Ai grijă ce-ți dorești, s-ar putea să se întâmple.
Îmi doresc să câștig la loto, să plec din România, îmi doresc să nu-mi crească proprietarul chiria. Îmi doresc să nu mai fac rime d-ăstea facile. Și îmi doream, căci acum nu-mi mai doresc, să iubesc.
Și, desigur să fiu iubită, să fiu protejată, răsfățată și el să aducă toți banii în casă, să gătească și să știe, chiar și atunci când se scutură din somnul cel mai adânc, ce înseamnă fandango și cu câți i se scrie ”să fi fost mai bine dacă tu ai fi vrut să fii altfel?”
Ai grijă ce-ți dorești, că nu o să primești.
Puștiu de 25 de ani îmi taie din nou calea. Îi spun – și chiar cred atunci când vorbesc: ”Am prieten și nu-l părăsesc. Pentru nimic în lume. Tu, Radu, ești un divertisment, o jucărie și-n plus ai un iz de rufe proaspăt călcate care-mi amintește de mama. N-am o relație bună cu ea. Nu cred că o să am una cu dumneata.”
Radu fumează verde și-și cultivă un optimism viguros. Zâmbește, bea ceai, mănâncă ciocolată și nu renunță niciodată. Pleacă în China să facă arte marțiale.
“Hai cu mine” -zice vesel, o veselie care miroase a dopaj.
”Sigur. Stai puțin să-mpachetez.”
Habar nu aveam că știu să cochetez.
Închid ochii și sar ca domnul acela austriac, Felix, care s-a prăvălit, epic zice internetul, taman din stratosferă.
Cum am ajuns acolo? În stratosferă? Asta pățești când te îndrăgostești. Stratosfera e plină de femei și bărbați care plutesc degerați, la 30.000 de metri, departe de avioane și baloane. La -40 de grade rațiunea pălește și uiți că ai spus că niciodată nu vei pleca.
În martie ies ghioceii și eu pe ușă. S-a terminat.
Dar Victor nu dispare.
Dau încă o dată unsubscribe la ”Relație Victor”. 4, 3, 2, 1, … 0 nu vine însă niciodată. Atârn într-un 1 incert.
Îmi pun comprese și aștept să-mi treacă criza cu Radu. E clar că e o boală. Amoc se cheamă, te lovește când ți-e lumea mai dragă. Ar fi trebuit deci să o facă acum 4 ani, căci acum lumea nu-mi e dragă deloc.
”A-ha, deci ești deprimată.”
Miros de colonie aspră. Bătrânul ce-o poartă îmi amintește de moșneagul care-l călărește pe Sindbad și nu-și mai desprinde genunchii din jurul gâtului lui. Aveam o carte de povești de la doamna Rudich de pe strada Barițiu, unde-o fi acum?
Bătrânul udat gros cu apă de colonie întreabă ușor dezinteresat:
”De ce ești aici?”
Pentru că iubesc doi bărbați deodată și-s dezechilibrată.
Miroase a jale, plâng și-mi cer iertare, iar moș Alfred mă privește fără curiozitate. A văzut mulți nebuni și o să mă pună pe picioare, dacă-l ascult, mă asigură la fel de fals interesat.
Sunt numai urechi și ochi roșii, un iepure într-o cameră de hotel de pe strada Mântuleasa. Un iepure deși mi se spune lupul.
”Tu fetițo nu te iubești pe dumneata”, Alfred a fumat în încăpere și acum o aerisește. Stă picior peste picior și trăsnește a încredere în el. ”Asta trebuie să faci înainte de orice altceva: să înveți să te iubești pe tine.”
Plâng ca o proastă, noroc că-i un pachet de Kleenex lângă fereastră.
“ Și ce-i cu hainele astea pe tine, vrei s-o arzi tinerică?”, Da, “Păi nu mai ești”, Nici dumneata, “Dar eu sunt sănătos și nu mă îmbrac ca o panaramă”, Nici eu.
D-aia se cheamă ficțiune.
