M-am culcat cu el și… gata!

Your tuppence

1. 
   Iedera / 7 March 2017 18:58

   Citesc comentariile si ma minunez! Oare voi, toti cei ce prea usor sariti sa condamnati, reusiti sa va traiti viata 100% dupa principiile la care (orbeste, cateodata) aderati?
   Omul e o fiinta atat de complexa si circumstantele in care suntem cateodata pusi sunt atat de neprevazute incat imi e foarte greu a crede ca putem anticipa prorpiul comportament cand sunt atatea variabile in joc. In alta ordine de idei, cine a spus ca e posibil sa gasim intr-o singura persoana tot ceea ce ne dorim sau avem nevoie; cata presiune pe persoana aia sa ne fie si amant(a), si confident(a), si prieten bun, si cate si mai cate in functie de nevoile fiecaruia. Haideti mai bine sa nu ne mai ascundem cu totii in spatele degetului sau sa ne punem emblema moralitatii in frunte si mai bine sa recunoastem (macar fata de noi insine) ceea ce e cu adevarat in sufletul si-n mintea noastra.

   

   

   Reply ↓
2. 
   Ramona / 13 September 2016 15:56

   Carevasăzică, ăla de te-ai culcat cu el era și căsătorit civil, și căsătorit nefericit. Ce combinație fatală ți-a căzut cu tronc, te compătimesc sincer ! Și dacă era nefericit de ce a mai făcut nuntă ? 1. Interese – motivul pică, pentru interese legale comune e suficientă parafa de la primărie, nu trebuie și binecuvântarea lui Dumnezeu. Sau poate importantă este însăși paranghelia de după biserică, ăla e un eveniment profitabil pentru miri, mai ales dacă vine la nuntă cine trebuie. 2, Imagine de cuplu fericit – motivul pică, că nuntașilor mioritici oricum nu le pasă cât ești de fericit/împlinit, singurul lucru de care le pasă cu adevărat este să-și îndese cât mai mulți dumicați și licori bahice și să se maimuțărească ca toate lighioanele pământului, că tot au dat un ban grămadă într-o singură seară ! Și ce să vezi, a făcut nunta fix în aceeași zi cu tine, pfoai, se aliniaseră stelele toate, câtă energie a Universului scursă pentru a se întâmpla un eveniment grotesc de banal….
   Pe urmă, n-am înțeles cum naiba “Din DA, într-o zi normală, s-a transformat într-un NU imens.” că până la sfârșitul iluziei ăsteia de poveste am priceput că totuși dragostea învinge, ce dacă “M-am culcat cu el pentru că mai aveam câteva momente de libertate, îmi spuneam în minte. M-am culcat cu el pentru că l-am dorit. M-am culcat cu el pentru că am vrut să fac o nebunie. M-am culcat cu el ca să-mi confirm că soțul meu este alegerea cea mai bună.”

   Deci, fată, dacă după șase ani de iubire trebuie să te culci cu altul ca să-ți mai confirmi că soțul e alegerea cea mai bună, eu cred că fie tu nu știi ce vrei, fie iubirea pe care o afișezi este o iluzie, nu un fapt.

   

   

   Reply ↓
3. 
   Ana / 12 September 2016 22:47

   …inselatul marturisit ucide. Incredere, visuri, viitor.

   Stiu..de fapt recunosti ca sa scapi de propria constiinta. Si il ucizi le cel de langa tine. Cat de egoist trebuie sa fii ca fiinta umana ca sa pui mai presus linistea ta decat a celui/celei ce deja l-ai tradat???

   Eu am inselat. Si am tacut. Nu justific de ce. Dar am inteles ca mai bine mi se umplu ochii de lacrimi decat…sa-l trag si pe el in iadul meu. Ca nu are vina..nici una. Si atunci…de ce? De ce l-as ucide cu adevarul doar ca sa ma eliberez eu? Nu. Niciodata. Sub nici o forma.

   1

   

   Reply ↓
• 
  oana_sa / 13 September 2016 10:26

  @Ana, afirmi “Ca nu are vina..nici una.” De unde stii ca n-a ales si el sa taca, sa nu te raneasca, sa nu te atraga in iadul lui? Increderea exista pana stii.

  

  

  Reply ↓
4. 
   Andreea / 28 December 2015 19:37

   Ai pus punctul pe i AnaMaria.

   

   

