Ne-am strâns iar la tortilla noastră cea de toate zilele, ca să punem cap la cap noutăţile şi să refacem trasee pierdute. Suntem prietene de atâta vreme şi niciodată nu ştim destul una despre cealaltă, la fel cum ni se pare că ne cunoaştem de când lumea. Testate de atâta vreme, se pare că nu bucuriile ne unesc în mare măsură, cât supărările. Ohoo, şi au fost, slavă Domnului, au avut grijă bărbaţii de asta! La un moment dat, punând în balanţă lacrimile cu râsetele, eram convinse că acesta e scopul lor principal, să ne supere pe noi ca să ne strângem la tortilla şi să vărsăm lacrimi ca proastele.
Acum una dintre prietene era amărâtă pentru că tocmai s-a despărţit de iubit. Că vorba ceea, Facebook face, Facebook desface! Ea, fiind o doamnă de felul ei, nu l-a scos din listă atunci când au rupt-o în real. Dealtfel a şi recunoscut că extensia de friends din virtual îi face bine, nedându-i impresia de ruptură, rana fiind de fapt acoperită cu o batistă de dantelă. Şi îi urmăreşte cu un masochism inexplicabil acţiunile virtuale. De la simplul like până la comentarii îndrăzneţe. Domnul nu se sinchiseşte de big brother-ul ce-i suflă în ceafă prin ochii internetului şi îşi continuă activitatea de interested in women, aşa cum îşi declarase cu sinceritate hobby-urile. Toate presărate printre o melodie sensibilă şi un citat din cărţi. Prietena noastră ajunsese să-i facă bioritmul doar din activitatea de pe Facebook, ştia dacă făcuse amor cu o noapte în urmă sau ce a mâncat la prânz. Şi o urmărea tenace şi pe cea care o înlocuise vremelnic, cel puţin în online.
Dar nimic nu o deranja mai tare ca faptul că descoperise că fostul e plictisitor şi lipsit de fantezie. Cu alte cuvinte, fostul folosea aceleaşi stratageme şi texte de agăţat fete, femei, ca atunci când o făcuse şi pe prietena noastră să-i cadă în plasă. Replici muzicale la melodiile postate de ea, complimente, prietena nici nu voia să-şi imagineze discuţiile din privat că o apuca durerea de cap. Încercasem să o convingem demult că cea mai sănătoasă soluţie, ca în orice tumoare, e extirparea. Aşadar fostul trebuia musai trecut prin cuţit şi sabie şi cusut cu aţă. Astfel suferinţa era curmată.
Interesant este faptul că la fiecare păţanie dezamăgitoare a uneia dintre noi, ne minunăm în cor cât de oaie poate fi dezamăgita. Iar oi fuseserăm toate pe rând. Şi, hai, măcar una să recunoască cum că nu a fost măcar o dată oaie la viaţa ei! La fel şi acum ne-am minunat şi ne întrebam la ce bun atâtea şcoli şi limbi străine vorbite la perfecţie, dacă bărbaţii tratează femeile la fel atunci când vor să le cucerească. Adică nu fac diferenţa.
„E naşpa să fii bărbat” a decretat o altă amică. „Rişti mai tot timpul să pici prost. Trebuie să ai mereu un alt as în mânecă în funcţie de femeie. Însă, probabil, de ce atâtea eforturi, când tot în pat ajungi?” Atunci cum se rezolvă ecuaţia în care femeile sunt diferite de bărbaţi, dar scopul până la urmă e acelaşi? Aa, uitasem de necunoscută…
Pe Corina o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
