Întotdeauna prefer frunzele lăbărțate verzi, dar și pestrițe, în culorile pământului. Oferă camuflajul perfect. Azi dimineață însă, nu mi-a folosit la nimic.
Vlăduț a pornit în grabă spre tractor. Îi observam pașii ezitanți și zdronc cu genunchii de piatră. A început să țipe, jumătate de durere, restul de surpriză și ca să prindă curaj. Boabe de rouă s-au aglomerat deodată spre rădăcina nasului, formând o gelatină înecăcioasă.
Măgăoaia se îndrepta cu zgomot spre mine. M-a încălecat. Printr-un efort de voință, am reușit să nu mă răstorn și să-mi retrag picioarele chiar înainte de impact. Tractorul cu roțile rulând în gol, s-a fixat într-o rână, pe cea mai mare parte din spatele meu.
Mare scandal.
Nici nu știu când a apărut Mia să-l liniștească pe puști. I-a dat jucăria înapoi, iar pe mine m-a strâns stânga-dreapta, îmi venea să-mi scot capul să o scuip, a dracului, m-a durut, aproape m-a azvârlit în curtea vecină, de unde mă furișasem.
Din păcate nu-mi mai place de loc de vecin. Au început să-i pută gura și hainele. E prea singur, mă deprimă. Nici eu nu-s tânăr, dar mă țin încă tare. Va trebui să-mi găsesc ceva mai ca lumea, pentru o perioadă mai lungă. Poate la băbuța care se aciuiază tot mai des în stația de autobuz. Ce frumos atinge florile pe care încearcă să le vândă… Alaltăieri m-a alintat cu vocea ei prăfuită. Da, dar voi trăi mai mult ca ea. Nu, trebuie să mă orientez altfel. Tot Vlăduț e mai nimerit, ar trebui să mi-l fac prieten. Așa Mia poate o să mă accepte, și la un moment dat, o să și moară, deși o să trebuiască ceva răbdare …
Mă mai gândesc!
Autor: Marinela Anghel
Regulamentul concursului, aici. Dacă v-a plăcut acest articol, votați-l, în intervalul prevăzut de regulament, aici.
Citiţi şi
Ce fac eu de mult nu se mai numește curaj, ci nebunie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
