Era de la ţară, un sat uitat de lume printre coline cu asfinţituri singuratice. Umbla desculţă prin bătătura plină de colb, prin iarba plină de scaieţi. Când ieşea în sat, îşi punea sandalele cele bune. N-avea decât o pereche, dar n-avea nevoie de încă una. Şi le punea când ieşea după o sticlă de ulei, la magazinul sătesc de lângă primărie. Sandalele erau pline de praf când se întorcea cu uleiul și le ştergea cu crema hidratantă pe care o folosea pentru mâini. Sandalele stăteau frumos pe noptiera din camera ei, până când aveau nevoie de altă sticlă de ulei. Sau de-un kilogram de zahăr. N-avea serviciu, şcoala o terminase, iar banii nu erau destui ca să meargă la facultate. Sau măcar la o postliceală.
Când a chemat-o Getuţa la Bucureşti, s-a dat peste cap, s-a rugat cu lacrimi în ochi de tătuca, l-a convins pe preot, şi-a curăţat sandalele în fiecare dimineaţă şi seară cu cremă hidratantă, chiar şi atunci când n-a iest după ulei, a plâns în poala mămucii, şi până la urmă i-a înduplecat. Getuţa i-a trimis bani de bilet, şi dusă a fost, cu sandalele ei cu tot. N-avea decât un cufăr moştenit de la taică-su, mare şi scorojit, ca un trecut din care se decojeau felii inegale de amintiri prăfoase. Cu el a fost bătrânul militar, şi mai târziu fiică-sa elevă la liceul de la oraş. La internat a cunoscut-o pe Getuţa, sora de suflet, care-şi respecta acum o promisiune făcută în anii de şcoală. Getuţa n-avea multă minte pentru şcoală, dar a reuşit s-o termine cu bine, după ce-a copiat toate temele şi toate răspunsurile la teze de la colega de bancă. A luat şi Bacul, că încă n-aveau camere de filmat. Noroc cu soră-sa, pe care acum o aducea la capitală, aşa cum i-a promis în noaptea aia de după afişarea rezultatelor. Atunci când soră-sa de suflet plângea de se rupea bluziţa pe ea, ştiind că viaţa ei n-avea să fie niciodată altfel decât a mamei. Cu colb în bătătură. La ce-i serveau acum notele mari, examenele luate cu brio şi visul ei să devină medic? Cine s-o ţină pe ea la şcoli, când ei n-aveau nici cu ce plăti curentul? Atunci i-a promis Getuţa că n-o s-o abandoneze acolo, în satul uitat pe marginea lumii.
Uite-o! S-au văzut când trenul intra în gară, prin geamul murdar şi peste umerii celorlalţi. Getuţa era schimbată, părea mai bătrână decât anii pe care-i avea, dar mai frumoasă. Elegantă, parfumată, sofisticată, mai slabă şi mai vopsită decât oricând. Nu că n-ar fi fost mereu, dar acum îi părea diferită, straturile de fond de ten, deşi mai groase decât în anii de liceu, aveau altă strălucire. Vopseaua de păr negru albăstrui lucea moale, şi rujul stătea acolo, fix, fără să se întindă pe filtrul ţigării. Getuţa terminase cursul de cosmeticiană, şi lucra la un salon din centrul capitalei. I-a fost greu începutul, să se facă cunoscută, apreciată, dar acum avea clientele ei, făcea bani cât să-şi plătească chiria, cheltuielile, o ieşire în oraş, haine, sandale, poşete. Avea o soră care lucra în Italia, a ajutat-o să ajungă până aici, i-a plătit cursurile şi chiria, până s-a pus pe picioare. Acum era momentul să ajute şi ea.
S-au instalat în garsoniera micuţă şi s-au regăsit, ca şi cum nu s-ar fi despărţit niciodată. Aveau atâtea să-şi povestească, încă n-au terminat vorbăria. Getuţa avea un plan clar pentru sora ei de suflet. O s-o angajeze la coafor, să spele pe cap clientele, să facă curat, să fie de ajutor pentru cine va avea nevoie. N-o să facă mulţi bani, dar se vor descurca. O s-o înscrie la examenul de admitere, va obţine o bursă, pentru că va fi cea mai deşteaptă din anul ei. După-masa va spăla clientele pe cap, asta până când va găsi un medic care se va îndrăgosti de ea, pentru că era cea mai frumoasă dintre studente. O va lua de nevastă. Dup-aia, doar va învăţa, se va spăla pe cap doar pe ea, sau poate şi pe el, pentru că-l va iubi. Râdeau împreună, imaginându-şi cum va fi medicul ei. Va semăna cu dr. Derek, sau cu dr. House?
