De la “Lumea lui Gaiţă” încoace, m-am tot întrebat ce scurtcircuit se produce în mintea omului de pe stradă în momentul în care un reporter îi vâră sub nas un microfon şi îi pune o întrebare. Una simplă. Fără cuvinte complicate, despre un subiect care, altminteri, nu i-ar pune mari probleme de raţionament.
Din momentul în care zăreşte buretele microfonului, intervievatul parcă simte că asupră-i se pogoară Duhul Sfânt. Devine un soi de profet, posedat vremelnic de toată înţelepciunea lumii. Brusc, întrebări precum “Pe ce planetă locuim?” sau “Ce limbă vorbim?” necesită răspunsuri elaborate, împănate cu trimiteri la astronomie, sisteme solare, istorie şi literatură. Prilej pentru privitorul oripilat să afle că “locuim pe Venus” sau că “limba noastră, latina, vine de la Mihai Eminescu şi Mihai Viteazul, care au fost nişte poeţi”. Cu altă ocazie am primit răspuns la o întrebare care mă chinuia de ceva vreme: diferenţa dintre Paşte şi Crăciun e că de Paşte se mănâncă miel, iar de Crăciun, porc. De porc.
Oare ce s-o fi întâmplat cu mult mai onestul şi necomplicatul “nu ştiu”?
Cred că, în astfel de momente, oamenii îşi spun aşa: “frate, dintre toţi ăştia care treceau p’aci, m-a ales pe mine. Pe MINE! Eu sunt alesul. Eu şi numai eu trebuie să desluşesc taina cu care a venit reporterul ăsta în faţa mea. Musai să fiu memorabil, profund, unic, înţelept. Orice, dar n-am voie să fiu prost.”
Ciudat. De când mă ştiu, eu am gândit că o dovadă de inteligenţă e să-ţi recunoşti limitele. Şi că înţelepciune e să încerci a le lărgi.
Până una-alta, rămâne cum am stabilit: locuim pe Venus, vorbim latina, iar diferenţa dintre multiplele sărbători religioase ţine doar de meniu.
Doi-zece, doi-zece… Merge!
Pe Laura o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
