Ne-am făcut mari şi am uitat. Ne-am uitat începuturile când, cu ochii ca nişte mandale priveam adâncul vieţii din mama. Era ditamai misterul acolo, ne oglindeam în ea şi ea în noi, ne răspundeam cu mişcări mici, gângureli, ne căutam continuu – o singură şi ciudată fiinţă.
Erai mică şi slabă, eram mititel şi-nfăşăţel, sau goi eram, sub sânii spre care ne întindeam.
Murdari de lapte eram şi dornici de dragoste, de liniştire, de bunătate, de bucuria mamei, privindu-ne.
Fiecare bărbat al lumii, fiecare pianist, poet, salahor în mină, fiecare monah smerit şi fiecare criminal, fiecare dictator sângeros şi fiecare bărbat bolnav de neiubire, care îşi bate soţia a fost, odinioară, o bucăţică de carne din carnea mamei sale.
La început a fost ea, mama. Şi fiecare bărbat al acestui pământ şi al tuturor care or mai fi pe aiurea pune genunchiul jos în faţa mamei. Puterea cea mare a femeii aceasta este: să ofere copilului ceea ce numai şi numai ea poate dărui.
Prinse în modele vremurilor moderne, crezând în ideile vehiculate de fetele speriate de dragostea ratată, de un tată agresiv sau de cine ştie ce, au început, într-o zi, să vorbească despre PUTERE.
Despre femei puternice care…voiau să fie perfecte, să facă tot, să fie tot: mame, iubite, salariate, bucătărese, menajere, lidere, de toate în acelaşi timp. Mereu în acţiune, cu rezultate de top, ca un iureş.
Apoi li s-a făcut teamă că nu puteau. Adesea, totul se sfărâma. Pentru că aceasta este finalitatea dorinţei de putere în contra naturii. Dorinţa de a depăşi limitele care nu sunt destinate depăşirii, ci păstrării formei, are urmări urâte.
Psihologia abisală explică în amănunt cât de importanţi sunt primii ani ai copilului, cât de departe merg tiparele emoţionale care se creează în timp ce noi, bărbaţii, credem că „ăla mic se joacă cu mă-sa”. Atunci se realizează noi căi neuronale în creieraşul copilului, lumea este privită ca pe ceva bun şi fără pericole, bazele emoţionale pozitive sau, dimpotrivă, problematice, se pun atunci.
O mamă nervoasă, agasată de treburi fără număr, care vrea să se întoarcă la lucru prea devreme, să-şi demonstreze că e mai modernă decât permite natura, o mamă grăbită permanent şi în luptă cu diverse îi va oferi copilului, fără să ştie, un model al unei lumi plină de pericole, haotică, imprevizibilă, pe care nu se poate baza, care nu îl primeşte bine, în care este ca-n junglă.
Ce putere mai mare poate fi decât ca în primii ani să-i oferi copilaşului tău mediul afectiv necesar, îngrijirea liniştită, tandră, care să-i pună bazele unei personalităţi armonioase? Ce putere poate fi mai mare decât aceea de a filtra lumea, devenind o mică lume mai bună, în care cel mic să poată să se ridice?
Ce putere să cauţi, doamnă, când deja ţi s-a dat să crească în tine un omuleţ şi tu îl faci mare, îl creşti în palme şi-n suflet, îl ridici în lume precum olarul oala lui de lut bun ca pâinea?
În timp ce noi putem vâna, putem demonstra, ne putem alerga pe câmpul de luptă, putem chiar să ne înjunghiem şi să murim eroic, în felul nostru, aşa cum suntem croiţi. Iar cei care ajungem la bătrâneţe, bărbaţi destoinici sau amărâţi rataţi, miliardari, conducători de oşti sau sărăntoci murmurăm cu ultimele puteri:
Ridică-mă, mai dă-mi o oră, un cui mai vreau, o cruce grea, de fag, sau primul sân sub care-am tremurat de drag. Guest post by DanielȘi tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
