Femeile trăiesc cu iluzia atotștiinței. Ele știu că ieșirile masculine la bere nu vin din adâncul inimii. Nu, responsabilă e convenția socială, bat-o vina, care spune că nefericiții trebuie să râgâie de minim trei ori pe zi, să se scarpine ostentativ la intimități și să întrebe cu intonație romantică: Femeie, mâncăm și noi ceva în seara asta?
Bărbații trăiesc cu ce le rămîne – izbăvitoarea iluzie a omnipotenței. Ei știu că pot repara orice, oricum și oricât, de la țeava picurândă din baie până la dilemele erotico-muncitoresco-existențiale ale colegului, pentru care au același răspuns universal ca dreptul la vot: Toate se rezolvă cu o tărie de-aia autentică, frate!
De-aici probabil și veșnicele discuții dintre o ea care vrea să-i dicteze viața cu zelul unui Kim Jong-un subțirel și un el care preferă să facă după cum îl taie capul și propriul orgoliu mărunțit ca un pătrunjel.
Cel mai devastator pentru suflet este atunci când porumbeii puși pe împărțirea dreptății sunt vecinii mei de la 2, ființe fascinante și aparent căsătorite – deși eu îi suspectez a fi mai degrabă niște frați dizigoți separați la naștere și uniți, prin mâna telenovelistică a destinului, în sfânta-ncurcătură numită mariaj. Altfel cum își pot termina unul altuia frazele atunci când îmi bat cu frenezie la ușă (deși, între noi fie vorba, pe ea nu scrie nici mediator, nici psiholog, nici fraieră care nu are altceva de făcut decât să vă asculte vouă lamentările)?
Ultima dată când mi s-au înfățișat nechemați îngânau ceva de datorii, lame de ras și ulei; el reproșa printre dinți, ea turuia cu sughițuri, ambii invocau zei, jurăminte nupțiale și povețe ale soacrelor de la țară. Totul pentru o biată rolă de hârtie pe post de măr ultrapervers al discordiei.
De prisos să adaug că am luat apărarea-igienicei, nu?
Autor: Genia Viziru
Regulamentul concursului, aici. Dacă v-a plăcut acest articol, votați-l, în intervalul prevăzut de regulament, aici.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.