adio leșin cu iluzie de somn, și să te ții șoc în familie când „fata” o lua la sănătoasa în miezul nopții prin curte și n-o mai putea opri nimeni și nimic. :)) La fel făceam și când venea vremea spălatului pe cap. Sau când mergeam la circ și apăreau clovnii. La fel am făcut și când l-au îngropat pe bunicul. Și când am aflat că tatăl meu e pe moarte. Poate ăsta este și motivul pentru care, deși am făcut sport de performanță, am urât să alerg în competiții sau ca formă de antrenament – pentru mine alergarea are rost doar ca fugă de spaime diverse.
Și, uneori în decembrie, între Crăciun și Revelion, ca triumf asupra timpului – cât pot să mă scutur de poverile lui alergând, încă mai pot duce.
În toate cazurile, este de fapt o formă de anestezie – care, paradoxal, îmi amintește că sunt în viață și foarte vie.
Bineînțeles că m-am gândit ce o să fac când, din motive de bătrânețe pur și simplu, nu voi mai putea alerga de nebună pe străzi. O să dansez! În viață și încă foarte vie! Când n-o să mai pot nici dansa, înseamnă că într-un fel sau altul am murit.
Până una alta, mă duc să dau o tură!
*Lista de dorințe pentru 2015 – nu-mi place să-mi fac planuri, „planuri” sună arogant, când aud de planuri îl aud pe Dumnezeu râzând – e în lucru! 🙂
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Spiridușul din bradul de Crăciun
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
