Citeam deunăzi un text al unei doamne care afirma sus şi tare că este feministă, este o feministă adevărată căreia nu îi este ruşine de feminismul ei. Doamna în cauză lăcrimează pentru fiecare femeie oropsită, cu precădere pentru femeile musulmane, aparent supuse unor restricţii vestimentare şi de manifestare a femininităţii cu care combatanta noastră nu este de acord, dar şi pentru fiecare femeie silită să gătească, să deretice sau să-şi cumpere singură cotonete. În context, doamna deplânge incapacitatea masculină de a înţelege nevoile femeii de frumos, de relaxare la mall sau la coafor. Ca urmare a acestor concepţii, dar şi a unui prag destul de ambiţios impus bărbaţilor în lupta lor cu misoginismul, doamna în chestiune constată că este înconjurată aproape în totalitate de persoane masculine voioase, aparent mulţumite, în ciuda uzurii interioare şi ronţăirii permanente pe care o generează cancerul misoginiei structurale.
Un număr destul de mare de colege, prietene, cunoştinţe feminine şi neveste m-au făcut să fiu circumspect în general cu această latură a interacţiei de gen, conştient că, spre deosebire de noi, bărbaţii, femeile nu au în mod necesar nevoia de a-şi demonstra credinţele şi ideile, necum de cine ştie ce factor declanşator pentru a a acţiona în consecinţa acestora.
Nu sunt convins că o viaţă de dus gunoiul, de aşteptat iubitele cu motorul aprins sau de memorarea a zilelor aniversare sunt cu adevărat suficiente din partea unui suflet negru de misogin, aşa că am abordat şi eu, ca oricare dintre noi bărbaţii, atitudinea spăşită pe care o merit. Am cedat întotdeauna ultimul cuvânt şi alegerea finală femeii, chiar dacă asta m-a făcut ulterior, după cum mi s-a explicat, vinovat, atunci când viaţa, la rândul ei misogină, mi-a dat dreptate. Cu toate acestea, măcar la nivel teoretic, mă simt întrucâtva vexat de teoria femeii în cauză ca şi de înclinația multor doamne de a o folosi, atunci când mitraliază cu argumente vocale acuza de misoginism în viaţa de zi cu zi.
Lenox Hill, 1948-1949 Album , Man Feeding Baby
În percepţia mea, majoritatea femeilor se deprind în relaţiile cu bărbaţii din jur cu o anumită aparteneţă princiară, fiind convinse că amabilitatea pe care aceştia o arată, din nevoia generală de curtare şi sex, se datorează nu atât acestei bicisnice trebuinţe a bărbatului, cât unei anumite valorizări pe care acesta ar da-o raţionamentului, aspectului rasat şi inteligenţei femeii aflate în cotcodăceală. Ca urmare, orice moment în care ceva merge prost în această firească ordine a lucrurilor şi femeia constată fie ocuparea locului favorit, fie ricoşeul nucilor sale verbale aruncate în peretele masculin, fie poate doar sacrilegiul contrazicerii ideilor enunţate, femeia devine nesigură de rolul ei pe tronul imaginar de prinţesă, fiindu-i greu să accepte orice alternativă la gândul că cel din faţa lui este beat, misogin sau frustrat.
Aş face o mare nedreptate atâtor generaţii de bărbaţi întinşi pe canapea cu mâna la prohab şi berea la îndemână aşteptând începutul meciului netulburaţi de troncăneala femeii prin bucătărie, dacă nu aş recunoaşte că misoginismul într-adevăr există şi m-aş prezenta mai bun decât sunt, dacă nu aş admite, ocazional, dulceaţa şi căldura pe care acesta îl poate aduce, în anumite momente, în sufletul de bărbat. Dar, dincolo de diferenţele de tot felul, eu chiar cred că femeia este superioară din multe perspective bărbatului, de la inteligenţa emoţională la cea propriu zisă, de la modalităţile de prioritizare, la decenţă şi bun simţ. De sex appeal ce să mai vorbim.
Ca atare nu mă regăsesc în construcţiile mult prea artificiale ale unora din prinţesele zilelor noastre privind misoginia presupusă în orice bărbat care refuză să cumpere OB-uri şi cremă epilatoare, nici nu consider în mod absolut că a spune „nu” unei femei este ceva în esenţa lui descalificant. Cât despre feminism, cred că este un termen destul de gol, câtă vreme singurele persoane de care trebuie apărată feminitatea sunt tot femeile, de la arăboaicele care aleg să poarte iaşmalâcul la vasluiencele care se lasă călcate în picioare de beţivan.
Citiţi şi
Dar cum să NU știți ce e ăla păstârnac și la ce se folosește?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