   Reply ↓
5. 
   MCL / 28 December 2015 14:49

   mai există și varianta cu mirele care-și pocnește mireasa în ziua nunții, dar el era puțin obosit și o să-i treacă pe viitor, trebuie să fim înțelegători cu cele umane. sau varianta cu EL care mai calcă pe bec, mai ales că EA e prea gravidă sau prea lăuză sau prea alăptează mult bebelușul ca să mai aibă timp să-l alăpteze și pe iubi. sau pur și simplu varianta în care soțul/iubitul trișează dar e suficient de abil încât să “nu sufere nimeni”. dar toate asta sunt de când lumea și pământul și sunt acceptate ca atare, chair dacă uneoi se lasă cu scandal, în final spiritele se liniștesc pentru că “așa-s bărbații, ce sa-i faci” urmat de lista de calități: “da, da’ măcar nu e violent, și aduce și bani în casă, și nici cu copiii ne e rău, ba dimpotrivă, și uite ce cadou frumos a știut să facă ultima dată, și ai lui sunt oameni cumsecade, săracii, și trage de el pentru casă și sărbătorile tot cu familia, nu e chiar așa pușlama cum sunt alți….”, în fine, cunoașteți litania cu care își oblojesc femeile rănile, respectiv încurajările celor mai în vârstă în favoarea LUI. doar că lumea uită să ia în calcul că EL a fost cu o altă EA, poate EA din povestea de mai sus. doar că atunci când vine vorba de femei se schimbă datele problemei. și știți de ce? pentru că solidaritatea feminină încă nu e așa de…solidară ca cea a bărbaților, și pt că atâta vreme cât vor exista tute care să arunce cu pietre în femei, bărbații vor avea mereu circumstanțe atenunate.
   în rest, nimic nou sub soare, iar povestirea e spusă frumos. pentru cine e dispus să digere adevărul.

   

   

   Reply ↓
6. 
   Călin Lucian / 27 December 2015 20:08

   Deci ?…Egalitatea perfectă,contrastul perfect. Bărbatul înşală pentru că e “misogin,iresponsabil,instinctual (vezi animal

   

   

   Reply ↓
7. 
   Anamaria / 17 December 2014 15:25

   O poveste dupa parerea mea foarte trista. E evident ca cei doi sunt 2 culori diferite, si asa vor ramane toata viata. Daca ar fi format o simbioza, acel eveniment nu s-ar fi petrecut. Sunt departe de a fi o femeie pudibonda, dar stiu din proprie experienta ca atunci cand iubesti un barbat si urmeaza sa te casatoresti cu el, pur si simplu nici nu se pune problema sa se intample asa ceva. In acest cuplu cu certitudine a fost si va fi mereu ceva care scartaie. Iar mandria din final-ca vezi Doamne cuplul nostru a trecut peste asa ceva si e bine mersi-mi se pare pur si simplu stupida..

   1

   

   Reply ↓
8. 
   mihaela lungu / 12 December 2014 14:47

   O frumoasa replica feminina la ceea ce inseamna azi masculinitatea, o replica plina de curaj si asumare, o lectie pt masculii carora li se cuvine, li se cuvine si doamnelor sa calce stramb, doar pt ca sunt fiinte umane si ele, si oricum ei masculii cu cine inseala?toate viseaza la asta, dar cate au curajul?90% e doar ipocrizie si lipsa de sinceritate, exact fata de ele insele, nici macar fata de ceilalti carora oricum nu le pasa de viata lor….

   

   

   Reply ↓
9. 
   Made / 12 December 2014 0:50

   Hooooly s&!+, you got them guts, woman :))
   Mai ca-mi vine sa zic ca lotussul de mai sus ,ca te-ai aruncat in cusca leilor.
   Mie criminala in povestile astea mi se pare partea cu increderea. La mine poate functioneaza aiurea, adica, daca m-ar insela el, probabil ca nu as mai avea incredere in el niciodata, ar trece poate lungi perioade de uitare, in care efectiv sa nu ma gandesc la episod, dar m-ar pali brusc ganduri ca: ” sigur a mai facut-o, doar e asa usor, eu am iertat, dar oare de cate ori? Oare chiar acuma e cu alta? Siiugur e..” Si m-as transforma in procuror pt cateva zile, dupa care iar uitee si tot asa. Daca as insela eu, la fel mi s-ar parea imposibil sa mai creada in mine si sa uite vreodata. As pune pe seama faptei mele abominabile orice privire piezisa, imbufnare, lipsa de chef de ceva, intorsul cu spatele la mine la somn, as fi maniaca aia care l-ar teroriza cu intrebari gen: ” nu m-ai iertat, nu? O sa poti sa uiti vreodata? Inca mai esti suparat, asa-i?” So on and so forth. Nu, eu clar nu pot sa insel fiindca chiar si iertata de partener, eu n-as sti sa dau kilometrajul la 0..

   

   

   Reply ↓
10. 
    lotusull / 11 December 2014 20:20

    Mai că-mi vine să zic c-ați intrat în cușca leilor cu confesiunea asta 🙂
    Mna, presupun că-n timp vă veți lămuri/ afla/ limpezi motivele care au stat la baza alegerii dvs – și asta e cel mai important.
    În principiu e o diferență între a face ceva o dată din x motiv și a proceda așa cu fiecare ocazie. Nu cred în vorba că dacă ai făcut ceva o dată e neaparat să repeți acest comportament. Sunt atâtea abisuri și labirinturi în noi și atâtea posibilități.
    În rest, cred că roșul și galbenul se asortează și depinde doar de cele două culori cum își vor gestiona mai departe povestea și ce nuanțe vor naște din combinarea lor 🙂
    P.S. Cunosc puțini oameni dispuși să recunoască chiar și față de ei înșiși că au făcut una, alta, că la un moment dat au ales așa și pe dincolo. Ca să nu mai zic de-o asumare publică. Da… 🙂

    

    

    Reply ↓