Tatăl meu a pierdut toată agoniseala în mai puțin de doi ani.
A avut o fermă de animale la marginea orașului. O fermă e mult spus, am ales termenul care descrie cel mai bine un loc în care sunt crescute mai multe animale. Însă era un spațiu rudimentar. La început, o stână, cu doi ciobani și mai mult o sută de oi. Apoi, pentru un timp, mai multe oi, câteva vaci, cam zece porci, rațe, gâște.
Am și crescut, copil fiind, împreună cu surorile mele, în balconul unui apartament de bloc 200 de boboci de rață. A fost o vară minunată. În fiecare dimineață, ne trezeam cu bucuria de a le revedea pe rățuștele noastre și seara mergeam la culcare după ce le giugiuleam aproape pe fiecare în parte. Am plâns la despărțire, deși am știut de la început că noi le vom avea în creștere și iubire până se vor fi făcut suficient de mari, cât să poată răzbate în “sălbăticie”.
Tata a investit, și-a ales doi ciobani destoinici, le-a trasat sarcini, i-a instruit în sensul în care își dorea el să meargă treaba. Pentru o vreme, a mers des la Stână să verifice dacă cei cărora le încredințase toată agoniseala lui înțeleseseră corect ceea ce el a avut să le transmită. Imediat ce acei doi oameni i-au câștigat aprecierea și prietenia, s-au bucurat și de încrederea tatălui meu. Nu mai mergea atât de des la Stână, avea încredere.
Apoi, la fiecare vizită, “bieții” ciobani se plângeau ba că le-au fost furate oile peste noapte, ba că două vaci au fost, pare-se, otrăvite, ba că un animal sălbatic a dat iama în ogradă.
Tatăl meu a pierdut toată agoniseala în mai puțin de doi ani.
Am văzut casa modestă, din paiantă, a unuia dintre ciobani când tata i-a împărtășit ideea și i-a propus să îl însoțească la drum. Când am trecut, după, pe strada de țară pe care fusesem în urmă cu doi ani, zărind de departe casa frumoasă și înaltă, din cărămidă, primul gând a fost că ciobanul a vândut terenul cu micul “bordei” și că noul proprietar, bogat și gospodar, a transformat-o pe Cenușăreasa în aleasa prințului. Realitatea era cea pe care nu am putut-o accepta inițial, era același proprietar, același om, doar caracterul altul. Banii și puterea i-l schimbaseră.
Tatăl meu nici acum nu înțelege ce a greșit atunci. Eu da. A făcut bani, i-a investit, a ales oameni potriviți și s-a retras, așteptând profitul. Doar niște ciobani știu mai bine cum se cresc oile…
Oare nu asta facem noi, românii?! Avem și noi o Stână. Mai mult, avem o Românie. Banii sunt ai noștri, ai tuturor. Noi investim, ne alegem oamenii pe care îi considerăm potriviți să ni-i gestioneze spre profit, apoi, ne retragem. Doar specialiștii numiți de noi știu mai bine să combată corupția, să facă alianțe externe, să eficientizeze sistemul de sănătate, să gândească spre evoluție învățământul, să exploateze resursele țării, să ne aducă profit…
În ’89, ne-am trezit. Era prea de tot, prea strigătoare la cer dictatura. Ne-am luptat. Și ne-am luat Stâna înapoi, doar era a noastră. Ce am făcut cu ea? Am încredințat-o altor ciobani, mai destoinici. Și iar ne-am retras.
În 25 de ani, am pierdut toată agoniseala. Iar ciobanii noștri au case mari, din cărămidă, multe. Au și putere. Noi le-am dat-o. Acum, ne privesc de sus și cred că pot în continuare să ne cumpere alegerea cu vorbe goale, dar ticluite.
Dragi români, este timpul să ne comportăm ca niște investitori! Este greșit să așteptăm încrezători profitul. Să ne implicăm! Să mergem des la Stână și să verificăm mersul lucrurilor, să cerem socoteală pentru banii noștri! Dar s-o facem împreună. Să începem cu 16 noiembrie! Toți suntem români și toți am pierdut agoniseala în cei 25 de ani.
Dragi români, susținători ai lui Iohannis, susținători ai lui Ponta, români apolitici sau împotriva celor doi, mergeți în număr cât mai mare la vot! Votați Iohannis, votați Ponta (sau nu!), anulați-vă votul, dar mergeți la urne! Implicați-vă!
Ei se așteaptă la o prezență la vot într-un procent maxim de 60. Cum ar fi să ne apropiem de 90 de procente din numărul de români cu drept de vot? Nu i-ar speria asta?! Nu ne-ar da ei singuri România înapoi?!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
După Iohannis. Țara nenorocită prin metoda „Neamțul”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
