“Chiar vorbeam zilele trecute cu niște prieteni despre cât mă bucur că nu trebuie să-mi mai pun astfel de probleme (probleme de om “single”), pentru că toată goana asta după relații mi se pare tare complicată și generatoare de dureri de cap… Eu sunt în cuplu de 9 ani, am un om tare fain alături (and for the record nu-mi doresc să mă mărit, nici să fac copii, sunt mulțumită cu viața mea, cu prietenii, cu explorarea lumii în care trăim, cu diverse cauze în care cred și pentru care mă zbat etc.).
Din păcate, însă, în România mi se pare tare greu să fii femeie singură, pentru că, din câte văd eu, bărbații de calitate sunt extrem de rari (da, sunt conștientă că acum va începe tirul cu roșii 🙂 ). Ce înțeleg eu prin bărbați de calitate: oameni buni la suflet, interesanți, inteligenți, cu simțul umorului, cu care să ai ce vorbi, care să fie preocupați și de alte lucruri decât cele imediate/materiale/de vârful propriului nas, generoși, dispuși să lupte pentru niște cauze, responsabili, onești și politicoși. Și să arate cât de cât îngrijit (deh, oricât ne-am da pe după plop, are și fizicul importantă lui). Doar atât. 🙂
Românii în reclame
Ei bine, genul acesta de bărbat pare a fi o specie pe cale de dispariție în România, unde mârlănia, meschinăria și ego-ul supradimensionat par să fie la ordinea zilei. Unde aproape toți bărbații cred că MERITĂ o femeie care să arate ca un top-model, și care să-i și gâdile în permanență și să-i trateze că pe un fel de divinități rătăcite pe pământ, indiferent de calitățile lor (sau mai degrabă de lipsă lor). Unde mai toți se așteaptă ca femeia să fie și frumoasă, și devreme acasă (bineînțeles, după serviciu, că trebuie să aibă și o carieră reușită), și gospodină desăvârșită, și mamă perfectă, și nemaipomenită la pat, și teribil de înțelegătoare și conciliantă, iar bărbatul e suficient să fie și el pe-acolo. Unde nu se înțelege, decât în foarte puține cazuri, ce înseamnă un parteneriat adevărat, ce înseamnă o relație onestă și echilibrată, ce înseamnă egalitate și echitate, ce înseamnă respect, ce înseamnă să faci eforturi ca lucrurile să meargă bine. Unde majoritatea bărbaților încă fac glume cum că vai, ce nasol e să fii căsătorit, gata, ți s-a terminat toată viață, ești ca și mort (de parcă i-ar fi obligat cineva cu pistolul la tâmplă). Unde mulți bărbați li se adresează soțiilor cu “mami” (înțelegeți cam care va fi logică acelei relații doar după acest apelativ). Unde foarte mulți bărbați nu fac mai nimic prin casă și nici nu știu unde le sunt șosetele. Unde foarte mulți bărbați au burtă, chelie, eventual dinți lipsă, și visează la Gisele Bundchen (da, ei nu văd nicio discrepanță și nicio incompatibilitate între aceste lumi). Unde, unde, unde…
Bineînțeles că există și excepții, bineînțeles că există și bărbați minunați (cunosc și eu câțiva, și am unul alături). Dar aceștia sunt atâââât de rari… Pe de altă parte, sunt și puține femei care să fie cu adevărat minunate (statistic vorbind, mediocritatea face majoritatea), dar, la modul general, ele sunt mai responsabile, mai serioase, își văd de viață/casă/familie, și nu au atâtea ifose și pretenții. Ba chiar, din punctul meu de vedere, pretențiile sunt prea mici, și standardele prea aproape de nivelul mării (sau undeva prin Groapa Marianelor). Pentru că așa sunt învățate, în societatea asta a noastră patriarhală, în cultura asta latino-balcanică (o combinație explozivă) misogină, că nu trebuie să ceară prea mult, că trebuie să lase de la ele, să facă eforturi, să aibă un bărbat, o familie, indiferent cum și cu cine, mai bine să fie decât să lipsească…
Cred că femeile single și ok, mai ales după o anumită vârstă, ar face bine să-și extindă antenele prin afara țării (în măsură posibilităților), că pe-aici, pe la noi, prin frumoasa țărișoară, șansele de a găsi un bărbat la fel de ok sunt mici. Nu zero, dar foarte mici… Majoritatea celor ok sunt, cum s-a tot discutat, „luați”, și doar printr-un mare noroc să mai găsești vreunul liber, iar ce rămâne, în multe cazuri, e din categoria „Dumnezeu cu mila!”. Pe afară, lumea e mai educată, mai deschisă, mai puțin tributara unei culturi patriarhale și unor mentalități și tradiții „medievale”. Nu știu cât de practică e ideea asta, dar uitându-mă prin jur m-am gândit că poate fi o soluție…”
Acesta este comentariul unei cititoare la articolul Petronelei Rotar. Ne-a plăcut, l-am publicat. 🙂
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Cum să recunoști și să gestionezi corect cefaleea: cauze, simptome și soluții
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.