Trăim într-un consumerism de proporții. Asta nu e nimic nou. Poate nici ceva injust sau negativ așa cum toată lumea susține sus și tare, în timp ce așteaptă la coadă pentru noul televizor apărut. Suntem oameni. Ne stă în fire să iubim ce blamăm sau să blamăm ce iubim. Până aici, firesc. Fără nicio relevanță, să mai spun că aderăm la un trend, un stil de viață sau chiar conduita morală în funcție de potențialul de marketare al acestuia. Adică, dacă cineva a fost suficient de isteț cât să creeze și să asocieze niște produse de consum pe care noi trebuie să le luăm pentru a fi cât mai “aderați”, ne va încânta și ideea în sine mai mult. Iarăși, ok. Înseamnă că cineva și-a făcut treaba bine, iar eu, în fața unui om care lucrează cu simț de răspundere, nu pot decât să mă înclin.
Dar noi oare suntem consumatori adevărați, la standardele create cu acest simț de răspundere mai sus menționat?
Cumpărăm ca să avem, ca să fim “mai”, să îngropăm nesiguranțe sau să umplem goluri. De aici probabil și vorba că shopping-ul e mai ieftin ca terapia. Tot de aici deduc și că sufletul e consumatorul, până la urmă. El ar avea teoretic nevoie. Știi și tu cum e… că-ți mai iei chestii “doar așa, pentru sufletul tău”. Familiile alea fericite cu atâtea nevoi personale din reclamele bancare la credite chiar pentru el și sunt.
Am citit demult tare o poveste cu o doamnă X care avea curte comună cu o doamnă Y astfel încât își puteau vedea una alteia rufele la uscat pe fereastră. Și doamna X critica în fiecare săptămâna rufele murdare pe care doamna Y le punea la uscat, înnebunindu-și soțul cu observațiile. După ceva timp, ca prin minune, vecina începuse să întindă la uscat rufe albe și curate, doamna X aflând că asta se datora soțului ei minunat care spălase geamul cu vedere în curtea cu pricina. Sufletul ei putea vedea obiectiv, fereastra acestuia era murdară.
Fereastra aia pe care o deținem toți și care necurățată periodic duce la judecăți subiective, pierderea unor persoane dragi și umplerea unor goluri care nu există. Așa se ajunge la a frecționa un picior sănătos cu o mână rănită, ce necesită îngrijire. Pentru că avem nevoie să consumăm într-adevăr. Această nevoie e în ADN-ul nostru și ne ghidează înspre un consumerism alarmant. Doar că ne limităm la a consuma proiecții reflectate într-o fereastră murdară.
Nevoia noastră e de a consuma: pasiuni, clipe, creație, emoții și sentimente. Din plin. Fără moderație. Să ajungi la finalul vieții să te simți consumat și trăit. Că ai suferit din toate, că ai râs din toate, că ai avut de toate, că ai iubit din toate. Fără acestea, după un timp, toate celelalte vor părea la fel, vor mirosi la fel, vor avea același gust. Că ai consumat aerul respirat cu folos și că inima ți-a bătut cu putere clipă de clipă. Și o fereastră a sufletului curată nu mai poate materializa decât frumos, iar nevoile alea se rezolvă de la sine. Știm cu toții principiul “tratează cauza, va dispărea efectul”.
În concluzie, ai nevoie de o oglindă și de un detergent scump, făcut din extract de sinceritate (din aia tăioasă, dezarmant de onestă, are parfumul cel mai fresh din câte există pe piață), mult curaj și ceva iubire. În funcție de caz, procesul poate fi ușurat de o prespălare. Așa, de motivare. După ce termini, totuși, înainte să ieși în lume, pune și niște balsam în vorbe și idei, că ai văzut la rufe cum se simt cele aspre, oricât de frumoase ar fi. Urma ta în lumea asta să nu fie o zgârietură în pielea celor din jur chiar dacă ai avut de fapt o formă frumoasă și colorată.
E posibil să dureze ceva timp și să se transforme într-un stil de viață care nu vine la pachet cu bunuri de consum. Dar îți promit că te va “consuma”. Cu adevărat, de această dată.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
