În 2010, am scris un articol resentimentar – “Iubesc bărbații femeile inteligente?“. O singură cititoare, din miile care l-au aplaudat, a lăsat un comentariu care atunci mi s-a părut exagerat – vedea în spatele ironiilor o suferință profundă. Azi o recunosc. Mulțumesc, Rozencrantz. 🙂
“Nu sunt nici eu tânără, am peste 40 de ani, și sunt și școlită, și inteligentă, însă problema asta nu am avut-o decât atunci când nu aveam decât inteligența mea ca să mă sprijine: slab spirijn mi-a fost și tare singură m-am regăsit. Singură și foarte deșteaptă. Aveam aproape 30 de ani.
1. Femeile super-educate și ambițioase, spuneți dvs. – nimic din asta nu e inteligență, a fi educat (cultivat, citit, școlit) este una, a avea inteligență este alta (după cum și dvs. observați în răspunsul la unul din comentarii), precum cu totul altă treabă este să mai și aplici inteligența la viața proprie. Observ că legați inteligența, așa cum o definiți dvs., de ambiție (oare o legați și de încăpățânare? e doar o întrebare, deloc ironică). Cât de important este pentru dvs. să vă afirmați inteligența, să o manifestați, să vă îmbrăcați cu ea și să o purtați cu mândrie, diferențiindu-vă astfel de cei sau cele din jur, mai ales de exemplarele tinere și foarte bine dotate genetic? V-ați simți la fel de inteligentă pe o insulă pustie? Dar între doctori în fizică nucleară? Cu alte cuvinte: câtă nevoie aveți să vă demonstrați inteligența pentru a convinge și a vă convinge că ea există, și a vă defini prin ea, “în ciuda” altor lucruri?
Inteligența, atunci când vrea doar să se afirme pe sine, este un handicap în orice relație, nu doar într-un cuplu. Pentru că este ca o unealtă prea puternică în mâna unui orb. Nimic important nu facem cu inteligență, nimic din ceea ce merită trăit nu trăim prin inteligență, iar mintea devine adesea un dictator hrăpăreț și obez, dacă nu-i punem frâie.
2. “Deșteptele sunt mai greu sau deloc guvernabile” – asta este concluzia dvs. personală, dar nu neapărat universalizabilă. Ați înțeles însă cel puțin un lucru: că un bărbat vrea să conteze, să poată să ajute, să poată rezolva măcar unele din problemele femeii pe care o iubește și da, să domine, oriunde am fugi, de biologie nu putem să ne ascundem, nici măcar după un zid de cărți: bărbatul penetrează femeia, și metaforic, și figurativ, și fizic, el are nevoie să fie penetrant și dominator. Tăiați-i dvs. bijuteriile și apoi plângeți-vă că pleacă… Dacă ea este un control-freak super-educat, el ce rol ar mai putea avea? Ce rol ați dori să aibă în viața dvs. un bărbat care să vă aprecieze inteligența? Doriți un partener de box? un supus fidel? un cârmaci care să știe să ia decizii(le corecte)? Știți, el trebuie să aibă un rol în acel parteneriat numit relație.
3. Există o dimensiune extrem de ignorată a inteligenței: reflexivitatea. Aplicarea principiilor la propriul sine pentru a evolua și a trece de nisipurile mișcătoare, a ajunge la un fel de adevăr interior: cam cine sunt eu și ce vreau de fapt? Cred că dacă vă aplecați puțin asupra motivelor ce va determină să fiți supărată, veți ști la ce mă refer: proiecția este un fenomen prin care toți funcționăm, dar este bine să încercăm, măcar din când în când, să ne luăm acasă luminile și… umbrele. De aceea multe cărți învață femeile “inteligente” cum să relaționeze, le învață poate să mai uite din când în când că ele au rațiune și să mai fie și emoții, și spirit, și dorință… inteligența aceasta este o valoare modernă, de secol 20, și o unealtă pe care de mult ne-o doream noi, femeile, însă uneori, când ai un ciocan, toate lucrurile arată că un cui.
Nu știu ce vor bărbații. Dar nimeni nu vrea să fie mereu într-un ring de box. Un parteneriat se construiește și cu tolerantă, și cu emoții, și cu mângâieri și cu cedări, iar ambiția sau inteligența, dacă sunt oarbe și nu sunt flancate de înțelegere și puțină umilință/modestie, dacă nu sunt îmbibate cu trăiri emoționale autentice, cu vulnerabilitate și deschidere, duc spre singurătate, resentimente și țâfnă. Care la rândul lor duc la cancer. Tot conform studiilor. Nu glumesc și nu sunt ironică. Fix așa: cancer – un hybris care nu mai are unde să crească.”
Chapeau, madame!
Comentariu lăsat de Anne Georgescu alias Rozencrantz
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
