Că pizza nu ți se topește în gură ca la Napoli, espresso nu e destul de scurt, iar pastele nu sunt chiar al dente, vor accepta italienii. Îți vor zâmbi politicos și își vor cere scuze. Dar de Mina să nu te atingi. Nici nu ai avea cum. Ea e VOCEA.
Când am ajuns prima oară în Italia am vrut să cunosc țara care mai târziu va fi devenit starea mea de spirit preferată. Am început de la muzică. După mine, e cel mai eficient mod de a cunoaște un popor. Mai ales cel italian, care îți cântă de la rețeta de baba (prăjitură specifică din sudul Italiei) pînă la istorie.
Într-o zi am dat de ea. Am înlemnit. Sângele nu a mai curs. Inima a încetat să bată. Nici natura nu a mai scos vreun zgomot, pentru că atunci când Mina cântă, nici Pământul nu se mai rotește, ca nu cumva să altereze vreun sunet.
Mina, FEMEIA. Mina, PASIUNEA. Mina, SEDUCȚIA. Până nu o vezi, habar nu ai că gestul femeii de a-și trece mână prin păr te poate ucide. Poate stârni atâta dorință, încât ființa ta se predă, fără nicio obiecție.
A concertat cu Adriano Celentano, Lucio Battisti, Riccardo Cocciante. Și toate piesele au devenit hit-uri. Cei mai buni compozitori italieni ai anilor ’60-’70-’80 se băteau în sunete și versuri pentru vocea Minei. Ea trebuia doar să aleagă. Așa cum face orice femeie adevărată. Cu toate acestea, dezamăgită de mizerille din presă, ultima oară a apărut în public în 1978. Din acel moment a continuat să scoată albume, dar nu s-a mai făcut văzută la televizor sau în ziare.
Italianul, când se naște, suge de la sânul mamei lapte și muzica Minei. Tocmai de aceea auzi fredonându-i melodiile de la copii până la bătrâni. Pe muzica ei poți dansa, plânge, spăla vasele, face curățenie. Poți face dragoste și poți părăsi un bărbat. Te și învață cum:
Vocea ei e esența spiritului italian: când leneșă, de îți vine să te așezi pe o plajă din Sorrento, unde să trăiești într-un dolce far niente etern, când plină de pasiune de îți vine să te duci să dai iama într-un magazin de lenjerie intimă și să îți iubești bărbatul până la epuizare. E instinct și forță Mina. Acelea primordiale. Docilă și sălbatică. Pasională și cuminte. Supusă și rebelă. Decentă și explozivă.
Nu s-a supus niciodată regulilor altora. Și le-a creat pe ale ei și după ele a jucat. Tocmai de aceea a surprins mereu. Nu pentru că ar fi vrut. Pentru că nu putea altfel. Ea e dintr-o altă lume. Aceea unde s-a născut senzualitea, sexualitatea, iubirea pasională și unde corpurile au învățat să se dăruiască.
E de ajuns să o auzi o dată. Apoi o vei cheama mereu, mereu. Îi vei șopti la infinit: ancora, ancora, ancora.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
