Când te-am cunoscut prima dată dădeai mult din mâini. Şi vorbeai. Tare, repede şi transfigurat de o patimă din altă lume. Imaginea s-a întipărit undeva în cortex, nemuritoare. În drumul pe care l-am parcurs împreună am trecut prin multele etape ale unui război dintre cele mai neobişnuite: cel al sufletelor.
Întâi a fost cunoaşterea adversarului. Asta a fost dificilă, căci tu îţi schimbai mereu strategia, uniforma sau armamentul. Când mi se părea că îţi pot anticipa următoarea mişcare, tu făceai ceva total neaşteptat: ba acceptai cu uşurinţă lucruri pentru a căror victorie mă antrenam zile întregi, ba te încăpăţânai să lupţi pentru redute aparent insignifiante. Şi uneori ţipai tu, alteori puneam eu piciorul în prag. De cele mai multe ori nu îmi foloseam tot armamentul din dotare de teama unei înfrângeri decisive în faţa categoricului: “eu sunt comandantul aici”.
După asta a urmat încercarea de convieţuire paşnică. Şi de soluţionare a divergenţelor ce puteau duce la o confruntare armată. În etapa asta, ocaziile în care afişai mina de conducător ştiutor mă scoteau din minţi, când de fapt habar n-aveai de moralul oamenilor din tranşee, de raţia zilnică de mâncare sau dacă mai sunt teferi la minte. Şi frustrarea mea creştea. Şi a ta, de altfel, uneori din cauza lipsei de exprimare clară de care dădeam dovadă în discuţiile cu comandamentul. Ori pentru că forţa de reacţie rapidă pe care o pretindeai tu, nu era acolo. Păi, nu era acolo pentru că războiul birocratic e ăl mai al dracu’ de pe pământ!
Un armistiţiu temporar am încheiat noi doi la un moment dat şi speram cu toată falca sufletului că se va transforma într-o pace eternă. Însă nu a fost să fie, căci vuietul altor războaie, din zone mai îndepărtate de conflict, tulburau mai mereu buna înţelegere pe care încercai să o insufli celorlalţi.
Când marea confruntare a venit, s-a iscat dintr-un lucru fără însemnătate. Şi ne-am echipat, ne-am ciocnit, ne-am rănit şi am rămas pe câmpul de luptă, timp de o clipă, fără suflare. Şi apoi am clipit şi înviat, căci ne spusesem în focul luptei toate adevărurile lumii şi tot ceea ce ne făcea să fim cu adevărat noi. Am învăţat multe despre ceilalţi şi despre noi în tot acest război.
Astfel că, în ziua în care ţi-ai anunţat capitularea, nu în faţa mea, ci a celorlalţi, să îmi vină să fug urlând că nu a fost corect. Nu a fost corect să pierd atâta timp în lupte inutile, când te-aş fi putut avea de aliat încă de la început. Că n-a fost drept să capitulezi, din aparent voinţa ta, deşi eu simt că lucrurile nu au stat tocmai aşa. Că îmi vine să părăsesc pe veci blestematul câmp de luptă pe care am rămas, neputând înţelege cum de ceilalţi n-au văzut cum eşti cu adevărat.
Capitularea e o laşitate? Nu întotdeauna… Dacă ai făcut-o pentru că riscai pierderi mari de vieţi în luptă, atunci e un act de înţelepciune. Dacă ai semnat-o pentru că nicicând generalii acestei lupte nu şi-ar fi coborât ochii cu adevărat spre soldaţii de rând, atunci este o revoltă contra lor şi contra celor care spun că nimic nu poate fi schimbat.
În mirosul de praf de puşcă aruncat de vorbele noastre, între fiarele contorsionate ale tancurilor de supra-analiză şi în carlinga avioanelor de pe norii clipelor frumoase, m-am văzut stând tâmp, fără direcţie, fără voinţă, fără un plan. A durat ceva să îmi împachetez raniţa, să îmi adun tuburile de gloanţe, să îmi bandajez rănile şi să mă ridic. Să îmi caut un nou sens, o nouă redută de cucerit. Redută care, cel mai probabil, va fi a propriului suflet. Acolo sunt victoriile cele mai însemnate.
Şi astăzi, comandant generos, strateg desăvârşit şi mai ales tovarăş de arme, îţi cer iertare. Şi îţi mulţumesc. Şi îmi voi purta cu mândrie cicatricile pe mai departe. Căci ele îmi vor aminti mereu că am pierdut o luptă, dar niciodată marele război. Şi că pe tine nu te voi uita niciodată, drag căpitan de suflete.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
