35. Crime și popcorn

29 November 2014

Ras copy

Prima mea încercare de a face ceva ilegal împreună cu copilul meu s-a soldat cu un eşec. Intrasem într-un magazin cu materiale de pictură şi am zărit o ofertă irezistibilă la spray-urile pentru graffiti. De multe ori îmi dorisem să am talentul de a înfrumuseţa zidurile năruite ale oraşului şi chiar ochisem un locşor pe o stradă mereu pustie, aşa că m-am hotărât să cumpăr un spray. Am întrebat-o pe Luna ce culoare preferă (inutil, de altfel, pentru că ştiam răspunsul), am asigurat-o pe vânzătoarea care se uita pieziş că o învăţ pe fiică-mea, din când în când, şi lucruri bune şi am ieşit din magazin cu un tub de vopsea roz. Tubul se află şi acum, după un an, în portbagajul maşinii. Străduţa cu pricina se popula în mod misterios exact când ne duceam să-i înveselim zidurile cu inimioare roz şi, după două, trei pânde nereuşite, am renunţat la idee.

A doua tentativă de a-mi transforma copilul într-un infractor minor a fost provocată de o povestire entuziastă a Lunei:

– Mama, ştii ce experiment extraordinar au făcut Lilo şi Stitch?, a început ea să îmi povestească un film de desene animate văzut de curând.

– Nu.

– Au făcut lucrurile să fie invizibile!

– Mi-ar plăcea tare mult să fie posibil aşa ceva, Luna, m-am arătat şi eu entuziasmată. Îţi dai seama că am putea deveni şi noi invizibile, să mergem oriunde vrem şi să facem orice, fără teama că ne vede cineva?

– Unde să mergem?, devine Luna interesată.

– De exemplu, am putea intra la film de câte ori vrem, fără să plătim bilet.

– Păi şi cum am putea să cumpărăm floricele dacă nu ne vede nimeni la coadă?

În mod evident, micile mele porniri criminale sunt sortite să moară în stadiul de idee, ucise ba de teama mea de consecinţe legale, ba de logica complicei mele, o fetiţă căreia îi place prea mult popcorn-ul.

Autor: Alunița Voiculescu

Regulamentul concursului, aici. Dacă v-a plăcut acest articol, votați-l, în intervalul prevăzut de regulament, aici.



Citiţi şi

Soacră-mea

Alegeri de înger

Am uitat…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro