“Nu mai am răbdare pentru anumite lucruri, nu pentru că am devenit arogantă, ci pur și simplu pentru că am ajuns într-un punct al vieții mele în care nu mai vreau să irosesc timp cu ceea ce-mi displace sau îmi face rău. Nu mai am răbdare pentru cinism, critică și cereri exagerate de orice natură. Mi-am pierdut dorința de-a le face pe plac celor care nu mă plac, să-i iubesc pe cei care nu mă iubesc și să le zâmbesc celor care nu vor să-mi zâmbească. Nu mai pierd un singur minut cu cei care mint sau manipulează. Am decis să nu mai coexist cu pretinsul, ipocrizia, falsitatea și cu laudele ieftine. Nu tolerez nici erudiția selectivă, nici aroganța academică. Și nici nu mă adaptez la bârfa mondenă. Urăsc conflictul și comparațiile. Cred într-o lume a contrariilor și de aceea îi evit pe oamenii cu personalități rigide și inflexibile. Îmi displac lipsa de loialitate și trădările între prieteni. Nu mă împac cu cei care nu știu să facă un compliment sau să spună un cuvânt de încurajare. Exagerările mă plictisesc și am greutăți în a-i accepta pe cei cărora nu le plac animalele. Și peste toate acestea, nu am răbdare pentru oricine nu-mi merită răbdarea.”
Ei, ce spuneți despre această declarație atribuită lui Meryl Streep și care a devenit virală tocmai de aceea? 🙂
De fapt, tocmai am aflat și noi, citatul îi aparține unui mai puțin celebru pământean – José Micard Teixeira, un autor portughez de texte motivaționale. Nu știm cui i-a venit ideea de a-i răspândi vorbele folosind un așa “vehicul”, ce garanta succesul, dar chiar după ce am aflat că nu Meryl Streep a ajuns la concluziile de mai sus, ele nu și-au pierdut din impact. Deci, rămâne valabil ce-am gândit când am scris așa:
“Trebuie să fii o celebritate și să ajungi la o vârstă respectabilă ca să-ți poți permite luxul sincerității? Ori tot ce spune ea sunt lucruri pe care le-am putea face fiecare și viața noastră ar fi mai frumoasă și mai ușoară? Dar de ce nu le facem? De ce ne e cel mai teamă? De ce să aștepți o viață ca să decizi că nu vrei să fii înconjurat decât de oameni buni, oricât de puțini ar rămâne? Cu cât mai repede, cu atât mai bine, nu? 🙂 Și dacă ne-am educa așa copiii, acasă și în școli, oare cum ar arăta lumea de mâine? Că cea de azi prea se sprijină pe rele…”
Citiţi şi
Un apartament într-un ansamblu rezidențial – cea mai bună alegere
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.