Chintesenţa vieţii, după jumătate de veac, constă în redescoperirea propriei persoane. Este o etapă în care acel savoir de vivre devine o obişnuinţă, iar maturitatea înfloreşte sub forma unei eleganţe pe care toate femeile o au şi care acum îşi face simţită prezenţa în mod constant. E reconfortant să vezi cum tinereţea se sublimează în zâmbet cald, generos, liber de amintiri, încă neatins de umbrele timpului. Şi nu pentru că genetica ar fi ieşit victorioasă, şi nu pentru că durerea ar fi ocolit vreodată femeia. Însă aceasta are secretele ei (deloc bine păzite) a căror combinaţie oferă o a doua tinereţe: bucuria din suflet şi grija pentru propriul corp.
O disciplină a sufletului şi a trupului sunt ingredintele strălucirii şi agilităţii. Între curăţirea de tristeţi, dureri sau nostalgii infertile şi igiena tenului se creează o puternică interdependenţă. Strălucirea aceea inconfundabilă a pielii mature, dar elastică şi tonifiată, se datorează şi respectării cu religiozitate a ritualului care include demachiere, tonifiere, serum şi cremă, de la specialişti anti-aging a căror misiune este să ofere o nouă forţă vitală tenului matur.
CELLULAR CODE Yon-Ka este un serum excepţional pentru tenul matur – cu o formulă care combină acţiuni celulare şi importante realizări tehnologice, rafinament şi natură (97% ingrediente de origine naturală – fără parabeni). Plăcerea unui parfum rafinat, un parfum dezvoltat în perfectă armonie cu Chintesenţa Yon-Ka, combinând prospeţimea picantă a citricelor, complexitatea trandafirului şi a frunzei de muşcată, notele pudrate de flori Cassie şi dulceaţa boabelor de tonka şi a lemnului de guaiac se suprapune cu eleganţa unei texturi mătăsoase care se absoarbe rapid. Este uşor de folosit, prin aplicarea a 2-3 pompe pe tenul curat, dimineaţa şi seara, înaintea cremei. Ambalajul este şi el inovativ şi sigur datorită sticlei cu pereţi dubli şi a pompei ce nu permite pătrunderea aerului (30 ml), cu finisaje ce îmbină note lucioase de bronz şi mate aurii. Serumul CELLULAR CODE Yon-Ka este testat dermatologic.
Cercetările companiei aflate sub imperiul pasiunii pentru lumea vegetală au condus la crearea unei formule unice care combină 5 uleiuri esenţiale cu proprietăţi sinergetice, astfel că Chintesenţa Yon-Ka este ADN-ul brandului cunoscut şi pentru pionieratul său în aromaterapie şi fitoterapie, cu aplicaţii în îngrijirea pielii.
Sticlă 30 ml – preţ recomandat de vânzare 470 lei
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.