Maşina parcă în noapte, în curtea hotelului. Urcară în cameră grăbiţi, mai mult pentru a nu fi văzuţi, nu de nerăbdare. Îşi aşezaseră valizele pe hol, stingheri, de parcă ar fi venit pentru prima oară împreună. „Mă scuzi, trebuie sa dau un telefon”, îi zise el. La fel de politicos ca de fiecare dată, însă era un moment care o făcea să se simtă prost. Pentru că el o suna pe cealaltă, ca să-i spună că a ajuns cu bine. Cea de acasă, care îi gătea, îi spăla hainele, cea pe care o vedea în fiecare zi şi care, după spusele lui, mai dormea din când în când cu el în acelaşi pat. Pe ea o suna.
I se părea absurd gestul ăsta, deşi îl făcea uman. Dar, din moment ce îi promisese că într-o zi se vor muta împreună, ce rost avea să hrănească relaţia lui „uzată” dând telefoane de o cuminţenie ipocrită? Nimic nu o deranja mai mult decât acest moment, în care ea se prefăcea că are treabă prin cameră, ca să nu audă ce vorbeşte el. De obicei dura puţin, apoi el apărea cu o mutră vinovată cerându-şi încă o dată scuze. Şi, când ea deschidea buzele ca să îi răspundă, el îşi lipea gura de ele. Iar ea se topea toată în îmbrăţişarea lui. Telefonul era dat uitării şi îşi aminti pentru ce veniseră.
Când el intră în baie, ea sări dintre cearşafuri la telefon. Era târziu şi nu apucase nici măcar sms să dea acasă, ca să ştie de ea. Sună repede şi vorbi în şoaptă repede: „Da, am ajuns bine, te sun eu, că acum am treabă”. Închise grăbită, înainte să iasă el din baie. Măcar ea o făcea fără să o vadă el. Nu îl punea într-o postură proastă. De fapt, el nu ştia mai nimic despre viaţa ei, decât ce îi povestise ea. În schimb, ea l-a descusut, l-a chestionat, îi ţinea adevărate lecţii de morală. „Cum poţi să stai cu cineva pe care-l înşeli sistematic?”. În visele ei, şi-ar fi dorit ca el să lase tot şi să vină la ea. Deşi asta ar fi încurcat-o un pic, nu era sigură. Bine, el nu ştia asta. Apucase să spună că e disponibilă, pentru că nici de el nu a ştiut că e cu cineva. Că el aşa îi dăduse de înţeles când s-au cunoscut. Pe parcurs a aflat că, de fapt, el avea o relaţie în toată regula. „Doar sex mai puţin”. Dar asta nu era ceva nou sau un impediment. Doar te puteai înţelege cu cineva şi fără să ai relaţii intime des.
A doua zi, când s-a întors acasă, şi-a lăsat valiza în hol, ca un deja vu. S-a dus direct la computer. Obişnuia să se converseze online cu un bărbat, deştept, citit şi foarte bine crescut, considera ea. Nimic cu aluzie sexuală, obraznică. Totul într-un stil de camaraderie demult subînţeleasă. Avea un mesaj de la el. „De ce au devenit femeile misandre?”. Vor să ia tot mai mult locul bărbaţilor. „În ritmul ăsta rămân nemăritat”. Apoi amicul continuă: „Consider însă că e bătut în cap cine rămâne într-o relaţie toxică”. Da, nici eu nu înţeleg cum vine asta. O fi vorba de dragoste, răspunse ea cu o umbră de remuşcare, dar si surprindere. Se surprinsese pe ea însăşi de cât de mult putea extinde aparenta ei viaţă fericită, dincolo de ecranul computerului. Se uită la telefon. Acum era cu cealaltă, iar ei nu-i trimisese nici măcar un sms. Prietenul virtual îi spunea ceva despre gelozie şi posesivitate. Se scuză că are de desfăcut bagajul şi trebuie să dea medicamentele mamei ei bonave. Asta îl impresiona mereu pe amicul din online, care o admira. Dar ea se îndreptă spre bucătărie cu ochii pe ecranul telefonului aprinzîndu-şi o ţigară. În loc de sms-ul aşteptat, sună prietenul ei. Vroia să vadă dacă ajunsese cu bine. Ea vroia să scurteze convorbirea. Dacă o suna exact atunci şi rata apelul?
Pe Corina o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
