Acu’ vreo doi ani, mi-au picat ochii pe titlul unei cărți: „Procrastinarea”. Ce-o mai fi și asta? mi-am zis atunci. Am citit zeci de cărți, am călătorit, am scris, dar de procrastinare n-am auzit. M-am simțit, cred, ca atunci când vecina mea, Aurica, m-a întrebat ce e aia oairles sau când, după Revoluție, după ce ne-am pus cablu, bunica mea s-a uitat îngrozită la mine și mi-a zis: „Ăsta a cântat și acum o oră, cum cântă iar? Păi, mamaie, sunt înregistrări, nu cântă în direct! Cum adică, dacă eu l-am văzut și acum o oră?” Mda, televizorul era pe MTV, iar eu eram un coiot cu limba scoasă să văd videoclip după videoclip. Nu i-am mai spus lu’ mamaia despre operațiile lui Michael, că nu cred că mai apăsa vreodată butonul să pornească televizorul și s-ar fi rezumat să asculte în continuare la radio Cotele Apelor Dunării, emisiune care mi-a încântat toată copilăria. Chiar, o mai fi și acum?
Asta ca să vă faceți idee cum m-am simțit când am luat cartea în mână și habar n-aveam ce-o mai fi și asta. O fi de mâncare, de băut, o fi vreun desert, vreun loc exotic? Pe spatele cărții scria: „Ce înseamnă procrastinare? Amânarea în mod nejustificat a începerii unei acțiuni, în special din cauza neglijenței sau a lenei. Cu alte cuvinte, a procrastina înseamnă a tergiversa, a tărăgăna lucrurile, a găsi o mie de pretexte ca să nu ne apucăm sau ca să nu terminăm ceva, a amâna totul până în ultima clipă. Cu toții facem asta într-o măsură mai mică sau mai mare.”
Mi-am amintit de zicala potrivit căreia cărțile nu ajung întâmplător în viețile noastre. Pierdusem atâtea nopți lucrând la proiecte pe care trebuia să le predau a doua zi, deși avusesem o săptămână la dispoziție, amânam să fac ceva așteptând idei geniale, care, până la urmă nu apăreau și făceam totul pe ultima sută de metri. Îmi puneam post-it-uri peste tot cu ce am de făcut, dar tot în ultimul moment rezolvam, într-o panică imensă că nu o să termin la timp. Mi se părea mereu că sunt atâtea alte lucruri mai faine pe lumea astea decât ce am eu de rezolvat. Era un haos, dar eu mă simțeam bine așa. Tot timpul îmi spuneam: mâine. Trăiam după zicala lui Mark Twain „Nu lăsa niciodată pe mâine ce poți face poimâine”.
Am luat cartea. E scrisă de Piers Steel, un psiholog care, după cum spune, și-a dedicat viața procrastinării, atât în calitate de cercetător, cât și în practică. Asta era acum doi ani. Între timp, am învățat lecția că unele lucruri chiar trebuie făcute la timp. Programările la doctor, chestiunile financiare sau cele legate de job, promisiunile făcute celor din jur și mai ales cele făcute ție. Altfel, urmările vin buluc peste tine, chiar când ți-e lumea mai dragă.
Cartea e în continuare în bibliotecă. O răsfoiesc din când în când și ușor, ușor, fac la timp măcar jumătate din lucrurile pe care mi le-am propus. Și descopăr cât de mult îmi ușurez viața dacă nu mai adun toate vasele în chiuvetă, dacă nu mai țin în dulap hainele de iarnă până în iunie, dacă nu mai sun să-mi tot amân programările la doctor, pentru că nu am chef să mă duc și vreau să stau pe facebook. Viața chiar nu mai e haotică și stresantă dacă îmi fac to do list-uri din care nu bifez tot (Doamne ferește!, nici chiar așa), dar măcar rezolv o parte din listă, dacă atunci când primesc mesaje pe telefon că am o factură restantă, o plătesc chiar în ziua aia sau dacă nu-mi mai spun că mi-e lene și fac mai târziu… orice. Da, nu e deloc amuzant să fiu un mic robot care bifează sarcini, dar, în schimb, rămâne atât de mult timp pentru lucrurile care îmi plac.
Cât despre cuvântul procrastinare, mi se pare ușor prețios, atâta vreme cât există unul consacrat, înțeles de toată lumea. Ba, mai mult, am descoperit că în ultima vreme a luat fața chiar și postponării corporatiste, cât despre amânare, aceasta este „so yesterday”. În 2014, lumea procrastinează, nu amână! Astea fiind zise, astăzi procrastinez spălarea rufelor, dar nu procrastinez o înghețată cu ciocolată și portocale sau un ecler imens cu frișcă. Sau o limonadă cu căpșune. Sau…
Foto: © Coiotul relaxat
Mă găsiți pe Facebook – Coiotul relaxat ☺
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
“Ce să fac ca să slăbesc? Ce să mănânc? Dă-mi o listă!” Iată lista doctorului Adrian Copcea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
