Tu cum faci dragoste?

4 November 2014

Plăcerile corpului sunt că baloanele de săpun – colorate, efervescente, dar se sparg repede. Plăcerile sufletului sunt liniștite, frumoase, sublime, de durată și se întind continuu înspre frontierele cu lumea nevăzută. În fiecare zi, în orice loc, suntem sufocați de sex: în reviste, în filme, pe panourile outdoor, pe bloguri, site-uri. Este poate unul din instrumentele principale de marketing care ne face să cumpărăm orice: case, mașini, haine, telefoane, relații…

“Sexul pe bandă” este, de fapt, o eliberare. De stres, probleme, frustrări, neajunsuri, nemulțumiri, de… goliciuni. Nu zic că e rău, dar îți lasă sufletul înfrigurat. Să faci cu adevărat dragoste înseamnă să înțelegi că împarți ceva cu partenerul tău – o energie sacră, dincolo de o plăcere a trupului. Ceva care te vindecă, te ridică, te hrănește, te umple.

Lasă-mă să-ți spun cum am învățat să fac dragoste cu soțul meu:

Ne împreunăm mâinile: iubesc mâinile soțului meu. De când l-am cunoscut prima oară, când mi-a deschis ușa și i-am văzut degetele lungi și fine am știut că mi-aș dori să mă protejeze în palmele lui toată viața. Împreună am învățat subtila diferență între a ține pe cineva de mână și a pune stăpânire pe un suflet.

Ne privim în ochi: uneori nu ne zicem nimic, dar printre gene, în câteva secunde ne-am spus povestea sufletului.

Ne ascultăm bătăile inimii: pentru că uneori uităm că suntem cu adevărat în viață în junglă asta urbană și că mai avem de făcut milioane de lucruri de acum înainte împreună!

Suntem unul pentru altul atunci când vrem să ne spunem ceva: orice! Nu mi se pare nimic mai sexy decât să îți pese de cel de lângă tine, să-i asculți gândurile, visele, speranțele, problemele, neajunsurile, supărările, dorințele.

Suntem sinceri unul cu altul: poate la un moment dat ne dăm seamă că am mințit atât de mult la viața noastră încât pur și simplu nu mai are rost să ne mai ascundem. Și ne dezbrăcăm de minciuni, suspiciuni și ezitări.

Ne oferim cel mai de preț dar unul altuia: liniștea și încrederea. Cred că vine un moment în viață când realizăm că nu “jucăriile”, mașinile, parfumurile și excursiile ne fac mai bogați și siguri într-o relație, ci acel om lângă care te mulțumești doar să respiri ușurat în liniște și încredere. Fără jocuri bolnăvicioase, fără șantaje, fără amenințări.

Poate mai greșim, ne mai certăm, ne contrazicem, și uneori ne mai vorbim urât. Dar întotdeauna, întotdeauna, ne punem unul în papucii celuilalt și știm când trebuie să spunem și să simțim un “îmi pare rău, te rog, iartă-mă!”.

Poate uneori, pe rând, mai cădem la pământ. Dar învățam să ne “cărăm” unul pe altul în spate până când ne revenim.

Ne ajutăm unul pe altul să creștem, să evoluăm, să fim oameni mai buni.

Ne admirăm reciproc și ne inspirăm. Da, mai presus de iubire, ne admirăm. Și ne spunem cu sclipiri în ochi, în gând sau cu voce tare: Doamne, ce norocoși suntem!

Așa că, poate, atunci când faci cu adevărat dragoste nu este vorba numai despre a ști și a dori să cunoști fiecare curbă, pistrui, fior din corpul celuilalt. Poate este vorba despre a cunoaște fiecare zâmbet și tristețe care ridează chipul.