Și dacă visul s-a dovedit a fi iluzie, nu dragostea e cea care insistă, ci orgoliul că nu am fost doriți până la capăt. Dacă va învinge orgoliul, vei vrea răzbunare și distrugerea celuilalt. Nu vrei că celălalt să existe fericit fără tine, îi vrei eșecul și nefericirea. Și în această luptă te vei pierde mai mult pe tine.
În dragostea reală, însă, îl vei lasă pe celălalt sie însuși, fără reproșuri nesfârșite și vei acceptă nepotrivirea destinică. Vei pleca lăsând un dar pe pragul ușii, lăsând dragostea să coexiste cu neîmplinirea ei.
Suferința, în despărțire, nu e suferința iubirii, ci a orgoliului. Iubirea rămâne, e parte din tine, din devenirea ta și renunți doar la dorința de a-l avea pe celălalt. Atunci se face liniște, atunci privești senin către viitor și nu cu furie către trecut.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
