Poate diminețile când te mângâi eu pe tine, apoi tu pe mine, apoi amândoi pe Tic. Poate mesajele pe care ni le scriem deși ne vom vedea peste o oră. Poate felul lucrurilor de-a rămâne în casă în absența ta. Poate duminica în care eu ți-am tuns părul, iar tu mi l-ai uscat pe-al meu căci eram prea obosită. Poate glumele noastre, jocurile, plecările, biletele de avion și tren și autobuz și iar tren și iar avion și iar autobuz. Cauciucurile roase la bicicletă, planurile împlinite, lucrurile tăiate de pe listă. Fericirea asta care-i răsplata că suntem noi și ne trăim acum-urile cu seninătate sufletească și inimă caldă. Poate toate astea sau poate fiecare în parte sunt dovada că dragostea nu durează doar trei ani. Nici nu știu cine a zis grozăvia asta.
Dragostea nu e misterioasă, încâlcită și răsucită. E simplă, copilăroasă și plină de alinare. Sau asta e definiția mea. Așa am învățat că ea durează. Dragostea e un gălbenuș împărțit la doi, deși amândurora ne place doar gălbenușul. Dragostea e soarele care se agață de perdea în timp ce ne bem cafeaua și uităm că ne-am trezit devreme pentru că avem treabă. Și stăm și vorbim despre orice. Marile noastre nimicuri.
Știi, aș putea să-ți scriu o scrisoare de dragoste în fiecare zi. Nu doar de ziua ta, de Anul Nou sau de Dragobete. Și ți-aș povesti de nasul câinelui pe care-l plimb, de viteza medie cu care am mers pe bicicletă, de paltonașul pe care eram gata să mi-l cumpăr din banii tăi. Să nu-mi mai dai cardul tău! ”Haide, trebuia să ți-l iei”, ”Nuuu! E zi de chirie!” Și faptul că tu mai insiști puțin mă încântă mai mult decât orice paltonaș.
Dragostea e în fiecare zi și totuși nu se măsoară în zile. Și nici în ani. Eu așa cred. Dragostea e în fiecare zi în care mă faci să râd. Și sunt atât de multe studii care îți spun cât ar trebui să mănânci, căt ar trebui să faci sport, cât ar trebui să înveți. Dar nici unul cât ar trebui să râzi. Și uite așa n-am să știu niciodată dacă nu cumva râd prea mult. Îți mai amintești când eram în Fălticeni, bunicul tău trăia, se uita la televizor în camera cealaltă și râsul meu răzbea până la el. ”Mereu mă întreb ce-i spui Laurei de-o faci să râdă așa”, ți-a spus într-o zi.
”Dragostea dureaza trei ani”. E stupidă afirmația asta. Un timp am crezut că așa-i. Apoi te-am întâlnit pe tine și m-am oprit din numărat. Pentru că am început să râd.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