Pentru asta aveau nevoie de recuzită, aşa că după prima lună, au început să bată magazinele. Getuţa-i explica despre modă, şi-i trăgea cu forţa din mâna puloverele anoste, în culori terne pe care le alegea.
– Cu bluza asta nu se uită la tine niciun bărbat, poate doar bătrânul de la trei, dar ăla te place oricum. Hai, pune-o pe asta, să vezi cum se luminează oglinda când te vede!
Şi-i dădea o bluză verde smarald, cu un decolteu adânc şi năsturei aurii de-a lungul şirei spinării. Ochii ei galben-aurii se inverzeau ca şi colinele de-acasă în primăvară, iar fata de la ţară, cu visul purtat in cufărul scorojit, se transforma într-o prinţesă, ca-n basmul Cenuşăresei.
– Şi-n picioare, pantofi cu toc, fata mea. Nu poţi să porţi toată viaţa sandale cu bretele, alea le păstrezi pentru când te duci s-o vizitezi pe maică-ta. Aici e asfalt, îţi trebuie tocuri înalte, să facă mersul legănat şi pulpa încordată. Tocuri ce strigă „amor!”. Asta căutăm acum!
Şi nu era greu s-o îmbraci, era mai greu s-o faci să creadă că are nevoie de toate aceste lucruri, fără prea mare importanţă pentru ea.
A sunat-o că vine. La ea acasă, nici mai mult, nici mai puţin. Getuţa s-a agitat, a scos recuzita, fustiţele, periile rotunde şi fixativul, rujurile şi unghiile false, tocurile, ciorapii de mătase, poşetuţa. A făcut combinaţii, le-a împerecheat şi desperecheat, până când a hotărât: asta e fată, cu astea te îmbraci!
– Dar bine, Getuta! Cum o să mă îmbrac aşa, că doar vine acasă la noi? Doar n-o să stau aşa îmbrăcată în casă, cu tocurile astea, şi cu poşeta în braţe? Ce-o să creadă bietul om?
Dar cosmeticiana le ştia pe toate. A îmbrăcat-o, pieptănat-o şi parfumat-o, după care i-a explicat.
– Ieşi afară, stai pe undeva pitită pe lângă intrare şi când apare el, hop şi tu! Elegantă, dezinvoltă, bine îmbrăcată. Cum vrei să cucereşti un bărbat îmbrăcată în treningul ăsta pătat şi întins? Îi spui că tocmai te-ai întors de la ceva activitate, vezi să fie ceva interesant, chestii de-alea la care te duci tu de obicei!
Îmbrăcată ca şi cum ar fi ieşit de la un cocktail oferit la palat, aştepta pitită după tuia mare care masca intrarea-n bloc. Era întuneric, îi tremura mâna pe toarta poşetei de lac, şi-i era frică că va rata sosirea lui. Sau că va încurca replicile mincinoase pregătite, atunci când va trebui să-i răspundă la întrebările curioase despre apariţia ei neaşteptată. O maşină care parchează, Doamne, el e, a ajuns! L-a privit cum coboară şi i s-a părut cel mai frumos bărbat în viaţă. S-a dat puţin în spate, iar tocurile ascuţite s-au afundat în crăpăturile din trotuar. S-a dezechilibrat, a strigat odată ascuţit şi s-a prăvălit, cu poşetă cu tot, peste tufa de trandafiri din spaţiul verde. Până să se dezmeticească, l-a auzit râzând şi s-a simţit ridicată în braţe de un zeu frumos. Minciunile nu-şi mai aveau rostul, i-a povestit tot scenariul Getuţei, în timp de el îi scotea cu penseta ţepii de trandafiri de pe coapse, fese, pulpe. Şi îi ştergea de noroi cu cremă hidratantă pentru mâini tocurile care stigau după amor!
Citiţi şi
Citiţi şi
Mein Trump. De unde vine fascismul portocaliu
Povestea pantofilor portocalii
Dragostea, puterea, Chaplin și timpul trecut al marilor visători
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
