“Stăteam în sala de așteptare la Viena și așteptam avionul către Timișoara. La un moment dat a apărut un domn de înaltă ținută și s-a așezat pe un scaun. Semăna foarte tare cu Regele României așa că m-am gîndit că îl întreb.
– Nu vă supărați, dumneavoastră sunteți Regele României…?
El, zîmbind, mi-a spus că da .
Prima dată m-am întîlnit cu regele al cărui nume părinții mei îl rosteau în șoaptă pentru că frica era instalată în noi datorită sistemului atît de bun încît se numea “epocă de aur” și mai ales prima data am zburat la clasa a II a, adică la economy class, cu un rege.
Regele Mihai și Zsolt Torok
Foto: Regina Ana
Totdeauna am fost de partea regelui și îmi pare rău, foarte rău, că după revoluție nu a venit înapoi adică nu a fost lăsat și dorit să vina înapoi.
România avea altă șansa și destin dacă regele se întorcea sau dacă nu era alungat de cei care au făcut cu țara noastră ce au făcut.
Nu de mult își sărbătorea ziua de naștere, astfel chiar și întîrziat îi doresc La mulți ani, multă sănătate și bucuria sentimentului că în România sunt mulți oameni care se gîndesc cu drag la el!
Cred că e un sentiment minunat să simți că ești apreciat și iubit de oameni și eu îi doresc asta. L-am mai văzut o dată în Arad, la teatru. Lumea îl aplauda și cînta în picioare imnul regal “Trăiască regele!”.
Am rămas impresionat de modestia lui, cum călătorea la economy class și nu avea nici o problemă cu asta. El într-adevăr este un Rege, iar puterea lui nu stătea și nu stă în scaunul mai comod și mai costisitor, ci în ținută și puterea interioară
M-am convins de asta.”
Preluare de pe pagina de Facebook a lui Zsolt Torok
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Ce mâncăm pentru a ne controla greutatea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.