Nu i-am răspuns lui Alfred așa. A șters cu mine pe jos și am îndurat cu gândul la pilula pe care mi-o va da la plecare care, pe lângă constipație, mă va scăpa de confuzia asta îngrozitoare și va ajuta gravitația să mă tragă de picioare. E frumos în stratosferă, dar eu am deadline la serviciu, acum pe bune, cine își permite să fie îndrăgostit când are task-uri de împlinit?
Domnu’ Alfred, am treabă multă, mie să-mi spuneți cum pot să mă însănătoșesc. “Ți-am zis imbecilo, învață să te iubești” Pentru 200 de lei ședința mă așteptam la mai mult.
Fie.
Iată ce am de făcut. Rețeta e simplă:
Învață să îți faci datoria față de tine.
Învață să comunici
Învață să-ți percepi sentimentele
Învață să ai încredere în tine
Miroase a friptură de porc cu 4 arome, ușor de spus, greu de făcut.
Am citit acum câțiva ani un articol despre Michael Hutchence, vocalul de la INXS care și-a pierdut mințile după ce și-a pierdut mirosul dintr-un pumn bine înfipt în cap într-o cafteală. Fără miros nu-i nici gust și nici plăcere atunci când faci sex oral așa că, deprimat, s-a aruncat în cocaină și alcool și-a sfârșit cu-o frânghie de gât într-o cameră inodoră de hotel. Cine spunea că lipsa mirosului nu-i o boală mortală?
Și-atunci ce te faci când, după un pumn în cap (amocul care te-a pălit după ce, la un șpriț cu alte doamne frustrate, ai cerut să te-ndrăgostești din nou), să revenim la fraza asta elaborată: ce te faci când pumnul în cap ți-a afectat centrul coordonării, când tu vrei un singur bărbat, dar piesele le iei de la doi și oricât te-ai chinui să faci să meargă ceasul, acesta se încăpățânează să rămână blocat la ora la care ai ieșit pe ușă și ai plecat?
Aștepți să crăpi și te-ajuți cu o sticlă de vodcă sau..
…pleci să-ți cauți dragostea pierdută, aia care credeai că niciodată nu va dispărea.
Sunt sigură că zace sub un pod, undeva.
Am vorbit deja cu-o agenție de detectivi particulari. “Cum arată?” Rotundă, pe la 1,60, bleu cu verde, îmi plac mult culorile reci, e retrasă și complexată, crede că-i grasă, dar a slăbit mult în ultimii ani. Detectivii îmi iau numărul de telefon și îmi spun că nu-mi pot promite nimic, “De când ați pierdut-o?”, Să tot fie 3 ani, ”Ohoho”. Cazu-i greu și mă costă o grămadă de bani, “Când ați văzut-o ultima oară?”, Acum 2 ani la o terasă, nici nu-s sigură că era ea, poate doar semăna.
Primesc un număr de dosar și mă pun pe așteptat. Radu fumează o țigară-n pat.
Miroase a trădare ce fac eu, cum mă pot suporta? Să fac amor c-un bărbat, să-l mângâi și să-i spun că-l iubesc, în timp ce la ălălalt mă gândesc.
Nu-i nicicum bine, Alfred știa. Mă uit în oglindă și-mi spun că nu pot iubi așa ceva, bipolară bătrână, maniaco-depresivă, vreau și asta, și asta, foamea-i mare, umpleți farfuria. De unde mi se trage lăcomia?
Miroase a decembrie umed și deprimant, și a deodorant cu ceai verde, miroase a spital și a chiciură, Radu se apucă de gătit: ras asfour de vită cu sos de rodii și piper, carnea bătută c-un fund de sticlă pentru că nu avem ciocănel.
Dragostea trece prin stomac – atât de adevărat.
Îl iubesc pe Radu îmi spun înghițind, gogâlț-gogâlț, dragostea pentru el are gust de mâncare libaneză, dulce-acrișoară, iute-amară și, uite, mai e, c-a făcut și humus și lipie caldă. Ce festin. Dă-l dracului pe Victor și iubirea ce-i port, fugită de acasă, Radu aduce alte bunătăți pe masă. Divin.
Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se întâmple.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
